Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Meta, amendată în UE cu 251 de milioane de euro, din cauza piratării a 28 de milioane de conturi Facebook

18 Dec. 2024, 06:15
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
18 Dec. 2024, 06:15 // În Lume //  Redacția Realitatea

Gigantul Meta, care obţine profituri în valoare de zeci de miliarde de dolari, a fost amendat marţi cu 251 de milioane de euro în Uniunea Europeană (UE), din cauza unei falii de securitate pe Facebook în 2018, relatează AFP.

Această defecţiune de securitate le-a permis unor hackeri accesul la date personale precum numele complet, adresa de e-mail, numărul de telefon, data naşterii sau religia, potrivit Comisiei irlandeze de Protecţia Datelor (DPC).

Autoritatea de reglementare aplică această amendă în numele UE, deoarece sediul european al Meta, firma-mamă a Facebook, se află la Dublin. Acest caz – dezvăluit de către Facebook în septembrie 2018 – a antrenat un scandal uriaş în întreaga lume.

”Această încălcare a datelor a avut un impact asupra a 28 de milioane de conturi Facebook în întreaga lume, dintre care aproximativ trei milioane se aflau în UE”, aminteşte într-un comunicat DPC.

Hackerii au profitat de un cumul de mai multe erori (bug) ale funcţionalităţii ”vizualizare ca” – care permite vizualizarea felului în care arată propriul profil atunci când este văzut de către alt ultilizator – pentru a ajunge la date. Utilizarea acestei funcţii putea genera din greşeală chei digitale de coexiune – denumite în engleză ”access tokens” – care permit păstrarea conectării fără reintroducerea parolei de fiecare dată.

Hackerii au reuşit să preia aceste chei care dau acces la conturi ca şi cum ai fi titularul. Potrivit DPC, această falie a durat 14 zile – de la 14 la 28 septembrie 2018.

Amenda aplicată marţi ”arată cum faptul că nu se integrează cerinţele în domeniul protecţiei datelor de-a lungul întregului ciclu de concepere şi dezvoltare poate expune persoane unor riscuri şi prejudicii foarte grave”, comentează însărcinatul cu comunicarea al autorităţii irlandeze, Graham Doyle.

DPC a început să ancheteze la sfârşitul lui 2018. Era vorba atunci despre una dintre primele aplicări împotriva unui nume greu al Internetului a Regulamentului European privind Protecţia datelor (RGPD), care intra în vigoare cu câteva luni mai înainte în UE.

Acest regulament, care vizează o mai bună protejare a fatelor persoanle ale europenilor, consolidează drepturole navigatorilor pe Internet şi stabileşte obligaţii clare ale întreprinderilor în procesarea datelor lor.

Meta este acuzată cu regularitate în UE, însă condamnările sale – care intervin adesea la câţiva ani după fapte – par să descurajeze prea puţin gigantul din Menlo Park, care tocmai a anunţat o cifră de afaceri în trimestrul trei de 40,59 miliarde de dolari (38,7 miliarde de euro),şi un profit de 15,69 miliarde de dolari – mai amre decât se aştepta piaţa.

Cea mai recentă amendă în UE cu privire la date a fost aplicată la sfârşitul lui septembrie şi anume în valoare de 91 de miloane de euro, din cauza lipsei de transparenţă, în urma unei falii de securitate.

Grupul a fost amendat deja – între altele – cu 225 de milioane de euro în 2021, tot din cauza lipsei de transparenţă, cu 405 milioane de uro în 2022, din cauza unor încălcări în procesarea datelor minorilor, cu 265 dfe milioane de eur tot în 2022, din cauza unei lipse a protecţiei dstelor sau cu 390 de miliioane de euro în 2023, tot din cauza unor probleme de transparenţă.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 15:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 15:00 // Slider //  Valentina Buza

Bucureștiul pregătește noi reguli pentru trotinetele electrice închiriate: vârsta minimă de 18 ani, restricții de circulație și parcări mai strict reglementate. Proiectul aprobat prevede și amenzi de până la 10.000 de RON pentru operatori.

Proiectul de hotărâre propus de Primăria Capitalei privind autorizarea și funcționarea serviciilor de închiriere a trotinetelor electrice, a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului București cu 44 de voturi pentru și 3 abțineri. Acesta urmărește reglementarea lor prin intermediul aplicațiilor online. Noile prevederi nu vizează trotinetele electrice personale, însă regulile Codului rutier vor continua să se aplice și acestora.

Cine va putea închiria trotinete electrice

Potrivit proiectului aprobat, utilizatorii trebuie să aibă minimum 18 ani. Companiile vor fi obligate să verifice vârsta printr-un act de identitate sau prin mijloace electronice. Există însă o excepție: persoanele de cel puțin 16 ani care dețin permis de conducere pentru categoriile AM, A1 sau B1 vor putea utiliza serviciile. Trotinetele închiriate vor trebui să fie dotate cu GPS, lumini, dispozitive reflectorizante, avertizare sonoră și frâne funcționale.

Unde va fi interzisă circulația trotinetelor

Proiectul nou aprobat interzice circulația trotinetelor închiriate pe trotuare, cu excepția pistelor special amenajate, precum și pe aleile parcurilor, în grădinile publice și în zonele exclusiv pietonale. Dacă există pistă pentru biciclete, utilizatorii vor trebui să circule pe aceasta. În lipsa pistei, circulația va fi permisă numai pe drumuri unde limita de viteză pentru vehicule este de 50 km/h.

Sunt interzise folosirea telefonului sau a căștilor audio în timpul deplasării, depășirea autovehiculelor aflate în mers și transportarea a două persoane pe aceeași trotinetă. În Centrul Vechi, operatorii vor trebui să limiteze prin aplicație circulația și parcarea.

Parcarea pe trotuar: minimum 1,5 metri pentru pietoni

Trotinetele nu vor putea fi lăsate în stații de transport public, pe trecerile de pietoni, în intersecții sau la mai puțin de cinci metri de acestea, pe spații verzi ori în locuri de parcare pentru autoturisme. Pe trotuarele cu o lățime de minimum doi metri, parcarea va fi permisă numai dacă rămâne un culoar pietonal continuu de cel puțin 1,5 metri.

Operatorii vor avea maximum 120 de minute de la notificarea autorităților pentru relocarea trotinetelor parcate necorespunzător. Dacă acestea blochează accesul sau prezintă un pericol imediat, intervenția trebuie făcută fără întârziere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amenzi de până la 10.000 de RON pentru operatori

Companiile vor plăti 5.000 de RON anual pentru autorizație și un tarif de 0,75 RON pe zi pentru fiecare trotinetă activă pe domeniul public. Încălcarea anumitor obligații va atrage amenzi între 1.000 și 2.500 de RON. Operarea fără autorizație valabilă sau în perioada suspendării acesteia va fi sancționată cu 8.000-10.000 de RON. Noul regulament urmează să intre în vigoare la 60 de zile după aprobare.