Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Haos la Washington: Noul buget a fost respins inclusiv de republicani. SUA se îndreaptă spre „shutdown”

20 Dec. 2024, 15:09
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
20 Dec. 2024, 15:09 // În Lume //  Realitatea.md

Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a respins cu o largă majoritate joi un nou text bugetar al republicanilor vizând evitarea unei paralizii a statului federal, un eşec usturător care sporeşte incertitudinea, scrie AFP, potrivit hotnews.ro.

Aleşii republicani, majoritari în camera inferioară, au supus la vot această nouă propunere la o zi după ce Donald Trump şi Elon Musk au torpilat un acord anterior negociat cu democraţii care ar fi evitat un „shutdown” pentru Statele Unite chiar înainte de Crăciun.

Viitorul preşedinte american şi-a dat, totuşi, binecuvântarea noului text al republicanilor, salutând „un acord foarte bun pentru poporul american”.

Înaintea votului, liderul democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, şi-a exprimat opoziţia faţă de această propunere, în opinia sa „neserioasă” şi „caraghioasă”.

Şi în timp ce două treimi din voturi erau necesare pentru adoptare, textul nu a atins nici măcar majoritatea simplă, 38 de republicani alăturându-se refuzului democraţilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

O paralizie a serviciilor publice federale ar duce la şomaj tehnic pentru sute de mii de funcţionari publici, îngheţarea mai multor ajutoare sociale sau chiar închiderea anumitor creşe.

O situaţie extrem de nepopulară, mai ales că se apropie Crăciunul.

Probabilitatea unui „shutdown” a crescut foarte mult atunci când Donald Trump şi-a exprimat miercuri dezaprobarea faţă de un proiect de lege negociat de republicanii din Congres cu democraţii, considerat „ridicol şi extraordinar de oneros” de către preşedintele ales.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 06:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
03 Nov. 2026, 06:29 // Slider //  Ursu Ana

Ploi pe întreg teritoriul țării și temperaturi de cel mult 11 grade Celsius. Meteorologii prognozează pentru marți, 3 noiembrie, cer noros și vreme rece în toată Republica Moldova.

Pe parcursul nopții, pe arii extinse vor cădea ploi slabe, izolat moderate, iar în unele regiuni acestea vor fi puternice. În timpul zilei, precipitațiile se vor rări, fiind prognozate ploi slabe, izolat.

Vântul va sufla din nord, slab până la moderat.

Temperaturile minime nocturne vor oscila între 5 și 9 grade Celsius, iar ziua valorile termice nu vor depăși 7–11 grade.

La Chișinău, sunt prognozate aproximativ +7 grade noaptea și +9 grade ziua și ploi slabe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!