Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Fostul premier britanic joacă într-o comedie ucraineană de Anul Nou – „Trenul spre 31 decembrie”

29 Dec. 2024, 14:44
 // Categoria: Life // Autor:  Elena Putregai
29 Dec. 2024, 14:44 // Life //  Elena Putregai

Fostul premier britanic Boris Johnson și-a făcut debutul cinematografic într-o comedie ucraineană de Anul Nou intitulată „Trenul spre 31 decembrie”. Rolul său episodic, descris ca fiind unul plin de umor, îl prezintă pe politician în ipostaza unui călător obișnuit într-un tren al companiei „Ukrzaliznytsia”, scrie Rupor.md.

Producătorii filmului au declarat că participarea lui Boris Johnson are ca scop transmiterea mesajului că trenurile ucrainene sunt deschise tuturor, indiferent de rang sau statut. Într-o scenă memorabilă, Johnson apare purtând o geacă albastră și o șapcă branduită cu logo-ul companiei de transport, urând spectatorilor „Dobryi den, everybody, and Happy New Year!” (tr. Bună ziua tuturor și La mulți ani!).

Scena a fost filmată în timpul unei vizite oficiale a fostului premier în Kiev. Acesta nu doar că a acceptat cu entuziasm să participe la proiect, dar a și semnat o șapcă și un steag ucrainean care vor fi scoase la licitație pentru a sprijini forțele armate ucrainene.

Filmul, care surprinde povestea unor pasageri blocați într-un tren ce călătorește de la Kiev la Lviv, explorează relațiile interumane în situații neprevăzute. Dintr-o simplă întâmplare, personajele descoperă solidaritatea și își unesc forțele pentru a-și împlini visele.

Comedia „Trenul spre 31 decembrie” va avea premiera pe 1 ianuarie 2025 și promite să aducă un strop de magie și umor publicului din întreaga lume.

Cine ar fi crezut că Boris Johnson va deveni star de cinema?

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!