Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

SUA au înregistrat primul deces asociat gripei aviare. Victima s-a infectat de la păsările din curte

07 Ian. 2025, 19:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
07 Ian. 2025, 19:34 // În Lume //  Elena Putregai

Statele Unite au înregistrat primul deces asociat gripei aviare. Autoritățile au transmis că este vorba despre un pacient în vârstă de 65 de ani, care suferea și de alte patologii. Acesta reprezintă primul caz uman grav de gripă aviară depistat în Statele Unite. El a fost contaminat cu virusul H5N1 prin intermediul păsărilor de curte şi sălbatice, transmite Agerpres.

Pacientul suferea de o afecțiune respiratorie și se afla în „stare critică”, au informat autoritățile sanitare în luna decembrie, când a fost făcută publică internarea lui în spital.

Ancheta „nu a identificat alte cazuri de H5N1 sau dovezi de transmitere de la persoană la persoană. Acest pacient rămâne singurul caz uman de H5N1 din Louisiana”, a declarat Ministerul Sănătăţii local pe site-ul său.

În acest context, instituţia consideră că riscul prezentat de gripa aviară pentru publicul larg rămâne „scăzut”. În ceea ce priveşte „persoanele care lucrează cu păsări (sălbatice), păsări de curte sau vaci, sau care sunt expuse la aceste animale în timpul liber”, riscul este „mai mare”.

De câteva luni, Statele Unite se confruntă cu o epizootie – echivalentul unei epidemii la animale – de gripă aviară.

Virusul circulă în ferme de păsări şi efective de vite şi 66 de cazuri de gripă aviară la om au fost detectate de la începutul anului 2024, majoritatea fiind uşoare şi legate de contacte cunoscute cu animale infectate.

Deşi nu au fost observate cazuri de răspândire de la om la om, nivelul de circulaţie a virusului îngrijorează experţii.

„Nu sunt îngrijorat pentru cetăţeanul obişnuit, ci pentru oamenii care se află în contact cu animale despre care ştim că pot fi infectate”, a declarat pentru AFP Jennifer Nuzzo, profesoară de epidemiologie la universitatea Brown. „Este un virus urât, pe care nimeni nu şi-ar dori să-l contracteze”, a adăugat ea.

„Deşi tragic, un deces din cauza virusului H5N1 în Statele Unite nu este neaşteptat”, au mai amintit Centrele Americane pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) cu privire la decesul raportat în Louisiana.

„În afara Statelor Unite, peste 950 de cazuri de gripă aviară H5N1 au fost raportate la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), iar aproximativ jumătate dintre ele au dus la deces”, conform unui comunicat al CDC.

Aceste cazuri au fost înregistrate între 2003 şi sfârşitul anului 2024 în 24 de ţări, inclusiv un număr mare în China şi Vietnam, se precizează într-un document al OMS.

„Marea majoritate a cazurilor de contaminare şi deces sunt legate de expunerea cunoscută la un animal bolnav”, a notat Nuzzo.

Această specialistă în monitorizarea epidemiilor se teme în special că mai mulţi oameni care lucrează în ferme sau care vin în contact cu animale sălbatice „se vor îmbolnăvi şi vor muri”.

Experţii se tem că această circulaţie intensă a virusului va facilita o mutaţie care să îi permită transmiterea de la om la om. Unii se tem, de asemenea, că se va amesteca cu gripa sezonieră, devenind astfel mai transmisibil.

Secvenţierea genetică a virusului identificat la pacientul din Louisiana a arătat că acesta era diferit de versiunea detectată la mai multe efective de vaci de lapte şi în ferme de păsări.

De asemenea, o mică parte a virusului prezenta modificări genetice care sugerează că ar fi suferit mutaţii în interiorul corpului pentru a se adapta la tractul respirator uman.

Totuşi, această mutaţie nu este singura necesară pentru a face un virus mai contagios sau mai transmisibil între oameni, după cum au declarat cercetătorii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 19:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 19:05 // Slider //  Daniela Baranovschi

Regele Belgiei a respins vineri demisia prim-ministrului Bart De Wever, care va relua discuțiile în cadrul coaliției sale pentru a încerca să găsească un compromis privind bugetul, transmite France Presse.

Regele Filip „a decis să respingă demisia prim-ministrului și i-a cerut să reia negocierile bugetare începând de acum. Prim-ministrul va prezenta din nou un raport Regelui luni, 16 noiembrie”, a precizat Palatul Regal într-un comunicat.

Bart De Wever și-a prezentat demisia la începutul săptămânii, din cauza blocajului negocierilor privind reducerea deficitului.

Regele și-a acordat câteva zile pentru a lua o decizie. Pe parcursul săptămânii, acesta a primit partidele din coaliția de guvernare, ancorată în zona de centru-dreapta, pentru a evalua amploarea acestei noi crize politice din Belgia, transmite Regele a obținut, de asemenea, din partea celor cinci președinți angajamentul formal că partidul lor este dispus să facă concesii pentru a ajunge la un acord.

„La finalul discuțiilor cu președinții celor cinci partide din majoritate, Regele a luat act de voința fiecăruia dintre aceștia de a încheia negocierile bugetare cât mai curând posibil. Regele a obținut, de asemenea, din partea celor cinci președinți angajamentul formal că partidul lor este dispus să facă concesii pentru a ajunge la un acord”, scrie Palatul Regal.

Miza e de 10 miliarde de euro

Conservatorul flamand Bart De Wever dorește un efort bugetar masiv de 10 miliarde de euro până în 2029 pentru a reduce deficitul belgian, care depășește 5%.

Acest efort se bazează în principal pe reduceri ale cheltuielilor publice, în special în domeniul sănătății, dar implică și identificarea de noi surse de venituri, la care se opune unul dintre partenerii coaliției, Mișcarea Reformistă (partid liberal francofon).

Până în prezent, aceasta a refuzat orice majorare a impozitelor, în timp ce alte partide din majoritate, precum centriștii de la „Les Engagés”, cereau o repartizare „echitabilă” a eforturilor, cu o contribuție din partea „celor care au mai mult”.

Discuțiile se desfășoară sub presiunea sindicatelor, care se mobilizează de luni de zile împotriva austerității.

Pe 9 octombrie, câteva zeci de mii de manifestanți au defilat împotriva măsurilor de austeritate, în timp ce pe lângă zona marșului au avut loc scene de violență și distrugeri.

Numeroase sloganuri din cadrul manifestației făceau referire la diferențele tot mai mari de bogăție și la dorința ca persoanele cu venituri mari să contribuie mai mult la eforturile comune.

Joi, în fața Parlamentului, Bart De Wever a confirmat că anul 2027 va începe cu un buget de urgență copiat pe modelul exercițiului precedent, practica cunoscută sub numele de „douăsprezecimi provizorii”, în așteptarea găsirii unui compromis.

Lipsa unui acord privind bugetul pentru 2027 până în prezent reprezintă un „eșec usturător pentru guvern”, a recunoscut el.

Bart De Wever conduce, din februarie 2025, o coaliție formată din cinci partide de centru-dreapta (N-VA, MR, Les Engagés, CD&V și Vooruit).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!