O nouă cercetare realizată de site-ul de urmărire a turbulențelor Turbli dezvăluie rutele din Europa care se confruntă cel mai des cu turbulențe. Factori precum relieful muntos, jeturile de aer și fronturile meteo pot contribui la apariția lor.

Datele furnizate de Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) sugerează că, în perioada 2009-2023, 37 de pasageri și 146 de membri ai echipajului au fost grav răniți din cauza turbulențelor, acestea rămânând cea mai mare cauză a rănilor pe un zbor comercial.

Turbulențele pot apărea oriunde, dar anumite caracteristici le pot face mai frecvente, potrivit euronews.

O nouă cercetare realizată de site-ul de urmărire a turbulențelor Turbli a scos în evidență rutele din Europa care sunt cele mai susceptibile de a se confrunta cu turbulențe.

Opt dintre primele 10 cele mai turbulente rute încep sau se termină în Elveția, iar alte rute trec peste sau în jurul Alpilor.

Pentru a cuantifica probabilitatea turbulențelor, Turbli utilizează rata de disipare a vârtejurilor (EDR). Aceasta este o măsurătoare a turbulenței atmosferice care este independentă de caracteristicile aeronavei. Este metrica standard pentru turbulențele aviatice utilizată de Organizația Aviației Civile Internaționale (OACI) și de Organizația Meteorologică Mondială (OMM).

Cele mai turbulente rute din Europa în 2024

Nisa – Geneva: EDR 16.07
Nisa – Zurich: 15.49
Milano – Zurich: 15.41
Milano – Lyon: 15.37
Nisa – Basel: 15.33
Geneva – Zurich: 15.05
Nisa – Lyon: 14.99
Geneva – Veneția: 14.78
Lyon – Zurich: 14.74
Veneția – Zurich: 14.67

Conform Turbli, tot ce este sub un EDR de 20 este considerat „ușor”, iar cele între 20 și 40 sunt moderate. Nicio rută din lume nu a fost clasificată ca fiind puternică (40-60) sau extremă (80-100) pe baza unei medii anuale, deși este posibil ca unele incidente individuale să fi depășit aceste praguri.

Cu toate acestea, turbulențele extreme sunt neobișnuite în Europa.

În comparație, cele mai turbulente rute din lume se află toate în America de Sud, traversând lanțul muntos Anzi. Cea mai turbulentă rută, cu un EDR de 24,68, a fost Mendoza-Santiago, urmată de Cordoba-Santiago și Mendoza-Salta.

În general, zborul deasupra sau în apropierea munților poate cauza turbulențe. Atunci când vânturile lovesc o zonă muntoasă, ele pot fi forțate să se ridice deasupra vârfurilor, provocând curenți ascendenți.

Vârfurile înalte pot crea, de asemenea, ceea ce se numește „valuri de munte”, cauzate de perturbarea fluxului de aer orizontal.

Aceste perturbări ale curenților de aer pot perturba efectiv traiectoria de zbor a unei aeronave, făcând ca avionul să se ridice, să coboare sau să sară în sus și în jos pe măsură ce trece prin zonă.

De asemenea, temperatura și umiditatea joacă un rol în severitatea turbulențelor. Cu cât aerul este mai cald și mai umed, cu atât turbulențele vor fi mai extreme, ceea ce explică de ce rutele deasupra Anzilor tind să fie mai rele.

Aeronavele moderne sunt concepute pentru a face față chiar și celor mai extreme turbulențe fără a suferi avarii. Cu toate acestea, nu se poate spune același lucru despre pasageri.

În toate evenimentele de turbulență pe care le-am văzut în 2024, pasagerii care erau legați în siguranță în scaunele lor au reușit să iasă nevătămați din aeronavă. Pasagerii și membrii echipajului care nu erau asigurați au fost cei care au suferit cele mai grave leziuni.

Experții sunt de acord că turbulențele se agravează ca urmare a schimbărilor climatice. Mai exact, temperaturile extreme mai mari și furtunile mai puternice și mai imprevizibile înseamnă că turbulențele extreme sunt susceptibile de a deveni mai frecvente. Universitatea Reading din Regatul Unit estimează că, până în 2050, turbulențele vor fi de două ori mai frecvente.

Industria aviatică depune eforturi susținute pentru a menține siguranța pasagerilor. Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA) a lansat platforma „Turbulence Aware” în 2018 și în prezent peste 25 de companii aeriene contribuie și consumă date prin intermediul a peste 2 600 de aeronave.

Datele din platformă sunt utilizate în instrumentele din cabina de pilotaj și în software-ul de planificare a zborurilor pentru a prevedea și a evita mai bine turbulențele.

Pe lângă aceste date, piloții se bazează pe sistemele sofisticate de radar meteorologic de la bordul aeronavelor pentru a detecta și evita zonele cu turbulențe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#schimbari climatice #turbulențe #zbor

Belgia a finalizat fundația primei insule energetice artificiale din lume, construită la aproximativ 45 de kilometri de coastă, în Marea Nordului. Insula, cu o suprafață echivalentă cu cea a opt terenuri de fotbal, are la bază 23 de blocuri uriașe din beton, fiecare cântărind aproximativ 22.000 de tone. Aceasta va colecta toată energia electrică produsă de viitoarele parcuri eoliene offshore ale Belgiei și o va transmite către continent prin cabluri submarine.

Proiectul, cunoscut sub numele de Insula Prințesa Elisabeta, este dezvoltat de operatorul belgian al sistemului de electricitate Elia. Construcția este realizată de consorțiul TM Edison, format din companiile belgiene de inginerie DEME și Jan De Nul, scrie hotnews.

Prima insulă energetică artificială a lumii

Fiecare dintre cele 23 de structuri are aproximativ 58 de metri lungime, 28 de metri lățime și între 23 și 32 de metri înălțime, în funcție de configurația pereților de protecție împotriva furtunilor. Fabricarea unui singur cheson durează aproximativ 85 de zile.

DEME a confirmat în ianuarie 2026 că ultimul cheson fusese finalizat și lansat la apă, ceea ce a marcat încheierea etapei de producție.

Structurile sunt transferate acum la terminalul Scaldia, unde sunt supuse ultimelor lucrări înainte de instalarea lor în mare.

Blocurile nu sunt pur și simplu lansate în apă și lăsate să se scufunde. Ele sunt remorcate în stare parțial scufundată până la locul construcției, unde navele și echipamentele de dragare au pregătit în prealabil o fundație pe fundul mării. Odată ajunse în poziția stabilită, chesoanele sunt umplute cu nisip, ceea ce le permite să se scufunde și să se așeze pe fundație.

Prima etapă de scufundare a început în aprilie 2025, cu două chesoane. În total, instalarea se întinde pe o perioadă de doi ani, cu pauze în sezonul furtunilor de iarnă. Întregul ciclu de instalare, de la plecarea din port până la poziționarea și fixarea structurii în locul final, durează aproximativ 24 de ore.

Insula este considerată esențială pentru viitorul sistem energetic european. Va funcționa ca un hub de distribuție a energiei electrice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Infrastructura ei va combina rețele de transport de înaltă tensiune în curent alternativ (HVAC) și curent continuu (HVDC), o combinație neobișnuită în largul mării și unul dintre elementele care stau la baza clasificării sale drept prima „insulă energetică” din lume.

În practică, insula va reuni cablurile submarine provenite de la noile parcuri eoliene care vor fi construite în zonă, o suprafață de 285 de kilometri pătrați destinată producerii a până la 3,5 GW de energie eoliană offshore.

Electricitatea va fi apoi transportată către uscat prin cabluri de mare capacitate.

De asemenea, insula urmează să fie conectată la viitoarele interconectoare internaționale. Acestea vor permite schimbul de energie electrică între rețelele naționale, în funcție de cerere și de cantitatea de energie regenerabilă disponibilă la un moment dat.

Costurile au explodat

Dimensiunea proiectului se reflectă și în costurile sale. În octombrie 2024, Banca Europeană de Investiții a aprobat o finanțare de 650 de milioane de euro pentru Elia Transmission Belgium, destinată primei etape a proiectului, al cărei cost total era estimat la 1,105 miliarde de euro.

Între timp însă, proiectul a fost lovit de o creștere dramatică a costurilor, de la estimarea inițială de 650 de milioane de euro la aproximativ 7 miliarde de euro. Majorarea este pusă în principal pe seama creșterii prețurilor echipamentelor electrice și a generat îngrijorări cu privire la viabilitatea proiectului.

Potrivit datelor disponibile, cea mai mare parte a lucrărilor de construcții ar urma să fie finalizată până la jumătatea anului 2026. Infrastructura electrică va fi instalată între 2026 și 2030.

Insula ar urma să devină operațională în jurul anului 2030, în paralel cu noile parcuri eoliene offshore și cu proiectele terestre Ventilus și Boucle du Hainaut, care vor avea rolul de a transporta energia electrică până la consumatorii finali.

#Belgia #insula energetica #Marea Nordului