Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Bitcoin a atins un nivel record în ziua învestirii lui Donald Trump. Cât valorează criptomoneda

20 Ian. 2025, 16:20
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
20 Ian. 2025, 16:20 // În Lume //  Realitatea.md

Valoarea bitcoin a depășit luni pragul de 109.000 de dolari, cu doar câteva ore înainte de învestirea președintelui ales al SUA, Donald Trump. În acest weekend, Trump a lansat propria criptomonedă, iar analiștii se așteaptă ca acesta să relaxeze reglementările din sectorul cripto odată ce va reveni la Casa Albă, informează antena3.ro.

Bitcoin, cea mai populară și valoroasă criptomonedă, a atins luni dimineață un record de 109.241 de dolari, iar în jurul orei 8:10 GMT era cotată la 107.553 de dolari, potrivit agenției AFP, preluată de Agerpres.

În prezent, tranzacționarea bitcoin se desfășoară la un nivel considerat imposibil de imaginat în urmă cu 16 ani, când moneda a fost creată. Acest nivel este, de asemenea, mult superior celor 69.000 de dolari înregistrați pe 5 noiembrie 2024, ziua alegerilor prezidențiale din SUA.

Interesul pentru bitcoin și alte criptomonede a crescut semnificativ, pe măsură ce investitorii speculează că administrația Trump va implementa un cadru de reglementare favorabil sectorului cripto. În timpul campaniei sale, Trump, care în trecut eticheta criptomonedele drept o „escrocherie”, a adoptat o atitudine pro-cripto, promițând să transforme SUA în „capitala cripto a lumii”.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, Donald Trump și-a lansat oficial propria criptomonedă, eveniment ce a dus la o volatilitate accentuată pe piețe. Aproximativ 200 de milioane de jetoane ale noii monede digitale au fost introduse pe piață, având un succes spectaculos. Evaluată inițial la șapte dolari, criptomoneda „Trump” a crescut rapid la 75 de dolari, înainte de a se stabiliza luni în jurul valorii de 45 de dolari.

Duminică, prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunțat lansarea propriei criptomonede, botezată „Melania”, alimentând și mai mult interesul în acest sector.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La sfârșitul săptămânii trecute, piața Bitcoin a cunoscut o explozie după ce Bloomberg a publicat informații conform cărora Donald Trump intenționează să emită un decret prin care să prioritizeze sectorul criptomonedelor din perspectiva politicii guvernamentale. De asemenea, se zvonește că administrația sa intenționează să creeze o rezervă națională de bitcoin, utilizând actualele stocuri de criptomonede pe care le deține guvernul SUA.

Criptomonedele sunt reprezentări digitale ale valorii, care nu sunt emise sau garantate de bănci centrale ori autorități publice. Acestea nu sunt corelate neapărat cu monedele oficiale și nu au un statut legal de monedă, dar sunt acceptate de persoane fizice și juridice ca mijloc de plată. Ele permit transferuri, stocare și tranzacții realizate exclusiv în mediul digital.

Melania Trump și-a lansat propria criptomonedă înainte de învestirea soțului său la Casa Albă

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 15:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 15:23 // Slider //  Valentina Buza

CNAS a început finanțarea pensiilor și prestațiilor sociale pentru luna noiembrie, prima tranșă fiind de 73 de milioane de lei. Banii vor fi transferați beneficiarilor în mai multe etape, în funcție de tipul prestației, transmite IPN.

Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale, pensiile și alocațiile sociale achitate prin intermediul instituțiilor bancare vor fi finanțate pe 3 noiembrie. Alocațiile nominale și cele lunare de stat vor fi finanțate pe 9 noiembrie, iar ajutorul social – pe 13 noiembrie.

Indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, cele de maternitate, indemnizațiile unice la nașterea copilului, pentru creșterea copiilor, creșterea gemenilor și cele paternale vor fi finanțate în trei tranșe, pe 6, 13 și 23 noiembrie.

Beneficiarii pot primi prestațiile sociale pe un card bancar, inclusiv prin asocierea unui cont existent cu prestațiile sociale în aplicația EVO, sau pot ridica banii de la orice oficiu poștal din țară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

CNAS atenționează că persoanele care aleg să primească banii prin intermediul oficiilor poștale trebuie să-i ridice în termen de trei luni. În caz contrar, plata va fi sistată.

Pentru reluarea plăților, beneficiarii trebuie să se adreseze Casei Teritoriale de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu, cu buletinul de identitate, și să depună o cerere.