Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

La un pas de tragedie. Trei copii din raionul Dondușeni s-au intoxicat cu monoxid de carbon

21 Ian. 2025, 09:53
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
21 Ian. 2025, 09:53 // Actualitate //  Cătălina Boico

Trei copii de 12, 8 și 4 ani, au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Totul s-a întâmplat în seara zilei de luni, 20 ianuarie, în satul Scăieni din raionul Dondușeni.

„Potrivit informațiilor, mama copiilor a alertat serviciile specializate după ce a observat la minori semne de intoxicație ușoară. La fața locului a ajuns o echipă de medici care a examinat copiii și a constatat că aceștia au suferit o intoxicație cu produsele de ardere. Ulterior, minorii au fost transportați la spitalul raional pentru îngrijiri medicale de rigoare. La moment starea acestora este stabilă, fiind înafara oricărui pericol”, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Astfel, în urma cercetărilor efectuate de specialiștii IGSU s-a stabilit, preliminar, că minorii s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la soba de încălzit. Incendiul în locuință nu s-a produs, iar toate circumstanțele urmează a fi stabilite de organele de resort.

În acest sens, Inspectoratul îndeamnă oamenii să respecte cu strictețe regulile antiincendiare la utilizarea surselor de încălzit locuințele cum ar fi sobele, cazanele, dar și aparatele electrice. De asemenea, aceștia sunt rugați să aerisească încăperile unde funcționează sursele de încălzit și să nu obtureze canalele de evacuare a fumului, pentru evitarea unor intoxicații cu monoxid de carbon și prevenirea incendiilor în locuințe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De la începutul anului 2025 au fost înregistrare 4 cazuri de intoxicații cu produsele de ardere, în urma cărora 10 persoane, inclusiv 8 minori au avut de suferit. În anul 2024, în această perioadă au fost raportate 9 cazuri de intoxicație, unde au avut de suferit 17 persoane, printre care 6 minori.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!