Toscana a aprobat o lege privind dreptul de a muri și a devenit astfel prima regiune a Italiei, o țară romano-catolică, care reglementează sinuciderea asistată în absența unei legislații naționale în ceea ce privește acest subiect extrem de controversa.

Curtea Constituțională a Italiei a legalizat de facto procedura în 2019 și a îndemnat parlamentul să adopte o lege care să ofere un cadru legal clar în acest sens. Totuși, îndemnul a rămas fără răspuns, întrucât politicienii administrației centrale au abandonat subiectul.

Legea regională din Toscana, care a fost adoptată cu o majoritate de 27-13, reglementează modul în care ar trebui tratate cererile de sinucidere asistată, iar ea prevede și obligația comisiilor medicale de a examina cererile în termen de 30 de zile. Dacă sunt îndeplinite criteriile, serviciul regional de sănătate trebuie să furnizeze medicația și personalul medical necesar în termen de 10 zile, cu excepția cazurilor în care pacientul dorește ca procedura să fie efectuată de propriul medic.

Legea le permite medicilor să refuze să participe la o astfel de procedură din motive morale sau etice, similar cu ceea ce prevede deja legislația națională în privința avortului.

Toscana, acuzată că devine un „soi de Elveție italiană”

Înainte de aprobarea legii, Pro Vita, o organizație caritabilă catolică și conservatoare, a criticat Toscana și a acuzat-o că s-a transformat într-un „soi de Elveție italiană” în care „moartea de stat” este administrată pentru „a scăpa de oamenii bolnavi, fragili, bătrâni și singuri”. Elveția permite sinuciderea asistată încă din anii `40.

În Italia, asistența medicală ține prepoderent de competențele regionale. Toscana este condusă de o administrație de centru-stânga, dar la nivel național coaliția de dreapta a premierului Giorgia Meloni este în general împotriva eutanasiei.

Anul trecut, totuși, un proiect de lege privind dreptul la moarte a fost discutat și în adunarea regională din Veneto, dominată de dreapta, și a ratat adoptarea din lipsa unui singur vot, întrucât tema a creat diviziuni atât în interiorul taberei de centru-stânga, cât și în cea de centru-dreapta.

În 2019, Curtea Constituțională a Italiei a dezincriminat moartea asistată pentru pacienții cu boli incurabile care provoacă suferințe „intolerabile” și care își exprimă clar dorința de a muri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Chiar și așa, autoritățile regionale din domeniul sănătății rămân reticente în a autoriza cererile de sinucidere asistată, context în care Asociația Luca Coscioni, o organizație pro-eutanasie, a cerut o legislație de profil mai clară.

Organizația încearcă să introducă legi pentru moartea asistată în toate cele 20 de regiuni ale Italiei, iar campania sa a inspirat atât proiectul de lege din Toscana, cât și pe cel din Veneto. Alte regiuni italiene elaborează și ele legislații similare.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, susține că sectorul silvic nu are nevoie de un număr mare de angajați, ci de oameni care își fac corect meseria și sunt cu adevărat interesați de protejarea pădurilor. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Forum” de la Vocea Basarabiei.

Hajder a recunoscut că există problema lipsei de specialiști în domeniu, inclusiv a numărului redus de tineri interesați de studiile în silvicultură. Totuși, ministrul spune că acest lucru nu ar trebui să împiedice restructurarea sistemului.

„Decât să păstrăm un om care are intenții rele și nu își face corect treaba, mai bine fără el. Să rămână oameni cinstiți, care își fac treaba”, a declarat Hajder.

Ministrul a explicat că, în opinia sa, un sistem silvic eficient nu trebuie să fie construit în jurul numărului de angajați și al salariilor acestora, ci în jurul necesităților reale ale pădurilor.

„Noi nu avem nevoie de păduri ca să dăm o tonă de salarii, ca să hrănim o tonă de oameni care lucrează pe spatele ei. Nu ne trebuie să punem presiune pentru salarii pe păduri. Noi trebuie să avem exact atâția oameni cât ne trebuie ca să ajute pădurile”, a spus ministrul.

Hajder a subliniat că, după reorganizarea sistemului, numărul angajaților ar putea fi mai mic, dar aceștia ar trebui să fie mai bine pregătiți și implicați în protejarea pădurilor.