Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Socialiștii versus Nemerenco: Fracțiunea Parlamentară a inițiat moțiune contra ministrei Sănătății

13 Feb. 2025, 12:46
 // Categoria: Politica // Autor:  Victoria Laur
13 Feb. 2025, 12:46 // Politica //  Victoria Laur

Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor a înaintat moțiune împotriva Alei Nemerenco. Parlamentarii sunt nemulțumiți de politicile Ministerului Sănătății și o acuză pe șefa instituției de management defectuos. 

Vladimir Odnostalco a acuzat-o pe ministră că nu ar face altceva decât să taie panglici la inaugurări sau să se laude cu dotări, chiar dacă nu a intervenit pentru echiparea instituțiilor medicale. Potrivit deputatului, în medicină se întâmplă „lucruri oribile”, iar șefa de la Sănătate ar acuza medicii de problemele pentru care nu sunt responsabile, iar formațiunea pe care o reprezintă vrea să îi acorde vot de neîncredere.

„Cetăţenii mor din cauza managementului îngrozitor al sistemului de sănătate. Medicii nu primesc instrumentele și medicamentele necesare pentru activitatea lor. Potrivit lui Nemerenco, toată lumea este de vină: doctorii, pacienții și rudele lor, care îndrăznesc să spună ceva. În loc să se preocupe de responsabilitățile sale, ea petrece timp în străinătate. În țările europene, după o serie de tragedii, miniștrii cer iertare și demisionează”, a spus Odnostalco într-un briefing.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Deputatul a fost întrerupt de către președintele Parlamentului, Igor Grosu, pe motiv că nu a prezentat textul moțiunii, așa cum prevede Regulamentul legislativului, potrivit IPN. Moțiunea simplă poate fi inițiată de cel puțin 15 deputați, conform sursei citate.

La ședința precedentă a Parlamentului, desfășurată pe 6 februarie, socialiștii au cerut miniștrii să se prezinte la raport în Legislativ. Deputații făceau referire la va făcut referire la ultimele tragedii care s-au produs în sistemul de sănătate. Mai exact, era vorba despre decesul proprietarei magazinului Mona Lisa Boutique într-un salon unde se efectuau clandestin proceduri de chirurgie estetică, moartea unei mame și a bebelușului său la un spital din Edineț, a unui nou-născut într-un spital din Chișinău și decesul unei gravide de la Drochia, pe care medicii de pe ambulanță au resuscitat-o timp de o oră. Ala Nemerenco se afla atunci într-o deplasare la Geneva.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 18:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 18:44 // Societate //  Daniela Baranovschi

Peste 80% dintre puieții plantați în toamna anului trecut pe o suprafață de 27 de hectare din satul Mihailovca, raionul Cimișlia, s-au prins. Pe teren au fost plantați peste 110.000 de puieți de salcâm, vișin turcesc, paltin de câmp și corcoduș, anunță Ministerul Mediului.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, susține că rezultatul este unul încurajator, dar subliniază că plantarea puieților este doar primul pas în formarea unei păduri. Aceștia au nevoie de îngrijire și întreținere în primii ani, pentru a se dezvolta și a crește sănătos.

Campania națională de împădurire „Generația Pădurii” continuă și în această toamnă, în cadrul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor. Următoarea acțiune de plantare va avea loc la Pogănești, raionul Hîncești, unde vor fi plantați plopi pe o suprafață de 40 de hectare, în lunca Prutului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!