Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Limba rusă, reintrodusă în colegiile militare din România. „Armata trebuie să știe limba potențialilor adversari”

17 Feb. 2025, 10:20
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Feb. 2025, 10:20 // Actualitate //  Realitatea.md

După mai bine de 30 de ani, în care nu a mai fost studiată în școli, limba rusă e introdusă ca materie opțională în orarul colegiilor militare din România. Reprezentanții Ministerului Educației au explicat că această inițiativă a venit la cererea Ministerului Apărării. „E o decizie rațională”, spun surse militare, „pentru că armata română trebuie să știe, limba potențialilor adversari”, scrie stirileprotv.ro.

Elevii colegiilor militare vor avea ocazia să studieze limba rusă începând cu clasa a IX-a, având câte o oră pe săptămână, până la absolvire. Rusa va fi recunoscută ca disciplină opțională pentru limbi moderne, alături de engleză și franceză, fiind inclusă explicit în noile planuri cadru. De altfel, cursanții liceelor militare sunt singurii pentru care limbile moderne sunt stabilite exact.

Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, a menționat că planurile cadru pentru profilul militar au fost concepute în colaborare cu cadrele didactice din liceele militare și Ministerul Apărării Naționale, având ca punct de plecare necesitățile specifice identificate de aceștia. „Am încercat să ne adaptăm tuturor”, a adăugat el.

Virgil Bălăceanu afirmă că Federația Rusă rămâne principala amenințare și că militarii trebuie să cunoască limba adversarului.

„Plecăm de la ideea că Federația Rusă rămâne principala amenințare, un militar trebuie să cunoască limba celui care poate să-i fie inamic sau adversar. Armata României va avea nevoie de cunoscători de limbă rusă. Ca atare consider că o asemenea soluție este binevenită. În perioada în care noi eram în Tratatul de la Varșovia, limba rusă constituia o necesitate a cooperării, limba engleză era legată de învățarea limbii posibilului adversar”.

Aurel Constantin Soare, directorul liceului din Breaza, subliniază că toate instituțiile de învățământ militar oferă această opțiune, facilitând astfel comunicarea cu vorbitorii acestei limbi.

Aceste planuri-cadru vor fi aplicate în forma care va rezulta după dezbatere, conform declarațiilor conducerii Ministerului Educației și Cercetării, din anul școlar 2026-2027.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit sursei citate, profesorii de rusă spun că, la o oră pe săptămână, elevii pot deprinde în primul an elemente de conversație și un vocabular minimal. În prezent, doar 700 de elevi din două milioane, câți sunt în școlile de stat, studiază rusa ca limbă modernă 1, iar manualul după care învață aceștia a fost tipărit acum 22 de ani.

În București, de exemplu, au mai rămas doar doi profesori de rusă. Această limbă a fost introdusă în școlile românești în 1948, fiind obligatorie timp de două decenii, însă după 1989 a fost înlocuită în majoritatea instituțiilor cu limba engleză, pe măsură ce afinitățile comunității s-au schimbat, iar profesorii de rusă au ieșit la pensie.

În România, există în prezent cinci licee militare situate în Câmpulung Moldovenesc, Breaza, Constanța, Craiova și Alba Iulia, care primesc împreună 700 de noi elevi în urma sesiunii de admitere, unde concurența este, în general, de două candidaturi pe loc. Programa acestor licee pune accent pe matematică, fizică și informatică, pregătind astfel elevii pentru Academia Militară.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 16:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
07 Nov. 2026, 16:57 // Slider //  Realitatea.md

Doar aproximativ 20 dintre cele 76 de întreprinderi și societăți pe acțiuni cu capital de stat, aflate în prezent în activitate, înregistrează profit. Declarația a fost făcută de șeful Agenției Proprietății Publice, Ion Dodon, care susține că această situație reflectă problemele acumulate de-a lungul anilor în gestionarea patrimoniului public, transmite IPN.

Potrivit șefului APP, statul gestionează în total 168 de entități, însă mai puțin de jumătate sunt active. Restul se află în proces de lichidare sau insolvabilitate ori sunt inactive.

„Avem în total 168 de întreprinderi, dintre care 76 de întreprinderi și societăți pe acțiuni cu capital de stat sunt active. Restul sunt în proces de lichidare, de insolvabilitate sau sunt inactive. Profit din cele 76 de întreprinderi aduc aproximativ 20. Este foarte puțin. Acest lucru este rezultatul a zeci de ani de ineficiență”, a declarat Ion Dodon în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, de la Realitatea TV.

Oficialul a vorbit și despre remunerarea membrilor consiliilor de administrație, care primesc o indemnizație lunară de 6 300 de lei, la care se pot adăuga plăți suplimentare în funcție de rezultatele financiare ale întreprinderilor.

„Acolo unde întreprinderile au înregistrat un profit mare, membrii Consiliului pot primi remunerații suplimentare. În unele entități, într-adevăr, au fost remunerații care au depășit limitele bunului-simț. Nu vom admite acest lucru în continuare”, a explicat Ion Dodon.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!