Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

Putin este gata să negocieze cu Zelenski „dacă este necesar”, susține Kremlinul

18 Feb. 2025, 14:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
18 Feb. 2025, 14:05 // Actualitate //  Realitatea.md

Preşedintele rus Vladimir Putin este „gata să negocieze” cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski „dacă este necesar”, a dat asigurări marţi Kremlinul, după aproape trei ani de la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina şi în plină accelerare a discuţiilor în jurul reglementării conflictului, informează AFP, citată de Agerpres.

„Putin a declarat el însuşi că, dacă este necesar, el este gata să negocieze cu Zelenski, însă cadrul juridic al acordurilor trebuie să fie discutat ţinând cont de realitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, cu referire la „lipsa de legitimitate”, potrivit Moscovei, a liderului ucrainean, în condiţiile în care mandatul său a expirat oficial în mai 2024.

Legea marţială în vigoare în Ucraina din februarie 2022 exclude cu toate acestea organizarea de alegeri.

Pe 14 februarie, Volodimir Zelenski s-a declarat la rândul său „gata” să aibă o întrevedere cu Vladimir Putin, cu condiţia ca „un plan comun” să fie convenit în prealabil „cu Trump, cu Europa”.

Preşedintele ucrainean a estimat totodată că o condiţie pentru discuţiile cu Rusia este de se ajunge iniţial la o poziţie comună ucraineano-occidentală, în special asupra problemei privind garanţiile de securitate dorite de Kiev.

Rușii și americanii au început marți la Riad negocieri care au drept scop, potrivit Kremlinului, relansarea relațiilor lor cvasi-înghețate după declanșarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei. Aceste negocieri urmează convorbirii telefonice din 12 februarie între Vladimir Putin și Donald Trump, convorbire care a pus capăt izolării președintelui rus de către Occident.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Rușii vor din Ucraina și teritoriul pe care nu l-au ocupat. Kremlinul cere o negociere cu SUA și asupra Europei

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 16:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Oct. 2026, 16:09 // Slider //  Victoria Laur

Candidații la funcția de bașcan trebuie să știe româna. Curtea Constituțională a respins sesizarea Partidului Socialiștilor, care contestau modificările la Codul Electoral.

Reprezentanții PSRM au anunțat despre contestarea normei legale la sfârșitul lunii august. Magistrații de la Înalta Curte au pronunțat decizia pe 2 octombrie.

„Considerăm că această prevedere limitează dreptul de a fi ales și contravine Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei, care stabilește condițiile pentru candidatura la funcția de bașcan și prevede cunoașterea limbii găgăuze, dar nu și a limbii române. Solicităm declararea acestei noi prevederi ca fiind neconstituțională și excluderea ei din Codul electoral”, a transmis liderul Partidului Socialiștilor”, afirma Igor Dodon, când s-a depus sesizarea.

Pe 24 august, Codul Electoral a fost completat cu noi reglementări privind votul prin corespondență și organizarea alegerilor în Găgăuzia. Reprezentanții Legislativului afirmă că noile măsuri ar trebui să consolideze transparența, corectitudinea și eficiența scrutinelor.