Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Iulian Chifu, invitat la emisiunea „Realitatea te privește”, ediția din 28 februarie

28 Feb. 2025, 11:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
28 Feb. 2025, 11:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Pe 24 februarie s-au împlinit trei ani de când Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei. Într-un context geopolitic tot mai tensionat, discuțiile despre o eventuală pace capătă amploare, impulsionate de dorința președintelui american, Donald Trump, de a pune capăt conflictului cât mai rapid.

Pe 3 martie, Republica Moldova marchează un moment simbolic: trei ani de la depunerea cererii de aderare la Uniunea Europeană. De la obținerea statutului de țară candidată în iunie 2022, până la lansarea oficială a negocierilor de aderare în iunie 2024, drumul european a fost marcat de anumite progrese. În acest context, președintele Consiliului European, António Costa, va efectua luni, 3 martie, o vizită de lucru la Chișinău, reafirmând sprijinul european pentru parcursul Moldovei.

Iar pe 1 martie, capitala Moldovei va găzdui un eveniment de importanță diplomatică: președinta Maia Sandu îl va primi pe președintele interimar al României, Ilie Bolojan, într-o vizită oficială menită să reconfirme legăturile speciale dintre cele două state. Această întrevedere va sublinia profunzimea relației bilaterale, întemeiată pe o istorie, cultură și limbă comune, dar și angajamentul ferm pentru o cooperare tot mai strânsă în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Având în vedere situația tensionată din regiune, cât de vulnerabilă este R. Moldova la influențele externe și care sunt principalele riscuri la adresa securității sale? Într-un moment în care Kremlinul își consolidează influența în regiune, iar SUA și UE își ajustează strategiile, R. Moldova poate spera că va fi invitată la negocierile de pace? Cum se poate regăsi R. Moldova în aceste procese?

Dacă Rusia îngheață conflictul fără garanții clare pentru Kiev, cum se va schimba situația în regiunea transnistreană? Care sunt cele mai mari provocări pe care Moldova trebuie să le depășească în procesul de integrare europeană? În ce domenii România și R. Moldova ar putea colabora mai strâns în viitorul apropiat? În următorii ani ar putea deveni un subiect real de discuție o eventuală unificare a R. Moldova cu România?

Căutăm răspuns în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, vineri, 28 februarie, începând cu ora 20:00, la RLIVE TV. Invitatul jurnalistei Valentina Ursu este Iulian Chifu, analist de politică externă și securitate, fost consilier prezidențial la Cotroceni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 11:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 11:58 // Societate //  Ana Panaguța

Autoritățile din Republica Moldova au stopat un atac cibernetic asupra mai multor servicii publice digitale, în urma căruia au fost înregistrate aproximativ 11 milioane de solicitări de accesare a sistemelor, cu scopul de a obține ilegal date cu caracter personal. Investigația continuă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.

Atacul a avut loc în noaptea de 22 octombrie și a vizat mai multe platforme digitale ale statului, anunță Agenția de Guvernare Electronică (AGE), Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) și Agenția pentru Securitate Cibernetică (ASC).

Potrivit autorităților, au fost depistate activități neobișnuite în accesarea serviciilor publice digitale și în interogările de date. Pentru a preveni eventuale prejudicii, serviciile vizate au fost deconectate temporar, iar atacul a fost stopat pe 23 octombrie.

Incidentul a fost raportat Poliției și Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Deocamdată, investigațiile continuă pentru a stabili circumstanțele atacului și eventualele consecințe.

Autoritățile precizează că lucrările de securizare a sistemelor continuă inclusiv în weekend. Din acest motiv, unele servicii și platforme publice ar putea fi temporar indisponibile sau accesibile cu dificultate.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți, deoarece datele personale ar putea fi folosite în tentative de fraudă. Persoanele rău intenționate se pot prezenta drept angajați ai instituțiilor publice, ai băncilor sau ai altor organizații și pot invoca numele și IDNP-ul victimei pentru a-i câștiga încrederea.

Autoritățile recomandă cetățenilor să nu divulge parole, coduri de autentificare sau alte informații confidențiale și să nu autorizeze operațiuni la solicitarea unor persoane necunoscute. Faptul că un apelant cunoaște date personale nu confirmă că acesta reprezintă o instituție oficială.

Instituțiile responsabile anunță că vor reveni cu informații suplimentare pe măsură ce investigația avansează și vor fi disponibile rezultate confirmate.