Cei 41 de militari moldoveni, trimiși în Kosovo, în cadrul misiunii de menținere a păcii, se pregătesc intens pentru diverse situații de criză.
Contingentul KFOR-22 al Armatei Naționale desfășoară antrenamente în activități vitale, precum fobia de foc, evacuarea medicală și controlul mulțimii, pentru a fi pregătiți să facă față provocărilor în misiunea lor de pacificare.
Militarii moldoveni fac parte din Comandamentul Regional Vest (Regional Command-West) și sunt dislocați în baza militară Camp Villaggio Italia, în localitatea Pech, Kosovo.
„Pe parcursul a șase luni de misiune, aceștia desfășoară misiuni de patrulare, pază și asigurare a securității obiectivelor militare, iar grupa de geniști execută misiuni de cercetare genistică în sectoare menționate”, transmite Ministerul Apărării.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Acești militari, bărbați și femei, au ajuns în Kosovo în luna ianuarie a acestui an, alăturându-se operațiunii internaționale.
Alți 41 de militari moldoveni pleacă în Kosovo în operația de menținere a păcii

