Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

Pregătiri de parlamentare: Recomandările Promo-LEX pentru autorități

07 Mart. 2025, 14:18
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Mart. 2025, 14:18 // Actualitate //  Realitatea.md

Creșterea transparenței în procesul de finanțare a campaniilor electorale, prin publicarea rapoartelor financiare într-un format accesibil și ușor de înțeles pentru toți cetățenii, aplicarea mai strictă a sancțiunilor pentru utilizarea resurselor administrative în scopuri electorale, împreună cu monitorizarea atentă a activităților autorităților publice pentru a preveni orice implicare în campanii electorale. De asemenea, creșterea sancțiunilor pentru raportarea incompletă a cheltuielilor electorale și implementarea unui mecanism independent de audit al finanțelor partidelor politice în campanie sunt măsuri necesare pentru prevenirea abuzurilor. Sunt recomandările Asociației Promo-LEX pentru autorități în contextul scrutinului parlamentar din 2025.

Recomandările au fost elaborate în baza unei analize a scrutinului electoral din toamna anului 2024, alegeri care, potrivit Promo-LEX, au fost puternic influențate de modul în care au fost finanțați competitorii electorali, precum și de utilizarea abuzivă a resurselor administrative.

Raportul final al Misiunii de observare a alegerilor menționate evidențiază principalele surse de finanțare ale competitorilor electorali, modul în care au fost utilizate fondurile și problemele întâmpinate în asigurarea unui proces transparent și echitabil. De asemenea, documentul scoate în evidență riscurile asociate coruperii alegătorilor și abuzului resurselor administrative, oferind recomandări pentru îmbunătățirea legislației și a mecanismelor de control.

Analiză asupra alegerilor din 2024

Finanțarea campaniei electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) a adoptat mai multe hotărâri pentru reglementarea finanțării activității grupurilor de inițiativă (GI) și a campaniei electorale. Printre acestea se numără stabilirea unui credit fără dobândă pentru concurenții electorali, cu un plafon de 50.000 de lei, sumă neschimbată din 2019. De asemenea, a fost fixat un plafon de 498.610,29 lei pentru fondurile transferabile către conturile grupurilor de inițiativă, sumă calculată pe baza numărului maxim de 25.000 de semnături necesare a fi colectate pentru susținerea candidaților desemnați.

Pe durata campaniei, CEC a publicat rapoartele financiare ale grupurilor de inițiativă și ale concurenților electorali. Totuși, au existat anumite deficiențe. În primul rând, rapoartele nu au fost disponibile într-un format deschis, ceea ce a îngreunat procesul de examinare a acestora. În plus, unele partide au întârziat cu depunerea rapoartelor financiare, iar sancțiunile aplicate pentru aceste întârzieri nu au fost suficiente pentru a descuraja această practică.

Cheltuielile competitorilor electorali în campania electorală

Fondurile electorale au fost destinate, în mare parte, publicității electorale și materialelor de vizibilitate, care au constituit 74% din totalul cheltuielilor raportate. Este important de menționat că publicitatea online a fost o componentă esențială în campaniile electorale.

De asemenea, Promo-LEX a estimat cheltuieli neraportate în valoare de 4.035.063 lei pentru alegerile prezidențiale, cele mai mari sume vizându-i pe Alexandr Stoianoglo (PSRM) – 45%, Victoria Furtună (CI) – 19% și Vasile Tarlev (PPVM) – 9%. În cazul referendumului constituțional, cheltuielile estimate drept neraportate au fost de cel puțin 5.929.187 lei, cea mai mare parte a acestora vizând BP Victorie – 84%.

Coruperea electorală și utilizarea abuzivă a resurselor administrative

Fenomenul coruperii electorale și utilizarea abuzivă a resurselor administrative rămân probleme grave pentru integritatea procesului electoral din Republica Moldova. Raportul final al Misiunii de Observare Promo-LEX pentru alegerile din 2024 evidențiază numeroase cazuri de influențare ilegală a alegătorilor și utilizare abuzivă a infrastructurii de stat în scopul acumulării suportului politic și electoral.

Chiar dacă legislația electorală a fost modificată pentru a incrimina atât coruperea activă, cât și cea pasivă, acest fenomen nu a fost eliminat. Conform raportului, au fost identificate cel puțin 22 de cazuri suspecte de corupere a alegătorilor. Totodată, autoritățile au raportat cazuri de corupere sistemică a alegătorilor, coordonate din exteriorul țării. Una dintre metodele utilizate a fost oferirea de beneficii materiale și financiare alegătorilor pentru a influența votul acestora.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Raportat la scrutinele electorale precedente, s-a observat o creștere a cazurilor de corupere a alegătorilor. De asemenea, s-a constatat că cazurile de corupere iau forme noi și mult mai complexe, fiind foarte dificilă observarea și documentarea acestora. În context, amintim cazurile BP Victorie, care a utilizat pe larg canalul Telegram (online), banca din Federația Rusă ”Promsvyazbank” (aflată sub sancțiuni internaționale) și aplicația PSB pentru a transfera bani în scop de corupere electorală.

În același timp, raportul Promo-LEX evidențiază 282 de cazuri de utilizare abuzivă a resurselor administrative, care includ implicarea persoanelor cu funcții publice în campania electorală (163 de cazuri), agitația electorală sau colectarea de semnături cu participarea funcționarilor publici în timpul orelor de muncă (94 de cazuri), utilizarea instituțiilor statului pentru promovarea unor candidați (19 cazuri) și atribuirea de merite pentru proiecte publice finanțate din bugetul de stat (6 cazuri). În context, precizăm că, aceste practici subminează principiul egalității de șanse între concurenții electorali, libertatea alegătorilor de a-și forma o opinie obiectivă și informată pentru exprimarea votului, precum și delimitarea clară dintre activitatea statului și a partidului politic.

Mai multe detalii vedeți aici.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
13 Aug. 2026, 22:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Aug. 2026, 22:38 // Slider //  Ana Panaguța

La Stăuceni ar urma să fie construit Moldova HiTech Park, primul parc de tehnologii avansate din Republica Moldova. Proiectul va ocupa aproximativ 50 de hectare, în apropiere de Arena Chișinău și de principalele căi de acces spre capitală. Autorii estimează că acesta ar putea atrage investiții de aproximativ 600 de milioane de euro.

Masterplanul viitorului parc a fost prezentat joi, 13 august, în prezența prim-ministrului Vasile Tofan. Documentul prevede spații pentru companii tehnologice, universități, centre de cercetare, laboratoare, startup-uri și infrastructură digitală. Vor exista și zone dedicate domeniilor MedTech, HealthTech și GovTech, precum și producției de înaltă tehnologie.

Potrivit planului, Moldova HiTech Park ar putea ajunge să aibă peste 600.000 de metri pătrați de spații construite și să găzduiască peste 21.000 de locuri de muncă calificate. Printre domeniile vizate se numără inteligența artificială, securitatea cibernetică, microelectronica, ingineria avansată și infrastructura digitală.

Parcul nu va fi conceput doar ca o zonă de birouri. Ideea este ca universitățile, cercetătorii, startup-urile și companiile să lucreze în același spațiu, pentru ca ideile și soluțiile noi să poată ajunge mai rapid pe piață.

O parte importantă a proiectului este componenta verde. Cel puțin 40% din suprafața parcului va fi rezervată spațiilor verzi și publice. Masterplanul prevede alei pietonale, piste pentru biciclete, transport public și zone de recreere. Proiectul include și soluții pentru colectarea și reutilizarea apei de ploaie și urmărește standarde internaționale de sustenabilitate.

Aproximativ 22% din suprafața parcului va fi destinată domeniilor MedTech și HealthTech. Aici ar urma să fie construite laboratoare, centre de testare și simulare, spații pentru cercetare medicală, robotică medicală și producție de înaltă tehnologie. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Universitatea Tehnică a Moldovei fac parte din structura de acționariat a parcului.

Pentru accesul către parc sunt prevăzute investiții importante în infrastructură. Este în proiectare reconstrucția și extinderea nodului rutier de pe traseul R6, precum și dezvoltarea bulevardului Bucovina. Potrivit planului, noul nod rutier ar urma să fie prima intersecție pe trei niveluri din Republica Moldova.

De asemenea, este planificată o conexiune de mobilitate urbană între Moldova HiTech Park și campusul Universității Tehnice a Moldovei de pe strada Studenților, pentru a facilita legătura dintre studenți, cercetare și companiile din parc.

Premierul Vasile Tofan a declarat că rolul statului este să asigure infrastructura și condițiile necesare pentru dezvoltarea proiectului și să faciliteze atragerea investițiilor private.

„O platformă de o asemenea amploare poate schimba radical modul în care se dezvoltă țara noastră și poate crea noi oportunități pentru oameni și pentru economie”, a declarat Vasile Tofan.

După prezentarea masterplanului, proiectul intră în etapa de pregătire a documentației urbanistice și tehnice. Elaborarea și aprobarea Planului Urbanistic Zonal este planificată pentru primăvara anului 2027. Ulterior, dezvoltarea va începe etapizat, pornind de la infrastructura de bază și nucleul inițial al parcului.

Moldova HiTech Park este dezvoltat de o companie cu acționariat public-privat, printre fondatori numărându-se statul, autoritățile locale din Stăuceni și Chișinău, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking