Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

Investiții semnificative la Școala profesională din Leova, prin Programul „EU4Moldova: Comunități Locale”

19 Mart. 2025, 14:38
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Mart. 2025, 14:38 // Actualitate //  Realitatea.md

Elevii Școlii profesionale din Leova învață în condiții nefavorabile – infrastructură învechită, lipsă de echipamente moderne și facilități sanitare insuficiente. În plus, școala se confruntă cu presiunea costurilor ridicate ale energiei electrice, iar clădirile sale vechi nu mai răspund nevoilor unei instituții educaționale moderne. Instituția, parte a programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, a beneficiat de o investiție pentru infrastructură și echipamente de aproximativ 220.000 de euro. Acest lucru va permite elevilor să studieze într-un mediu modern și sustenabil.

Proiectul include investiții semnificative destinate îmbunătățirii condițiilor educaționale și de trai pentru elevi și personalul de la Școala profesională Leova:

Modernizarea infrastructurii: Renovarea facilităților sanitare, precum și a sistemelor de apă; reparații ale acoperișului uneia dintre clădirile de învățământ; instalarea panourilor solare pentru creșterea eficienței energetice.

Donație de echipamente: Echipamente IT: Table interactive, laptopuri, proiectoare și imprimante; echipamente tehnice: Mașină de aliniat roți, lift auto, semănător, mașină de cusut și rezervor de fermentare pentru producția de vin.

Dezvoltarea capacităților: Instruire în managementul eficient pentru administrația instituției; instruire în pedagogie digitală și metode inovative de predare pentru profesori; instruire studenților în dezvoltarea abilităților „secolului 21”.

Sprijin sistemic pentru ÎPT: Elaborarea manualelor noi pentru 5 calificări bazate pe Standardele Ocupaționale și de Calificare; elaborarea Registrului Electronic al Profesorilor și a Agendei Electronice a Elevului pe platforma SIME pentru sistemul ÎPT.

Angajamentul Moldovei față de educația profesională modernă

Galina Rusu, Secretar de Stat al Ministerului Educației și Cercetării din Moldova, și-a exprimat aprecierea pentru implementarea de succes a acestui proiect de către Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și pentru sprijinul acordat sistemului ÎPT, în special Școlii profesionale Leova.

„Învățământul profesional oferă multiple oportunități de formare profesională și dezvoltare de competențe necesare pe piața muncii. Cu o infrastructură nouă, echipamente moderne și surse de energie verde, Școala Profesională Leova realizează un pas semnificativ către oferirea de programe calitative, care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a țării noastre”, a spus Galina Rusu.

Parteneriatul UE-Moldova: Un viitor mai bun pentru învățământul profesional ehnic

Adam Grodzicki, Șef adjunct al Cooperării la Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, și-a exprimat sprijinul puternic pentru modernizarea Școlii profesionale Leova, subliniind suportul continuu al UE pentru învățământul profesional tehnic din Moldova.

„Ca parte a programului nostru EU4Moldova: Comunități Locale, Uniunea Europeană este mândră să sprijine reabilitarea și dotarea Școlii Profesionale Leova. Această investiție nu este doar despre renovarea clădirilor sau furnizarea de echipamente noi; este vorba despre crearea de oportunități reale și sustenabile pentru tinerii din Moldova. Prin dotarea școlii cu infrastructură și echipamente moderne, asigurăm accesul elevilor la o învățământ de înaltă calitate, care răspunde cerințelor pieței muncii de astăzi”, a spus Șeful adjunct al Cooperării Grodzicki.

Sprijinul continuu al Austriei pentru Învățământul profesional tehnic din Moldova

Stella Avallone, Ambasadorul Republicii Austria în Republica Moldova, a reafirmat angajamentul Austriei față de dezvoltarea Moldovei prin programul EU4Moldova: Comunități Locale. Ea a subliniat importanța condițiilor adecvate de studiu și de trai pentru un învățământ profesional tehnic eficient și a evidențiat sprijinul Austriei pentru inițiativele de formare de înaltă calitate și eficiență energetică în instituțiile educaționale din Moldova:

„Angajamentul pe termen lung al Austriei față de Școala Profesională Leova depășește investiția de astăzi. Un exemplu notabil este sprijinul nostru în dezvoltarea vinăriei școlii, dotând-o cu echipamentele necesare pentru a pregăti specialiști în viticultură și vinificație. Această contribuție a ajutat la îmbunătățirea capacității școlii de a oferi instruire practică, relevantă pentru industrie. Acum, cu acest sprijin recent implementat de către Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, școala este și mai bine pregătită pentru a forma studenți întro gamă variată de domenii – că aceștia doresc să devină bucătari, croitorese, șoferi de tractor, mecanici auto sau agronomi. Aceștia sunt viitorii profesioniști care vor juca un rol esențial în economia Moldovei și în dezvoltarea sa continuă.”

Detalii despre proiect: Modernizarea Școlii profesionale Leova

Programul EU4Moldova: Comunități Locale este o inițiativă a Echipei Europa, finanțată de Uniunea Europeană, guvernele Germaniei, Austriei și Poloniei, care prioritizează îmbunătățirea condițiilor de trai în raioanele Edineț, Strășeni și Leova. Acest proiect face parte dintr-o serie de trei proiecte similare finanțate de Uniunea Europeană (UE) și Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC), implementate de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA). Celelalte două proiecte sunt implementate la Colegiul de Medicină Veterinară și Economie Agrară din Brătușeni și la Școala Profesională din Cupcini, Edineț. Prin aceste proiecte, programul EU4Moldova: Comunități Locale contribuie la transformarea educației profesionale din Moldova, pregătind tineretul pentru un viitor mai sigur și mai prosper.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Disclaimer:

Acest eveniment a fost organizat cu sprijinul programului „EU4Moldova: Comunități Locale”, finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone – Asistența Poloniei; și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL (SFPL) în Moldova.

Conținutul comunicatului de presă aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea partenerilor sus-menționați.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat, marți, 27 octombrie, că președintele rus Vladimir Putin „ne pune la încercare și testează hotărârea NATO” și a avertizat că Marea Britanie și Alianța Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru scenariul în care „se află în război cu Rusia”, scrie mediafax.ro.

Potrivit The Guardian, el a mai spus că „trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Regatul Unit și NATO se vor afla în război cu Rusia”, aducând în discuțiile afirmațiile făcute de Putin înaintea invaziei din Ucraina, contrare acțiunilor întreprinse ulterior.

„Nu pentru că ne dorim războiul – nu avem nimic împotriva poporului rus și nu dorim un război cu Rusia; NATO este o alianță defensivă –, dar când Putin ne asigură că nu are intenția de a provoca un război cu NATO, ne amintim de ceea ce a spus despre Ucraina cu doar câteva zile înainte de invazie”, a subliniat secretarul britanic al Apărării, potrivit sursei citate.

El a continuat spunând că NATO este pregătită „să apere fiecare centimetru din teritoriul său” și a reitera continuarea sprijinului pentru Ucraina.

„Cu cât suntem mai pregătiți să facem față Rusiei, să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, cu atât este mai puțin probabil să ne regăsim în acel scenariu. Polonia este unul dintre cei mai mari și, cu siguranță, cel mai de încredere prieten al nostru din Europa, iar noi prețuim și apreciem foarte mult această prietenie”, a adăugat Wes Streeting.

Declarațiile acestuia vin după ce în urmă cu două săptămâni, directorul general al MI5, Sir Ken McCallum, a descris Rusia drept „agresorul numărul unu” și a acuzat Moscova că desfășoară un război hibrid, încercând însă să rămână sub pragul care ar putea provoca un răspuns colectiv al NATO.

Potrivit lui McCallum, Kremlinul încearcă să destabilizeze statele europene în timp ce ofensiva sa militară din Ucraina înregistrează progrese reduse, obținute cu costuri foarte mari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova