Curs valutar
  • EUR
    20.2207
    0.0638%
  • USD
    17.7406
    -0.1691%
  • RUB
    0.2104
    0.6654%
  • RON
    3.8349
    0.1591%
  • UAH
    0.3962
    0.3029%

Toate știrile

28 septembrie 2026

Declarații la Rlive: Managerii de instituții medicale au nevoie de pregătire pentru a lucra cu proiecte de investiții

01 Apr. 2025, 08:33
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Apr. 2025, 08:33 // Actualitate //  Realitatea.md

Bani pentru modernizarea și dotarea instituțiilor medicale sunt, dar nu toți managerii sunt pregătiți să identifice resursele necesare. De această părere au fost invitatele emisiunii „Consens Național” de la Rlive TV, Doina-Maria Rotaru, directoare adjunctă a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, și Liliana Iașan, șefa Asociației Medicale Teritoriale Buiucani.

Anul acesta CNAM va aloca 92 de milioane de lei pentru 64 de proiecte finanțate din Fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale. 46 de instituții medicale vor face lucrări de reparație, iar 18 vor primi dispozitive medicale moderne.

Doina-Maria Rotaru, directoare adjunctă CNAM, a declarat că opt instituții vor beneficia atât de lucrări de modernizare, cât și de dotare cu dispozitive medicale.

„Sunt prestatori mai activi, directori de instituții medicale care sunt interesați să participe la concurs prin depunerea proiectelor de finanțare. Totodată avem și manageri care au rezerve. Unii din cauza bazei tehnico-materiale precare a instituțiilor medicale, mai ales din mediul rural, care nu pot fi acreditate pentru a participa la concurs și a presta servicii medicale de calitate”, a mai spus Doina-Maria Rotaru.

Liliana Iașan, directoarea Asociației Medicale Teritoriale Buiucani, a declarat că în ultimii ani au apărut mai multe oportunități de finanțare și din fonduri europene. Potrivit ei, AMT Buiucani lucrează în parteneriat cu Spitalul Județean de Urgență din Botoșani, România, pentru a oferi servicii medicale europene și la Chișinău.

„Acum un an am demarat un proces amplu de îmbunătățire a infrastructura medicale a două subdiviziuni din cadrul AMT Buiucani  – Centrul Consultativ Diagnostic și Centrul Medicilor de Familie nr. 5. Aceste unități vor fi izolate termic și modernizate. Totodată, suplimentar vom consolida capacitățile specifice și de management ale personalului medical”, a mai spus Liliana Iașan.

Fondul de modernizare și dezvoltare a prestatorilor publici de servicii medicale a fost instituit în anul 2010. Până acum au fost dotate și reparate peste 480 de instituții medicale. Volumul investițiilor făcute depășește suma de 830 de milioana de lei. Unele instituții au beneficiat de mai multe proiecte. Anul acesta bugetul fondului de modernizare și dezvoltare în sănătate este de 92 de milioane de lei, de aproape două ori mai mare decât în anul 2024.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
27 Sept. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Sept. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a prețurilor la energie, pe fondul perturbărilor de pe piețele petrolului și gazelor provocate de războiul din Iran. Comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, le-a transmis miniștrilor Energiei din statele membre că guvernele ar trebui să ia în calcul măsuri pentru reducerea consumului de gaze naturale și electricitate, scrie adevărul.ro.

„Ne confruntăm cu o criză a prețurilor legată de o criză a aprovizionării”, a transmis Jorgensen, într-o scrisoare adresată miniștrilor europeni.

Potrivit Reuters, Europa este puternic dependentă de importurile de petrol și gaze, iar perturbarea transporturilor prin Strâmtoarea Ormuz pune presiune suplimentară asupra piețelor internaționale. Prin acest coridor trece în mod normal o parte semnificativă din comerțul mondial cu petrol și gaze naturale lichefiate.

Deocamdată, Uniunea Europeană nu se confruntă cu o lipsă de gaze, însă prețurile ridicate complică eforturile statelor membre de a-și reface rezervele înaintea iernii. Depozitele europene sunt în prezent mai puțin umplute decât în aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce crește presiunea asupra guvernelor pentru pregătirea sezonului rece.

Jorgensen susține că UE este mai bine pregătită decât în criza energetică din 2021, când reducerea livrărilor rusești a provocat presiuni majore asupra pieței europene. Capacitatea mai mare de import de gaze naturale lichefiate, dezvoltarea energiei regenerabile și reducerea consumului de gaze sunt printre factorii care au îmbunătățit situația.

Comisarul european le-a cerut statelor să continue pregătirile și să ia în calcul măsuri care să sprijine umplerea depozitelor de gaze sau să reducă cererea de gaze și electricitate atât timp cât situația o impune. Printre exemplele menționate se numără limitarea temperaturilor în clădirile publice, restricționarea încălzirii spațiilor exterioare și oprirea iluminatului public care nu este necesar.

Criza energetică este legată de conflictul din Orientul Mijlociu și de perturbările transporturilor prin Strâmtoarea Ormuz, o rută esențială pentru comerțul mondial cu energie. Traficul navelor prin strâmtoare a scăzut puternic în ultimele săptămâni, deși unele exporturi de petrol continuă.