Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Ignatiev, despre Nesterovschi: Nu am primit solicitări de la Chișinău. Grosu: Cine-l crede, să-i poarte pălăria

10 Apr. 2025, 13:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
10 Apr. 2025, 13:05 // Actualitate //  Victoria Laur

Igor Grosu susține că există informații clare despre aflarea lui Alexandr Nesterovschi în stânga Nistrului, deși autoritățile autoproclamate infirmă cu vehemență acest fapt. Comentând afirmațiile așa-numitului ministru de externe transnistrean, Vitali Ignatiev, care spunea că Tiraspolul nu a recepționat vreo solicitare cu referire la Nesterovschi de la Chișinău, președintele Parlamentului le-a calificat drept falsuri.

Ignatiev a spus jurnaliștilor transnistreni că s-ar fi consultat cu pretinsele structuri de forță, iar drept urmare ar fi publicat poziția oficială a administrației din regiune. Conform declarației, Nesterovschi nu s-ar afla în stânga Nistrului.

„Cine-l crede pe acest personaj, să îi poarte pălăria. Eu nu am de gând să îi port pălăria. Informația e cea pe care a anunțat-o IGP. Sunt indici, date, că acest individ la moment se află pe malul stâng al Nistrului. Asta știu”, a comentat Grosu declarațiile lui Nesterovschi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Alexandr Nesterovschi este de negăsit cel puțin de pe 19 martie, când prima instanță l-a condamnat la 12 ani de pușcărie pentru participarea la finanțarea ilegală a partidelor lui Ilan Șor. Colega sa din Parlament, Irina Lozovan, condamnată la fapte similare, la fel este de negăsit.

Serviciul de Informații și Securitate a anunțat că Nesterovschi, cu ajutorul funcționarilor de la ambasada Rusiei, ar fi ajuns în stânga Nistrului. Politicianul ar fi fost transportat cu un microbuz al misiunii diplomatice.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 21:00
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 21:00 // Societate //  Realitatea.md

În Moldova sunt peste 15 mii de locuri de muncă vacante, anunță Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Printre cei mai căutați sunt muncitorii auxiliari, cusătoresele, conducătorii auto, bucătarii și vânzătorii, transmite IPN.

Peste 88% dintre locurile de muncă disponibile sunt în mediul rural. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot solicita informații și sprijin la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă.

Potrivit Agenției, cetățenii pot găsi oportunități de angajare indiferent de nivelul de studii sau experiența pe care o au.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!