Locația Grădinii Edenului, acel tărâm paradisiac despre care se spune că a fost locuit de primii oameni, Adam și Eva, a fost de-a lungul timpului subiectul multor teorii, speculații și cercetări. Deși textul biblic o descrie ca un spațiu idilic unde omul trăia în comuniune cu divinitatea, fără rușine sau durere, grădina a devenit inaccesibilă după ce cei doi locuitori ai săi au fost alungați pentru că au gustat din fructul interzis, scrie Cancan.

În Cartea Genezei se menționează că un râu pornea din Eden și se împărțea în patru brațe. Două dintre acestea – Tigru și Eufrat – sunt bine cunoscute și se află în actualul Irak, regiunea istorică Mesopotamia. Celelalte două, Pison și Gihon, rămân învăluite în mister. De aici a derivat ideea general acceptată că Edenul ar fi fost situat undeva în zona Mesopotamiei.

Totuși, o nouă teorie vine să schimbe această perspectivă. Un cercetător în domeniul informaticii, Dr. Konstantin Borisov, susține că Grădina Edenului nu s-ar fi aflat în Irak, ci în Egipt. Conform analizei sale, râul Gihon menționat în Biblie ar fi, de fapt, Nilul, iar restul elementelor din text s-ar potrivi mai bine cu geografia egipteană.

Mai mult, el susține că Marele Sfinx și piramidele de la Giza s-ar afla pe locul fostului Pom al Vieții, ceea ce ar da o nouă dimensiune simbolismului acestor monumente antice. Borisov a analizat și hărți antice, printre care unele datate în jurul anului 500 î.Hr., pe care apare un râu denumit Oceanus ce înconjoară lumea cunoscută, iar în partea sa superioară se află înscris „Paradisul”. De aici a dedus că râurile care izvorăsc din acest Oceanus ar fi Nilul, Tigru, Eufrat și Indusul – patru cursuri de apă care ar putea corespunde celor menționate în Biblie.

Teoria lui intră însă în conflict cu interpretările tradiționale și cu alte ipoteze formulate de-a lungul timpului. Unii cercetători au propus că Pisonul ar fi un râu secat din Peninsula Arabică, iar Gihonul ar putea fi legat de regiunile Etiopiei, ceea ce ar menține localizarea Edenului în zona Orientului Apropiat. Pe de altă parte, interpretări mai simbolice sau religioase duc Edenul în cu totul alte părți ale lumii. De exemplu, în unele tradiții religioase din America, Grădina Edenului ar fi fost situată în Missouri, SUA.

Ipoteza lui Borisov aduce în discuție și ideea că, dacă Edenul a fost un loc real, acesta ar fi putut fi mascat de simbolism și pierdut în istorie. În lipsa unor dovezi arheologice concrete, locația exactă rămâne o enigmă, dar interesul pentru descoperirea Grădinii Edenului persistă, alimentat atât de credință, cât și de curiozitatea științifică.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#gradina #oameni de stiinta #paradis

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.