Curs valutar
  • EUR
    20.2078
    0%
  • USD
    17.7706
    0%
  • RUB
    0.2090
    0%
  • RON
    3.8288
    0%
  • UAH
    0.3950
    0%

Toate știrile

26 septembrie 2026

Finlanda a adoptat o lege care le interzice cetăţenilor şi companiilor din Rusia să cumpere imobile

11 Apr. 2025, 22:28
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
11 Apr. 2025, 22:28 // În Lume //  Ana Panaguța

Parlamentul finlandez a aprobat vineri, 11 aprilie curent, un proiect de lege ce interzice complet achiziţionarea de proprietăţi imobiliare de către cetăţenii şi companiile din Rusia, dar şi din alte ţări care reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale, informează antena3.ro.

Noua lege nu menţionează în mod expres Rusia, dar se adresează persoanelor şi companiilor din ţări care „poartă un război de agresiune şi pot reprezenta o ameninţare la adresa securităţii naţionale”, într-o aluzie clară la ţara vecină. Ministrul finlandez al apărării, Antti Kaikkonen, a mulţumit, într-un comunicat, pentru sprijinul parlamentar larg exprimat faţă de proiectul de lege al guvernului, ce demonstrează unitatea naţională.

„Consider că este foarte important şi sunt încântat că Parlamentul a susţinut atât de larg această propunere ce vizează consolidarea securităţii naţionale. Această decizie trimite un mesaj clar: nu vom permite ca Finlanda să fie slăbită”, a spus Kaikkonen.

Potrivit ministrului, guvernul finlandez pregăteşte un decret guvernamental care va stabili ce ţări sunt angajate într-un război de agresiune şi ar putea ameninţa securitatea naţională a Finlandei. În plus, guvernul are în vedere şi alte reforme legislative pentru a îmbunătăţi mijloacele de intervenţie în cazul unor proprietăţi care au fost deja achiziţionate de cetăţeni şi companii din aceste ţări.

Noua lege nu îi va afecta pe cetăţenii ruşi care au un permis de şedere permanentă în Finlanda sau pe cei cărora Helsinki le-a eliberat un permis de şedere permanentă în Uniunea Europeană. În aceste cazuri, aceştia vor putea achiziţiona proprietăţi în Finlanda cu condiţia ca Ministerul Apărării să le acorde o autorizaţie.

Ministerul Apărării poate, de asemenea, să impună obligaţia de a solicita permisiunea prealabilă în tranzacţiile imobiliare în cazul în care suspectează că cumpărătorul acţionează ca paravan pentru o persoană sau o companie rusă pentru a eluda (N.r. – a evita) interdicţia.

Finlanda a încercat să limiteze achiziţiile de proprietăţi de către cetăţenii ruşi din motive de securitate de când Moscova şi-a lansat ofensiva la scară largă asupra Ucrainei în februarie 2022. Numai în 2024, autorităţile finlandeze au blocat 17 astfel de tranzacţii imobiliare, susţinând că acestea ar putea reprezenta un risc pentru securitatea naţională.

Potrivit cifrelor oficiale, în prezent există în Finlanda aproximativ 3500 de proprietăţi ce aparţin unor cetăţeni ruşi, majoritatea mici case rurale şi case de agrement.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
25 Sept. 2026, 21:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Sept. 2026, 21:42 // Societate //  Ana Panaguța

Producătorii de struguri din Republica Moldova se confruntă cu dificultăți în valorificarea recoltei, în timp ce mai multe fabrici de vin din țară, inclusiv unele privatizate cu capital rusesc, sunt în faliment sau nu mai funcționează. În acest context, autoritățile spun că pregătesc noi programe de sprijin pentru sectorul vitivinicol. 

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu, a recunoscut în cadrul emisiunii „Realitatea te privește”, că situația este dificilă pentru viticultori și a menționat că, în 2025, la fiecare hectar de viță-de-vie plantat au fost defrișate alte șapte hectare.

„Noi trebuie să dezvoltăm și alte programe de susținere a sectorului”, a declarat acesta, subliniind că sprijinul pentru viticultori trebuie planificat pe termen lung.

Potrivit oficialului, măsurile de susținere ar trebui începute cel puțin în 2027, pentru ca acestea să producă efecte în anul următor, având în vedere ciclul anual al sectorului.

Totodată, acesta a menționat că prețurile la strugurii pentru vin sunt în prezent în jur de 5,5 lei pentru un kilogram în cazul soiurilor roșii, însă producătorii susțin că veniturile obținute nu acoperă cheltuielile.

„Cheltuielile sunt mult mai mari în comparație cu ceea ce se vinde”, a remarcat Osmochescu.

Oficialul a mai spus că Republica Moldova trebuie să-și extindă plantațiile viticole până la aderarea la Uniunea Europeană, în condițiile unei concurențe puternice din partea unor țări cu tradiție în vinificație, precum Franța, Italia, Spania, Portugalia și Germania.