Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

VIDEO Un bărbat de 65 de ani a fost exploatat prin muncă în Italia. Suspecții – reținuți

16 Apr. 2025, 11:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
16 Apr. 2025, 11:29 // Actualitate //  Cătălina Boico

Doi bărbați din Telenești au fost reținuți de oamenii legii. Aceștia sunt suspectați de exploatarea prin muncă a unui moldovean în orașul Milano, Italia.

„În cadrul investigațiilor, timp de aproape nouă luni, oamenii legii au stabilit că învinuiții, de 35 și 43 de ani din Telenești, aflați la moment sub control judiciar, la sfârșitul anului 2023 au racolat un bărbat de 65 ani din aceeași localitate, i-au perfectat acte de identitate false pentru a legaliza șederea și angajarea la muncă a acestuia și l-au transportat în Milano.

Aici, prin înșelăciune, a fost convins să facă lucrări de amenajare și întreținere a circului din Verona. Mai mult, periodic, bărbatul era  amenințat  cu răfuială fizică, aplicarea loviturilor peste diferite părți ale corpului și limitarea de hrană, iar pentru munca din această perioadă nu a fost remunerat”, se arată în comunicatul emis de Poliția Națională.

Astfel, după câteva luni, victima a reușit să se întoarcă acasă și să depună o plângere la poliție. Ca urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penale, ofițerii INI, în comun cu procurorii PCCOCS, i-au prins pe suspecți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conform legislației în vigoare, persoana vinovată de asemenea infracțiune riscă de la 6 la 20 de ani de închisoare. Investigațiile continuă, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției.

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
18 Aug. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a publicat în seara zilei de 18 august o fotografie de pe patul de spital, după ce a trecut printr-o intervenție chirurgicală care a durat aproape șapte ore. Edilul a anunțat că, în prezent, starea sa este bună.

„După o intervenție chirurgicală de aproape 7 ore, vă comunic că, la această etapă, totul este bine”, a transmis Ceban într-o postare pe rețelele sociale.

Primarul le-a mulțumit medicilor care au efectuat intervenția, dar și tuturor celor care i-au transmis mesaje și gânduri bune în această perioadă.

Ceban a încheiat mesajul cu o urare de sănătate pentru toți, indiferent de opiniile pe care le au.

Anterior, primarul Capitalei anunțase că este internat într-o instituție medicală din Chișinău și că este monitorizat de medici. Acesta precizase că, după revenirea în țară, a fost internat inițial într-un spital municipal, iar ulterior a fost transferat, la recomandarea medicilor, într-o altă instituție medicală.

În perioada în care s-a aflat internat, Ion Ceban a susținut că și-a continuat activitatea de la distanță, participând la ședințe și menținând legătura cu colegii din cadrul municipalității.

Primarul Capitalei, Ion Ceban, anunță că va fi supus unei intervenții chirurgicale: Mă întorc de urgență în țară

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!