Curs valutar
  • EUR
    19.9367
    -0.1741%
  • USD
    17.2224
    -0.0447%
  • RUB
    0.2026
    0.0494%
  • RON
    3.8020
    -0.2209%
  • UAH
    0.3845
    -0.1821%

Toate știrile

19 august 2026

Roaming în UE, la tarife naționale. Moldovenii vor economisi până la 70% din tarife

17 Apr. 2025, 13:25
 // Categoria: Economie // Autor:  Victoria Laur
17 Apr. 2025, 13:25 // Economie //  Victoria Laur

Moldovenii care călătoresc în statele membre ale Uniunii Europene vor plăti cu până la 70% mai puțin pentru servicii de comunicații în roaming. Parlamentul a aprobat în a doua lectură reglementările pentru plafonarea tarifelor.

Astfel, apelurile, mesajele text și datele mobile vor deveni mai ieftine pentru utilizatorii din Republica Moldova, care le utilizează în roaming, pe teritoriul blocului comunitar. Mai exact, taxele vor fi echivalente cu cele naționale, iar cetățenii vor economisi între 30% și 70% din costurile actuale pentru roaming, în funcție de tipul serviciilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Plafonarea se va aplica progresiv, în conformitate cu legislația UE. Pe termen lung, autoritățile de la Chișinău își propun să elimine tarifele de roaming complet.

Amintim că, la 1 ianuarie 2024, tarifele de roaming între Republica Moldova și statele membre ale Uniunii Europene au fost reduse, după ce a fost ratificat un Acord semnat între țara noastră și UE.

Realitatea Live

19 Aug. 2026, 14:23
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
19 Aug. 2026, 14:23 // Societate //  Valentina Buza

Un bărbat este cercetat de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii Procuraturii Anticorupție (PA), într-un dosar de trafic de influență. Acesta ar fi pretins și primit mijloace bănești de la un alt bărbat pentru a determina persoane publice să îl scape de răspundere penală.

Miercuri, 19 august, bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și plasat în izolatorul CNA.

Potrivit materialelor cauzei, în luna ianuarie 2025, bănuitul ar fi pretins și primit 17 500 de euro de la denunțător, susținând că ar avea influență asupra unor persoane publice și persoane cu demnitate publică și că le-ar putea determina să adopte o decizie favorabilă în vederea eliberării acestuia de răspundere penală în cadrul unui dosar penal.

Urmărirea penală continuă sub conducerea Procuraturii Anticorupție pentru stabilirea tuturor circumstanțelor faptei și identificarea tuturor persoanelor implicate.

De menționat că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!