Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

În Moldova a fost dat startul campaniei de primăvară a vaccinării vulpilor contra rabiei

05 Mai 2025, 09:03
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
05 Mai 2025, 09:03 // Societate //  Realitatea.md

În Republica Moldova a demarat Campania I de vaccinare antirabică a vulpilor din fauna sălbatică, anunță Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA). Procesul de vaccinare antirabică la vulpi se va desfășura în perioada 2 – 11 mai 2025, prin distribuție manuală de momeli vaccinale antirabice.

„Momelile sunt distribuite manual de către medicii veterinari din cadrul ANSA  în cooperare cu colaboratorii întreprinderilor silvice și ai Societății Vânătorilor și Pescarilor din Moldova.

Timp de două săptămâni după distribuirea momelilor se recomandă restricționarea circulației libere a câinilor şi pisicilor în zonele respective, întrucât aceste animale sunt competitori pentru momeli”, se arată în comunicatul emis de ANSA.

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor atenționează populația că, imunizarea nu este destinată animalelor domestice dar, în cazul consumului accidental, s-a constatat că, vaccinul nu este dăunător pentru acestea (câini și pisici).

Important:

  • Dacă găsiți o momeală intactă, într-o zonă unde nu sunt copii sau animale de companie, lăsați momeala în acel loc.
  • Dacă găsiți momeala într-o zonă în care sunt copii sau animale de companie, protejați mâinile cu ajutorul mănușilor și, cu ajutorul unei pungi de plastic, luați momeala și plasați-o într-o zonă împădurită.
  • Dacă găsiți o momeală al cărei ambalaj (înveliș) este desfăcut, spart sau distrus, cu mâinile protejate de mănuși, plasați momeala într-o pungă de plastic și anunțați medicul veterinar pentru a ridica momeala respectivă.
  • Acțiunile aferente acestui Program de eradicare a rabiei sunt cofinanțate de Uniunea Europeană și sprijinite de România, și au drept obiectiv principal diminuarea progresivă a rabiei în Republica Moldova până la obținerea statutului de țară liberă de această boală.

Vaccinarea antirabică a vulpilor, în Republica Moldova, s-a desfășurate și în anul 2024.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 07:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
27 Oct. 2026, 07:41 // Slider //  Ursu Ana

Compensația pentru energie în sezonul rece ar putea ajunge la maximum 1.000 de lei pe lună pentru fiecare familie, în funcție de gradul de vulnerabilitate. Declarația a fost făcută de ministra Finanțelor, Victoria Belous, la o emisiune de la Vocea Basarabiei. Potrivit acesteia, pentru acordarea ajutoarelor destinate celor peste 650 de mii de familii, statul estimează că va avea nevoie de cel puțin 2,5 miliarde de lei.

Victoria Belous a precizat că, pentru compensațiile aferente lunii noiembrie, sunt deja planificate în buget peste 550 de milioane de lei, iar banii vor fi achitați în decembrie. Autoritățile intenționează să continue acordarea sprijinului și în perioada ianuarie-martie 2027.

„1.000 de lei pentru energie electrică, pentru lemne, pentru gaz, maxim. Dar în funcție de gradul de vulnerabilitate a fiecărei familii”, a punctat Belous.

Potrivit ministrei, autoritățile urmează să identifice resursele financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor. Criteriile de selectare a beneficiarilor sunt stabilite de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, iar compensațiile sunt destinate să ajute familiile să achite facturile la energie electrică, gaze naturale sau lemne.