Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Stamate nu renunță! Deputata, la un pas de creare a Comisiei de anchetă în cazul Legii amnistiei

08 Mai 2025, 11:15
 // Categoria: Politica // Autor:  Vlada Ciorici
08 Mai 2025, 11:15 // Politica //  Vlada Ciorici

Deputata Olesea Stamate anunță că a reușit să adune, pe parcursul a trei săptămâni, semnăturile necesare pentru înregistrarea proiectului care prevede crearea Comisiei de anchetă în cazul Legii amnistiei. Anterior, deputata neafiliată a spus că doar așa pot fi aflate circumstanțele în care s-au aprobat prevederile din Legea amnistiei, în baza cărora mai mulți deținuți condamnați pentru crime grave au ajuns la libertate.

„L-am depus ieri (n.r. 7 mai 2025) la Secretariatul Parlamentului și, imediat ce va intra în procedura legislativă, va fi propus pentru a fi inclus în ordinea de zi a plenului Parlamentului. Sper foarte mult ca toți colegii din Parlament să susțină introducerea în ordinea de zi a acestui proiect, astfel încât să putem elucida tot adevărul privind procesul de elaborare, promovare și modificare a legii amnistiei, precum și privind implementarea acesteia de către autoritățile responsabile”, a anunțat deputata Stamate într-un briefing de presă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, în Republica Moldova, s-a iscat un adevărat scandal după ce un grup de deținuți periculoși au fost eliberați înainte de termen, grație Legii amnistiei. Deputații din PAS au pasat pe Olesea Stamate responsabilitatea pentru amendamentele incluse în Legea amnistiei și i-au cerut să depună mandatul de parlamentar. În replică, aceasta a refuzat să își depună mandatul, dar a părăsit fracțiunea PAS.

Opoziția a criticat decizia și a menționat că autori au fost mai mulți parlamentari, iar inițiativa a fost votată de întreaga fracțiune PAS, nu doar de Stamate.

La scurt timp, Guvernul a anunțat o anchetă, iar directorul Administrației Penitenciarelor, Anatolie Falcă, a demisionat. Deputata Olesea Stamate a anunțat că va colecta semnături pentru a crea comisia de anchetă în Parlament, iar adevărul, după cum spune aceasta, va ieși la iveală.

Olesea Stamate: Maia Sandu era prezentă la ședința în care a fost exclusă din partid. Reacția Președinției

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 21:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Aug. 2026, 21:40 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul armean Nikol Pașinian a afirmat luni, 24 august, că țara sa ar putea trimite în curând cererea sa oficială de aderare la Uniunea Europeană, în contextul în care Erevanul încearcă să se apropie de occidentali și să se îndepărteze de Moscova, scrie hotnews.ro.

Rusia nu vede cu ochi buni ambițiile europene ale acestei foste republici sovietice din Caucaz, pe care îl consideră domeniul său de influență.

Moscova insistă ca Armenia să organizeze mai întâi un referendum asupra aderării sale la UE, incompatibilă cu menținerea sa în alianța lor economică comună, Uniunea economică eurasiatică.

Nikol Pașinian, care a făcut această declarație în fața Parlamentului, a răspuns luni că un referendum nu ar avea sens decât odată ce ar fi posibil „să se evalueze realismul” unei aderări la UE.

Pentru acest lucru, „Armenia trebuie mai întâi să-și depună candidatura la aderare la Uniunea Europeană”, a estimat el.

„Am putea declanșa acest proces într-un viitor apropiat, date fiind în special cererile urgente ale partenerilor noștri din Uniunea economică eurasiatică”, a adăugat Nikol Pașinian, fără a preciza vreo dată.

Președinții rus, belarus, kazah și kârgâz au cerut în luna mai ca Armenia să decidă prin referendum asupra aderării sale la UE sau a menținerii în uniunea lor regională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!