Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

Ziua Europei în Republica Moldova. Evenimente care scriu istorie

09 Mai 2025, 07:46
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
09 Mai 2025, 07:46 // Actualitate //  Realitatea.md

Ziua Europei sau Ziua Schuman este marcată anual de către comunitatea europeană și țările partenere pe 9 mai. Sărbătoarea a fost instituită în 1985 în memoria ministrului afacerilor externe al Franței, Robert Schuman, care este considerat inițiatorul fondării Uniunii Europene. Republica Moldova o marchează din 2006, iar în 2017 a devenit sărbătoare oficială, transmite IPN.

În 2006, la Chișinău a fost organizată o primă recepție oficială dedicată sărbătorii. În 2008, Ziua Europei a fost consemnată în premieră la Bălți și Cahul. La Chișinău, activitățile au fost organizate pe 8 mai, pentru a nu le contrapune manifestărilor dedicate victoriei asupra fascismului în cel de-al Doilea Război Mondial. În anul următor, Ziua Europei în Moldova a fost celebrată pe 10 mai. Pentru prima dată, Delegația Comisiei Europene a invitat publicul larg să se alăture celebrării într-un eveniment de amploare. Atunci a fost organizat un „Iarmaroc European”, cu standuri informaționale pentru a face cunoscută cooperarea dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Pe 15 mai 2010, în Piața Marii Adunări Naționale, în colaborare cu Primăria municipiului Chișinău, au fost organizate festivități de amploare. Comisarul UE pentru extindere și politica de vecinătate, Štefan Füle, a întreprins o vizită la Chișinău pentru a fi prezent la eveniment. A fost amenajat „Satul European”, unde ambasadele statelor membre ale UE au întâmpinat cetățenii moldoveni pentru a le prezenta oportunitățile turistice și de afaceri și a distribui materiale informative despre proiectele europene desfășurate în țară. Ambasadele statelor UE au demonstrat „Unitatea în diversitate” a bucătăriei europene, vizitatorii fiind invitați să guste din bucatele europene.

În 2011, Delegația UE în Moldova, în cooperare cu Primăriile Chișinău și Bălți, a organizat două festivități de amploare cu ocazia Zilei Europei – pe 7 mai la Chișinău și pe 14 mai la Bălți. În același an, pentru prima dată în cadrul celebrării Zilei Europei, a fost organizat Festivalul de Film European, care a avut loc la Chișinău în perioada 10-13 mai.

Cu un an mai târziu, „Zilele Europei” în Republica Moldova au fost sărbătorite la Chișinău și la Comrat în perioada 12-19 mai.

Activități dedicate Zilei Europei au fost organizate și în următorii ani. Iar în 2017, prin votul Parlamentului, Ziua Europei este declarată oficial zi de sărbătoare marcată pe 9 mai.

Cu genericul: „Pace, prosperitate, demnitate – Europa ești tu!”, în acest an Ziua Europei va fi marcată pe întreg parcursul lunii mai, prin activități și evenimente planificate în mai multe regiuni ale Republicii Moldova. Tradiționalul Orășel European este organizat la Chișinău pe 9 mai și la Căușeni pe 17 mai, oferind activități educative, creative și interactive, precum și numeroase surprize pentru toate generațiile.

Evenimente dedicate Zilei Europei vor fi organizate și la Cahul, Ungheni, precum și în alte localități, în cooperare cu proiectele finanțate de UE, autoritățile publice locale, rețeaua de Eurocluburi și Centrele de Informare Europeană din întreaga țară.

Mesajul transmis de autorități e că: „9 mai este ȘI despre amintirea unei victorii într-un război crâncen, care s-a întâmplat împotriva unui regim cu care s-a luptat întreaga Europă și aliații săi, dar ȘI despre valorile care ne unesc pe continentul european, valorile libertății”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Timp de două luni, Agenția IPN va prezenta evenimentele care au scris istoria contemporană a Republicii Moldova. Deveniți parte a campaniei și împărtășiți materialele IPN „Evenimente care scriu istorie” cu prietenii, colegii și rudele.

Evenimente care scriu istorie – Campanie a Agenției de presă IPN

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 11:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
01 Oct. 2026, 11:20 // Slider //  Realitatea.md

Primăriile din Republica Moldova riscă să piardă, începând cu 2027, o parte importantă din impozitul pe bunurile imobiliare, una dintre principalele surse de venituri fiscale proprii ale administrațiilor locale. Avertismentul vine din partea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), care cere Parlamentului modificarea proiectului de lege privind simplificarea legislației fiscale și vamale.

Potrivit CALM, proiectul aprobat de Guvern la 8 septembrie 2026 prevede că, dacă un consiliu local nu adoptă la timp decizia privind cotele impozitelor, pentru impozitul pe bunurile imobiliare ar urma să fie aplicată cota minimă. În același timp, pentru taxele locale ar rămâne valabilă ultima decizie adoptată de consiliu.

Asociația susține că această diferență ar putea reduce semnificativ veniturile unor primării. CALM estimează că, în anii fără reevaluarea bunurilor, o localitate care aplică în prezent o cotă de 0,1–0,3% ar putea pierde între 50% și 83% din încasările din acest impozit.

„Susținem simplificarea fiscală și înțelegem constrângerile bugetului de stat. Propunerile noastre prioritare nu costă bugetul de stat nimic”, a declarat directorul executiv al CALM, Viorel Furdui.

Acesta cere ca decizia consiliului local privind cotele să rămână valabilă până când este modificată de aceeași autoritate. CALM mai critică obligația consiliilor locale de a adopta anual decizii privind cotele, chiar și atunci când nu intenționează să le schimbe. Asociația propune ca acestea să rămână în vigoare până la adoptarea unei noi decizii.

O altă problemă semnalată vizează terenurile agricole fără construcții. Începând cu 1 ianuarie 2027, acestea ar urma să treacă în regimul Codului fiscal, însă CALM susține că în forma actuală a proiectului nu există o categorie fiscală clară pentru aceste terenuri și nici o cotă minimă aplicabilă. Pentru primăriile rurale, impozitul funciar reprezintă una dintre puținele surse importante de venituri proprii.

CALM atrage atenția și asupra majorării scutirii personale de la 29.700 la 40.020 de lei. Asociația susține măsura, dar cere compensarea integrală a pierderilor suportate de bugetele locale, întrucât impozitul pe venitul persoanelor fizice reprezintă o sursă importantă de defalcări pentru administrațiile locale.

Potrivit CALM, proiectul afectează și mecanismul de recuperare a restanțelor la bugetele locale. Deși datoriile către acestea depășesc 220 de milioane de lei, Serviciul Fiscal de Stat nu ar urma să poată utiliza pentru ele același instrument de executare disponibil în cazul unor restanțe fiscale ale persoanelor fizice către bugetul de stat.

Asociația a transmis Parlamentului, Ministerului Finanțelor și Cancelariei de Stat nouă amendamente, dintre care trei sunt considerate prioritare. CALM cere, între altele, ca Ministerul Finanțelor să prezinte înainte de lectura a doua calcule privind impactul proiectului asupra fiecărei unități administrativ-teritoriale.

CALM avertizează că anul 2027 va fi unul complicat pentru administrațiile locale, deoarece sunt planificate simultan reevaluarea în masă a bunurilor imobiliare, trecerea localităților rurale în regimul Codului fiscal și alegerile locale generale. În opinia asociației, fără modificările propuse, o decizie locală amânată sau contestată ar putea reduce semnificativ veniturile unor primării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre