Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Prim-ministrul Dorin Recean a participat la Forumul industriei electronice din Republica Moldova

13 Mai 2025, 13:46
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
13 Mai 2025, 13:46 // Politica //  Realitatea.md

Prim-ministrul Dorin Recean a participat marți, 13 mai curent, la „Moldova Electronics Forum”, un eveniment care a reunit companii din industrie, reprezentanți ai autorităților, mediului academic, precum și investitori. Au fost puse în discuție tendințele și oportunitățile din sectorul electronic din Republica Moldova. Dorin Recean a menționat că sectorul de electronice din Republica Moldova este în continuă creștere și devine parte a industriei electronice regionale, iar avansarea în parcursul european va asigura accesul la o piață de aproximativ 500 de milioane de consumatori.

„Avem diferite instrumente de stimulare a creșterii în toate domeniile, inclusiv în industria electronică. Am extins activitățile în Moldova IT Park, astfel încât cercetarea și dezvoltarea în domeniul industriei electronice poate fi făcută în acest mediu. Parcurile industriale, la fel, sunt o oportunitate pentru dezvoltare”, a spus șeful Executivului.

Premierul a remarcat că sistemul educațional s-a adaptat rapid pentru a răspunde necesităților industriei electronice și produce specialiști calificați. De asemenea, a fost apreciată contribuția partenerilor externi, care ajută Republica Moldova să se integreze în circuitul global al industriei electronice. „Am încrederea că împreună putem explora toate oportunitățile din acest domeniu”, a menționat prim-ministrul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Forumul este organizat de Asociația Companiilor din Industria Electronică din Moldova (ACEM). Aceasta este a 4-a ediție a evenimentului, la care au fost discutate transformările actuale ale companiilor din domeniu și formarea personalului calificat, au fost prezentate soluții inovatoare dezvoltate de companiile moldovenești și promovate investițiile în sectorul electronic.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 4 noiembrie, că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează Agerpres.

Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului său Republican în alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a declarat: „Cred că asta ar distruge Partidul Democrat dacă ar proceda așa”, adăugând că nu există „niciun motiv” pentru a fi demis din funcție.

Donald Trump a afirmat totodată că secretarul apărării Pete Hegseth a făcut o „treabă foarte bună”, în pofida înfrângerii spectaculoase electorale a Partidului Republican, pe care președintele american însuși a atribuit-o războiului din Iran.

„Nu, cred că face o treabă foarte bună”, a declarat Trump întrebat de jurnaliști despre posibilitatea de a-l demite pe secretarul apărării.

În prima sa apariție publică în fața camerelor de televiziune de la înfrângerea istorică suferită marți de Partidul Republican, președintele american a vorbit de asemenea miercuri despre proiectele sale de construcție din capitala Washington, relatează dpa.

Trump a lăudat în mod special sala de bal pe care o construiește la Casa Albă.

Aceasta ar urma să fie „cea mai frumoasă din lume”, a declarat președintele american, care a menționat și planul său de a construi un arc de triumf și de a renova un vechi teren de golf din capitala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!