Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Maia Sandu va participa la summitul Comunității Politice Europene din Albania. Agenda președintelui

13 Mai 2025, 17:28
 // Categoria: Politica // Autor:  Cătălina Boico
13 Mai 2025, 17:28 // Politica //  Cătălina Boico

Președinta Maia Sandu va participa vineri, 16 mai, la cea de-a șase ediție a Summitului Comunității Politice Europene (CPE), care se va desfășura la Tirana, Albania. În cadrul summitului, șefa statului se va întâlni cu lideri europeni, șefi de stat și de guvern, pentru a discuta despre dezvoltarea economică a Republicii Moldova, pacea și securitatea regională și procesul de aderare la UE.

Comunitatea Politică Europeană a fost creată la inițiativa președintelui francez, Emmanuel Macron, și reprezintă o platformă de dialog politic despre pace și securitate pe continent, dar și despre cooperarea dintre statele UE și cele din afara spațiului comunitar. Summitul inaugural al Comunității a avut loc la Praga, în luna octombrie 2022, iar cea de-a doua ediție a fost găzduită de țara noastră în iunie, 2023.

De asemenea, sâmbătă, 17 mai, la Tirana, Maia Sandu se va întâlni cu președintele Albaniei, Bajram Begaj, iar duminică, 19 mai, la invitația președintelui Jakov Milatović, președinta va efectua o vizită oficială în Muntenegru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Albania și Muntenegru, asemenea Republicii Moldova, sunt țări candidate pentru aderare la Uniunea Europeană. Vizitele șefei statului vor contribui la sporirea coordonării și cooperării în procesul de aderare, prin schimb de experiență și consolidarea relațiilor bilaterale.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!