Mai mulți eurodeputați cer Comisiei Europene să înghețe complet fondurile pentru Ungaria. Interzicerea marșurilor LGBT și un proiect de lege care va permite sancționarea ONG-urilor finanțate din străinătate se numără printre motivele pentru care europarlamentarii au înaintat cererea.
Premierul Viktor Orban este acuzat de încălcări repetate ale legilor europene, conform Agerpres. Funcționarii au menționat că acțiunile autorităților ungare subminează valorile UE.
„Îndemnăm Comisia să-și crească presiunea asupra guvernului Viktor Orban. Ar fi inacceptabil să continuăm să finanțăm un regim corupt care subminează deschis valorile europene. Prin urmare, vă solicităm să suspendați urgent, prin toate instrumentele legale disponibile, orice finanțare pentru Ungaria”, au transmis circa 20 de eurodeputați din mai multe grupuri ale Parlamentului European.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Parlamentul de la Budapesta a adoptat în aprilie un amendament impulsionat de premierul Viktor Orban, care permite interzicerea marșurilor LGBT, menționând că protejarea copiilor prevalează în fața altor drepturi. De asemenea, șeful Guvernului ungar a cerut măsuri împotriva organizațiilor non-guvernamentale și presei care a beneficiat de fonduri din partea miliardarului George Soros și a fostei administrații americane, conduse de Joe Biden.
Bruxelles-ul a activat împotriva Budapestei în decembrie 2022 noul mecanism de condiționalitate ce permite Comisiei Europene să le suspende fondurile europene acelor țări membre despre care consideră că încalcă statul de drept, suspendând astfel circa 23 de miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru Ungaria. O parte din bani au fost deblocați la sfârșitul anului 2023, după amenințarea că Orban va bloca sprijinul UE pentru Ucraina.

