Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

VIDEO. Cum minorii din Moldova cumpără vape-uri online, deși legea interzice?

30 Mai 2025, 13:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
30 Mai 2025, 13:44 // Societate //  Realitatea.md

Deși Republica Moldova are una dintre cele mai stricte legislații antifumat din regiune, minorii continuă să aibă acces facil la produse care conțin nicotină, în special la țigările electronice de unică folosință (cunoscute ca „vape-uri”). Un studiu realizat de Societatea de Pediatrie din Moldova, în 2023, arată că 36% dintre adolescenții cu vârste între 10 și 16 ani au declarat că utilizează țigări electronice. Statisticile arată că, în Republica Moldova, unul din trei minori a încercat țigările electronice, care continuă să fie vândute și promovate online, chiar dacă, de trei ani, legea interzice comerțul electronic al acestora.

Astfel, în pofida legislației stricte, tinerii nu doar că au acces la aceste produse, ci le și folosesc frecvent, inclusiv în instituțiile de învățământ. Un vox populi realizat în contextul Zilei Mondiale Fără Tutun scoate la iveală dimensiunile reale ale acestei crize. Fenomenul ia amploare, iar părinții și societatea trag semnale serioase de alarmă cu privire la cât de accesibile au devenit aceste produse.

 

„Copiii și minorii le folosesc foarte des. Am și un frate mai mic, care e la școală, la gimnaziu – chiar și în clasa lui deja se folosesc țigări electronice. Părinții le dau bani pentru o plăcintă sau o apă, dar ei…”

„Acum, toți tinerii ăștia de 15, 14, 12, 13 ani stau cu fleacul ăsta în gură, fără să știe ce conține.”

Oamenii mai spun că minorii cumpără vape-uri de unică folosință online. Deși comerțul electronic este interzis, aceștia au acces la produse prin rețele sociale, grupuri de Telegram sau diverse site-uri.

„Am văzut multe site-uri și conturi pe Instagram care vând pufuri cu diferite arome și concentrații.”

„Comanzi online și nu îți cer niciun document de identitate. Pur și simplu îți vând. Poate fi pe Telegram, în cel mai rău caz, sau pe site-uri – sunt mai multe variante.”

„Am impresia că nici nu mai trebuie să mergi la magazin. Există o rețea online, iar acolo sunt băieți care fac business, ca în anii ’90, dar într-un alt format.”

Potrivit respondenților, lipsa controalelor, pedepsele ușoare și vânzătorii nepăsători sunt doar câțiva dintre factorii care alimentează fenomenul.

„Trebuie să luptăm cu rețeaua, trebuie să-i pedepsim pentru că vând minorilor. Cum altfel? N-au voie! Eu sunt lucrător comercial și nu înțeleg cum se poate. Și la mine au venit, dar imediat am întrebat: vârsta? Buletinul? Trebuie sancționați, prinși și amendați!”

„Pentru cei care încalcă legea, pedepsele ar trebui să fie cât mai mari. Eu cred că o singură amendă serioasă e suficientă pentru ca să nu mai repete.”

„Sunt mai ceva ca mierea. Statul e vinovat că le permite să fie vândute.”

Potrivit Serviciului Vamal, în 2023, în Republica Moldova au fost importate 6.500 de litri de lichid pentru vape-uri, iar în 2024 cifra s-a dublat, cea mai mare parte a vânzărilor având loc ilegal. Țigările electronice sunt promovate deschis și agresiv în cel puțin 30 de magazine online, inclusiv pe rețelele sociale precum Instagram, TikTok și Telegram. Tendința a fost confirmată și de controalele efectuate de Serviciul Fiscal de Stat. Astfel, în perioada 2022–2023, autoritățile au identificat 1.128 de conturi online care promovau produse din tutun și țigări electronice. În pofida sancțiunilor aplicate, în valoare totală de aproximativ un milion de lei, această practică continuă nestingherită.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 07:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
26 Oct. 2026, 07:55 // Slider //  Valentina Buza

O insulă mai puțin cunoscută, dar care oferă o experiență turistică interesantă, a început să atragă acum din ce în ce mai mulți turiști. Insula este complet lipsită de mașini, străzi asfaltate sau semnal la telefon, iar vizitatorii descoperă un loc în care timpul pare să fi stat în loc, scrie BBC.

Odinioară, insula Battle Harbour din Canada a fost un centru important al industriei pescuitului din Labrador. Acum însă, și-a găsit o nouă identitate: o destinație turistică izolată, unde viața modernă pare să fi rămas la mare distanță.

Deși nu se numără printre destinațiile populare de vacanță, insula pare să atragă acum din ce în ce mai mulți vizitatori dornici de o experiență neobișnuită.

Locul și-a reinventat povestea și îi invită pe turiști să descopere cum era viața acolo în urmă cu mai bine de un secol.

Drumul până la Battle Harbour este o aventură în sine. Mai întâi, turiștii trebuie să zboare până în Happy Valley-Goose Bay, pe continent, apoi parcurg cinci ore cu mașina pe autostrada Expedition 51°, care este înconjurată de păduri.

Din portul Mary’s Harbour, călătoria continuă cu mai mulți localnici care fac zilnic curse cu barca pentru turiști. Barca este însă atât de mică, încât, uneori, bagajele nu încap. Cei care ajung acolo descoperă însă un loc de poveste.

„Bine ați venit la Battle Harbour”, spune Peter Bull, directorul executiv al Battle Harbour Historic Trust, turiștilor care coboară din barcă.

Peter Bull, director executiv al Battle Harbour Historic Trust, contribuie la conservarea clădirilor istorice și a patrimoniului piscicol al insulei.

Un turist a povestit pentru BBC experiența pe care a trăit-o.

„Pe chei s-au adunat mai mulți localnici. Patru pescari care locuiesc pe această insulă izolată au mânecile suflecate și tranșează cod. În spatele lor, negustori îmbrăcați în costume elegante și alți pescari, unii purtând haine impermeabile, s-au așezat pentru o fotografie de grup în fața unei clădiri albe, cu detalii roșcate”, spune acesta.

Nu există serviciu de telefonie mobilă și există doar un punct comun de Wi-Fi.

„Acesta este sistemul de urgență – trebuie doar să apeși butonul ăsta”, spune proprietarul unei cabane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Dacă apare vreo problemă noaptea, dacă te simți rău, te-ai rănit sau orice altceva, apasă pur și simplu butonul ăsta pătrat. Spune-le care e problema ta. Spune-le că stai la Merchant Building, pentru că vor trebui să știe la ce cabană să se ducă”, a mai adăugat el.

Cu casele sale din lemn restaurate, cu platformele de pescuit erodate de vreme unde odinioară se prelucrau capturile și cu cele 16 reședințe private de vară, Battle Harbour pare remarcabil de bine conservat.

Turistul spune că e uimit de faptul că a trecut mai bine de jumătate de secol de când nimeni nu a mai locuit acolo pe tot parcursul anului și chiar mai mult de când a fost capitala neoficială a Labradorului.

„E greu de crezut că această insulă minusculă a fost odată plină de pescari și negustori”, a mai povestit turistul.

Cazarea se face în cabane restaurate și în camere de hanuri istorice.

Oferte de vacanță de două nopți încep de la 995 de euro pentru două persoane, și includ cazarea, transferurile cu feribotul dus-întors, mesele și un tur istoric cu ghid. Taxele și bacșișurile se plătesc separat.

De asemenea, vizavi de Battle Harbour, insula Great Caribou oferă trasee de drumeție și priveliști panoramice asupra coastei stâncoase a Labradorului.

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova