Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Pentru prima dată, Slovacia se opune sancțiunilor europene împotriva Moscovei

09 Iun. 2025, 07:48
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
09 Iun. 2025, 07:48 // În Lume //  Redacția Realitatea

Premierul slovac Robert Fico a declarat că Slovacia va bloca orice sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei care afectează interesele naționale, potrivit Reuters.

Fico a declarat că Slovacia doreşte să rămână constructivă în cadrul blocului european, dar a numit rezoluţia un instrument politic cu un mesaj puternic.

„Dacă există o sancţiune care ne-ar dăuna, nu voi vota niciodată pentru ea”, a declarat Fico la o conferinţă de presă prezentată pe pagina de YouTube a partidului său.

Slovacia, membră a NATO şi a Uniunii Europene, s-a îndepărtat de aliaţii occidentali în ceea ce priveşte poziţia sa faţă de Ucraina sub conducerea lui Fico şi a coaliţiei sale guvernamentale naţionaliste de stânga şi a oprit ajutorul militar oficial acordat Kievului în lupta împotriva invaziei Rusiei. De asemenea, Fico s-a opus sancţionării Rusiei pentru războiul său împotriva Ucrainei, afirmând că măsurile comerciale afectează Slovacia şi UE mai mult decât Moscova.

Noua rezoluţie, aprobată în cadrul unei sesiuni parlamentare cu o prezenţă redusă, îi obligă pe membrii guvernului să nu voteze pentru noi sancţiuni şi limitări comerciale faţă de Rusia. Nu este încă foarte clar în ce măsură rezoluţia este obligatorie din punct de vedere constituţional. Fico a declarat că nu ar putea susţine nicio măsură care să oprească importul de combustibil rusesc pentru centralele nucleare ale Slovaciei.

„Sunt interesat să fiu un actor constructiv în Uniunea Europeană, dar nu în detrimentul Slovaciei”, a precizat Fico.

Slovacia nu a blocat nicio sancţiune anterioară a UE, inclusiv un al 17-lea pachet care viza flota fantomă a Moscovei, adoptat în mai.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Încercările de a lovi sectoarele gazului şi nuclear ale Rusiei s-au lovit în mod constant de obstacole, cu opoziţia Slovaciei şi a altor ţări, precum Ungaria, care încă se bazează pe aprovizionarea cu energie rusească.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 11:26
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 11:26 // Slider //  Valentina Buza

Ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Pawel Soloch, și-a anunțat demisia, sâmbătă, ca răspuns la criza politică de la Varşovia legată de Tribunalul Constituţional. O decizie similară a fost anunțată și de omologul său de la Beijing.

”Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituţional, nu mai văd nicio posibilitate de a continua să slujesc ca ambasador al Republicii Polone în România”, a scris ambasadorul Pawel Soloch pe platforma X sâmbătă dimineaţă.

Cu câteva ore înainte, omologul său de la Beijing, Jakub Kumoch, anunţase tot pe X că nu mai poate continua să lucreze ca ambasador, din motive similare, scrie Antena3.ro.

Potrivit agenţiei de presă PAP, ambii diplomaţi lucraseră anterior pentru Andrzej Duda, care a fost preşedinte al Poloniei între 2015 şi 2025. La fel ca succesorul său Karol Nawrocki, Duda a colaborat strâns cu Partidul Lege şi Justiţie (PiS), ce a guvernat Polonia între 2015 şi 2023 şi a desemnat judecători la Tribunalul Constituţional aliniaţi politic cu PiS.

La rândul său, Ambasadorul SUA în Polonia, Thomas Rose, a avertizat asupra gravității confruntării instituționale și a interesului american pentru menținerea stabilității țării. Pentru Washington, evoluția crizei este importantă în contextul securității flancului estic și al războiului din Ucraina.

Deocamdată, nu au fost anunțate modificări ale prezenței militare americane sau ale angajamentelor de securitate ca urmare a evenimentelor de la Tribunalul Constituțional.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La Varşovia are loc o criză politică după ce poliţia a pătruns în sediul celei mai înalte instanţe din Polonia, iar preşedintele instituţiei, Bogdan Swieczkowski, a fost suspendat din funcţie.

Poliţia a precizat, vineri seară, că agenţii săi au intrat în sediul Tribunalului Constituţional în urma unor incidente petrecute în exteriorul instituţiei, inclusiv aruncarea unor obiecte periculoase înspre poliţişti.

Aflat vineri seară în avion spre Senegal pentru o vizită programată, şeful statului polonez Karol Nawrocki a făcut cale-ntoarsă, revenind la Varşovia. El s-a deplasat la Tribunalul Constituţional în cursul nopţii, iar sâmbătă dimineaţă a declarat că disputa cu guvernul reprezintă o ameninţare pentru securitatea internă a ţării şi a anunţat consultări urgente cu toate partidele parlamentare.

VIDEO Criză majoră în Polonia: Președintele Curții Constituționale, demis. Proteste și poliție