Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

16 august 2026

La un pas de tragedie! O fetiță a fost salvată de la înec

17 Iun. 2025, 17:06
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
17 Iun. 2025, 17:06 // Actualitate //  Cătălina Boico

O fetiță de 9 ani a fost salvată de la înec. Cazul a fost înregistrat marți, 17 iunie, la Tiraspol.

Minora se afla în apă, la doar câțiva metri de țărm, când a început să se înece. Mama ei era în apropiere, însă la început nu și-a dat seama că fiica se află în pericol, crezând că totul este o joacă.

Salvatorii au intervenit prompt și au scos copila din apă, vie și nevătămată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În perioada estivală crește numărul persoanelor care aleg să se odihnească pe malurile bazinelor acvatice. În acest context, salvatorii recomandă cetățenilor să fie prudenți pentru a evita incidentele în apă. Respectarea regulilor simple de siguranță poate salva vieți, iar în situații de risc, oamenii sunt rugați să apeleze la Serviciul Unic de Urgență 112.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
16 Aug. 2026, 11:58
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
16 Aug. 2026, 11:58 // Slider //  Ana Panaguța

Un adolescent suspectat că a împușcat cinci persoane în campusul Virginia State University a fost găsit ascuns într-un dulap dintr-un cămin studențesc, la peste 14 ore după atac, scriu știrileprotv.ro.

Camron Harris, în vârstă de 19 ani, a fost descoperit în Seward Hall, în campusul VSU, sâmbătă, în jurul orei 16:00. Tânărul, care nu este student al universității, a fost reținut, potrivit WTVR.

Harris a fost dus la închisoarea din comitatul Chesterfield. Poliția a obținut opt mandate de arestare pentru infracțiuni grave: patru capete de acuzare pentru vătămare corporală intenționată și patru pentru folosirea unei arme de foc în comiterea unei infracțiuni.

Suspectul este ținut în arest fără posibilitatea eliberării pe cauțiune. Poliția a precizat că ar putea fi formulate și alte acuzații.

Cinci persoane au fost împușcate

Atacul armat a avut loc în jurul orei 1:30, în blocul 3300, în apropierea căminelor studențești ale VSU.

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, care nu este student al VSU, se află în stare critică. Un bărbat de 23 de ani, o tânără de 19 ani și un băiat de 17 ani, care, de asemenea, nu sunt studenți ai universității, au suferit răni care nu le pun viața în pericol.

Un student al VSU, în vârstă de 20 de ani, care a fost rănit în atac, a suferit leziuni care nu îi pun viața în pericol și a fost externat din spital.

Poliția VSU, Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc și Explozivi (ATF), Biroul Șerifului din comitatul Hanover, precum și mai multe agenții federale și ale statului au sprijinit ancheta.

Investigația este în continuare în desfășurare.