Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Val de atacuri asupra Iranului continuă: Trump evocă posibilitatea unei intervenții americane

19 Iun. 2025, 07:43
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
19 Iun. 2025, 07:43 // În Lume //  Redacția Realitatea

Israelul a lovit Iranul joi, pentru a şaptea noapte la rând, ca parte a ofensivei sale, Donald Trump neexcluzând posibilitatea ca SUA să intre în război pentru a distruge programul nuclear al Teheranului.

„Nu caut o luptă. Dar dacă alegerea este să lupţi sau ca ei să aibă o bombă nucleară, trebuie să faci ceea ce trebuie să faci”, a declarat presei preşedintele american, care va fi informat cu privire la conflict joi, zi de sărbătoare în Statele Unite, unde sunt luate cele mai sensibile decizii militare.

Ca reacție la solicitarea lui Trump, care cu o zi înainte ceruse Iranului să „se predea necondiționat”, liderul suprem iranian, Ali Khamenei, a declarat miercuri că țara sa nu se va preda „niciodată”. Armata israeliană, care a preluat controlul asupra spaţiului aerian iranian, îşi continuă totuşi ofensiva şi a anunţat joi o nouă „serie de atacuri asupra Teheranului şi a altor părţi ale Iranului”.

Acesta a cerut evacuarea satelor Arak şi Khondab la o sută de kilometri sud-vest de Teheran, situate în apropierea instalaţiilor nucleare, în vederea pregătirii atacurilor asupra acestora. Agenţia semi-oficială Mehr a anunţat că apărarea antiaeriană a fost activată în centrul Teheranului.

Declanşat la 13 martie de Israel, care susţine că Teheranul se apropie de „punctul fără întoarcere” în ceea ce priveşte achiziţionarea bombei atomice, războiul a făcut cel puţin 224 de victime în Iran, potrivit unui bilanţ oficial.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Salva de rachete şi drone lansate în replică de Iran a provocat 24 de morţi în Israel, potrivit guvernului, dar intensitatea lor a scăzut de la începutul săptămânii. Trump a asigurat că liderii iranieni au contactat SUA pentru a negocia, afirmând că „au sugerat chiar să vină la Casa Albă”.

Iranul a negat rapid acest lucru. „Niciun oficial iranian nu a cerut vreodată să se târască pe uşile Casei Albe”, a scris pe X misiunea iraniană la ONU.

SUA, care a desfăşurat un al treilea portavion, Nimitz, în zonă, este singura ţară care deţine bomba GBU-57, singura armă susceptibilă de a atinge inima adânc îngropată a programului nuclear iranian, la Fordo.

Miercuri, ayatollahul Khamenei, aflat la putere din 1989, a avertizat Statele Unite că orice intervenţie din partea lor ar duce la „daune ireparabile”. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat împotriva „oricărei alte intervenţii militare”, care ar avea „consecinţe enorme” pentru întreaga regiune.

De la 13 iunie, Iranul „a tras aproximativ 400 de rachete balistice” asupra Israelului, dintre care 20 au lovit zone civile, şi 1.000 de drone, potrivit cifrelor furnizate miercuri seara de un oficial militar israelian.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova