Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    -0.0891%
  • USD
    17.3213
    -0.0981%
  • RUB
    0.2071
    -0.8691%
  • RON
    3.8106
    -0.1627%
  • UAH
    0.3876
    -0.0258%

Toate știrile

14 august 2026

UE face apel la toate părțile să dea dovadă de reținere; Reacția României la atacurile SUA asupra Iran

22 Iun. 2025, 16:41
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Iun. 2025, 16:41 // Actualitate //  Realitatea.md

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, s-a arătat „profund alarmat de știrile care vin din Orientul Mijlociu” și a făcut apel „la toate părțile să dea dovadă de reținere și de respect pentru dreptul internațional și siguranța nucleară”. Atacurile SUA asupra instalațiilor nucleare din Iran “au ca obiectiv eliminarea unei amenințări grave la adresa păcii internaționale”, a transmis și Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat care relevă prima reacție a României după ce Statele Unite ale Americii au bombardat instalațiile nucleare iraniene, de la Fordo, Natanz şi Isfahan, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică.

„Diplomația rămâne singura modalitate de a aduce pacea și securitatea în regiunea Orientului Mijlociu. Prea mulți civili vor fi din nou victimele unei noi escaladări. UE va continua să colaboreze cu părțile și cu partenerii noștri pentru a găsi o soluție pașnică la masa negocierilor”, a menționat Costa într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X, după ce Statele Unite au efectuat atacuri asupra facilităților nucleare din Iran.

O reacție a venit și din partea Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas.

„Iranului nu trebuie să i se permită să dezvolte o armă nucleară, deoarece aceasta ar fi o amenințare la adresa securității internaționale. Îndemn toate părțile să facă un pas înapoi, să revină la masa negocierilor și să prevină o nouă escaladare”, a scris Kallas într-un mesaj pe aceeași rețea de socializare.

Aceasta a anunțat că miniștrii de externe din UE vor discuta despre recentele evoluții din Orientul Mijlociu, înainte ca șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană să se întâlnească în summitul de vară și pe masa cărora, cel mai probabil, se va afla și conflictul dintre Israel și Iran.

“România monitorizează cu maximă atenție evoluțiile din Orientul Mijlociu, de la începutul escaladării acestora”, se arată într-un comunicat al MAE remis CaleaEuropeană.ro.

Diplomația de la București reamintește că “poziția constantă a României a fost că programul nuclear iranian contravine obligațiilor internaționale pe care acest stat și le-a asumat, subminează regimul global de neproliferare și reprezintă o amenințare pentru securitatea internațională.

“Acest program trebuie să înceteze. Acțiunile recente ale SUA au ca obiectiv eliminarea unei amenințări grave la adresa păcii internaționale”, subliniază MAE.

Totodată, România este “în contact permanent cu aliații din NATO și ceilalți membri ai UE”.

“Suntem gata să sprijinim o soluție negociată. Ne alăturăm apelurilor adresate tuturor actorilor regionali de a demonstra reținere maximă și de a evita acțiuni provocatoare”, mai transmite Ministerul Afacerilor Externe

Totodată, în comunicatul citat se arată că “principala preocupare imediată a autorităților române este siguranța cetățenilor români aflați în Orientul Mijlociu și vom continua să aplicăm cele mai eficiente măsuri pentru protejarea lor în actualele circumstanțe”.

Statele Unite ale Americii au bombardat instalațiile nucleare iraniene, de la Fordo, Natanz şi Isfahan, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, a anunțat Donald Trumnp într-o declarație de la Casa Albă, precizând că SUA au efectuat un „atac foarte reuşit” și a subliniat că Iranul „trebuie acum să facă pace”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Reacția lui Putin după atacurile SUA; Ministrul de Externe al Iranului pleacă la Moscova

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
13 Aug. 2026, 22:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Aug. 2026, 22:38 // Slider //  Ana Panaguța

La Stăuceni ar urma să fie construit Moldova HiTech Park, primul parc de tehnologii avansate din Republica Moldova. Proiectul va ocupa aproximativ 50 de hectare, în apropiere de Arena Chișinău și de principalele căi de acces spre capitală. Autorii estimează că acesta ar putea atrage investiții de aproximativ 600 de milioane de euro.

Masterplanul viitorului parc a fost prezentat joi, 13 august, în prezența prim-ministrului Vasile Tofan. Documentul prevede spații pentru companii tehnologice, universități, centre de cercetare, laboratoare, startup-uri și infrastructură digitală. Vor exista și zone dedicate domeniilor MedTech, HealthTech și GovTech, precum și producției de înaltă tehnologie.

Potrivit planului, Moldova HiTech Park ar putea ajunge să aibă peste 600.000 de metri pătrați de spații construite și să găzduiască peste 21.000 de locuri de muncă calificate. Printre domeniile vizate se numără inteligența artificială, securitatea cibernetică, microelectronica, ingineria avansată și infrastructura digitală.

Parcul nu va fi conceput doar ca o zonă de birouri. Ideea este ca universitățile, cercetătorii, startup-urile și companiile să lucreze în același spațiu, pentru ca ideile și soluțiile noi să poată ajunge mai rapid pe piață.

O parte importantă a proiectului este componenta verde. Cel puțin 40% din suprafața parcului va fi rezervată spațiilor verzi și publice. Masterplanul prevede alei pietonale, piste pentru biciclete, transport public și zone de recreere. Proiectul include și soluții pentru colectarea și reutilizarea apei de ploaie și urmărește standarde internaționale de sustenabilitate.

Aproximativ 22% din suprafața parcului va fi destinată domeniilor MedTech și HealthTech. Aici ar urma să fie construite laboratoare, centre de testare și simulare, spații pentru cercetare medicală, robotică medicală și producție de înaltă tehnologie. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Universitatea Tehnică a Moldovei fac parte din structura de acționariat a parcului.

Pentru accesul către parc sunt prevăzute investiții importante în infrastructură. Este în proiectare reconstrucția și extinderea nodului rutier de pe traseul R6, precum și dezvoltarea bulevardului Bucovina. Potrivit planului, noul nod rutier ar urma să fie prima intersecție pe trei niveluri din Republica Moldova.

De asemenea, este planificată o conexiune de mobilitate urbană între Moldova HiTech Park și campusul Universității Tehnice a Moldovei de pe strada Studenților, pentru a facilita legătura dintre studenți, cercetare și companiile din parc.

Premierul Vasile Tofan a declarat că rolul statului este să asigure infrastructura și condițiile necesare pentru dezvoltarea proiectului și să faciliteze atragerea investițiilor private.

„O platformă de o asemenea amploare poate schimba radical modul în care se dezvoltă țara noastră și poate crea noi oportunități pentru oameni și pentru economie”, a declarat Vasile Tofan.

După prezentarea masterplanului, proiectul intră în etapa de pregătire a documentației urbanistice și tehnice. Elaborarea și aprobarea Planului Urbanistic Zonal este planificată pentru primăvara anului 2027. Ulterior, dezvoltarea va începe etapizat, pornind de la infrastructura de bază și nucleul inițial al parcului.

Moldova HiTech Park este dezvoltat de o companie cu acționariat public-privat, printre fondatori numărându-se statul, autoritățile locale din Stăuceni și Chișinău, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking