Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

VIDEO Protest la CC organizat de BCS, nemulțumit de modul de numire a judecătorilor. Reacția PAS

26 Iun. 2025, 14:31
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
26 Iun. 2025, 14:31 // Politica //  Realitatea.md

Comuniștii și socialiștii au protestat joi, 25 iunie curent, la Curtea Constituțională, fiind nemulțumiți de modul de numire a noilor judecători. De asemenea, membrii BCS s-au arătat deranjați de faptul că partidul de guvernământ PAS nu a organizat consultări prealabile cu celelalte formațiuni, înainte de a anunța candidaturile Legislativului pentru Înalta Curte.

„Nu discutăm despre candidați, ci despre corectitudinea procedurii. Aceste numiri ar trebui să reflecte voința întregului Parlament, nu doar a unei fracțiuni. Dacă sunt propuneri politice, să fie anunțate ca atare, nu mascate drept decizii ale Parlamentului”, a declarat deputatul Grigore Novac.

Manifestanții au adus pancarte cu lozinci anti-PAS: „CC + PAS = Stat capturat” și „CC a devenit filiala PAS”.

Prezent la fața locului, deputatul Bogdan Țîrdea a spus că țara asistă „la o adevărată lovitură de stat”.

 

În replică, liderul PAS, Igor Grosu, a acuzat opoziția că, prin astfel de acțiuni, vrea să oprească procesul de integrare europeană.

„Opoziția s-a întors de la Sankt-Petersburg și trebuie urgent să raporteze cu imagini că-s foarte combativi. (..) Noi ne facem treaba, mergem înainte. Procesul de integrare europeană este prioritar. Ei, dimpotrivă, sunt cei care, prin toate acțiunile lor, vor să-l torpileze, să-l oprească, la indicația celor de la Kremlin”, a reacționat Grosu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Între timp, Nicolae Roșca și Liuba Șova au fost numiți în funcția de judecător la Curtea Constituțională. Parlamentul a adoptat joi, 26 iunie curent, două proiecte de hotărâre care prevăd acest lucru.

Ultima oră! Nicolae Roșca și Liuba Șova, numiți judecători la Curtea Constituțională

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 21:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Aug. 2026, 21:27 // Slider //  Ana Panaguța

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a asigurat joi, 20 august, pe premierul bulgar, Rumen Radev, că un eventual atac al Iranului împotriva Bulgariei va fi interpretat drept un atac împotriva întregii Alianţe Nord-Atlantice, aşa cum este stabilit de principiul apărării colective în articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord. Anunțul lui Rutter vine după ce ziarul britanic Financial Times a scris că Teheranul examinează posibile atacuri de represalii împotriva SUA în sud-estul Europei, transmite antena3.ro.

Acest mesaj transmis de Rutte este menţionat într-un comunicat emis de guvernul de la Sofia, după ce premierul bulgar Rumen Radev a avut o convorbire telefonică cu secretarul general al NATO, scrie EFE, preluată de Agerpres.

Rutte: Va fi tratat ca un atac împotriva NATO

Acesta din urmă „i-a confirmat personal” lui Radev sprijinul deplin şi disponibilitatea forţelor NATO din regiune de a reacţiona şi neutraliza orice ameninţare, se mai arată în comunicat.

„Orice atac împotriva unui stat membru al NATO va fi tratat în mod categoric drept un atac împotriva Alianţei, cu toate măsurile care decurs din Tratatul Atlanticului de Nord”, a spus Rutte, conform aceluiaşi comunicat.

Financial Times (FT) a scris miercuri că forţele iraniene evaluează posibilitatea de a ataca obiective americane în Europa dacă preşedintele american Donald Trump intensifică războiul. Ziarul britanic citează două surse de la Teheran „apropiate regimului” şi care s-au referit la active americane din sud-estul Europei, inclusiv în Bulgaria.

Parlamentul bulgar a autorizat luna trecută desfăşurarea a până la opt avioane-cisternă americane la baza aeriană Bezmer. Astfel de avioane sunt folosite pentru operaţiunile de realimentare în zbor a avioanelor de vânătoare şi bombardament angajate în atacurile contra Iranului.

Potrivit presei locale din Bulgaria, două aeronave de acest fel sunt staţionate în prezent la baza Bezmer, dar Ministerul Apărării de la Sofia nu a confirmat oficial niciun număr.

Conform uneia dintre sursele citate de Financial Times, printre potenţialele ţinte ale represaliilor iraniene se numără şi Cipru, ţară unde o bază aeriană britanică a fost deja atacată de o dronă în martie, precum şi cablurile de fibră optică din Strâmtoarea Ormuz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!