Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

În Piața Marii Adunări Naționale va fi inaugurată expoziția dedicată victimelor deportărilor staliniste

02 Iul. 2025, 21:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
02 Iul. 2025, 21:57 // Actualitate //  Ana Panaguța

Expoziția dedicată memoriei victimelor deportărilor staliniste va fi inaugurată sâmbătă, 6 iulie curent, în Piața Marii Adunări Naționale. Aici vor fi amplasate două vagoane. În primul vor fi expuse documente, fotografii, obiecte personale și cărți care ilustrează suferința deportaților. În cel de-al doilea vagon va fi prezentat conținut multimedia despre deportări, transmite IPN.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că acest demers are scopul de a păstra vie memoria evenimentelor tragice din trecutul Republicii Moldova.

„Este vorba despre memoria noastră colectivă, despre istorie și modul în care ne construim inclusiv viitorul. Guvernul inaugurează expoziția care se numește „Teroarea sovietică în RSS Moldovenească”, în Piața Marii Adunări Naționale”, a subliniat Daniel Vodă.

Programul va fi completat de o serie de evenimente culturale. Duminică, 6 iulie, la ora 20:30, va avea loc un flashmob cu participarea actorilor Teatrului Național „Mihai Eminescu”, în cadrul căruia vor fi aprinse lumânări în memoria victimelor deportărilor. Sunt planificate și proiecții de filme, spectacole de teatru și alte activități tematice.

Expoziția itinerantă, ajunsă la cea de-a treia ediție, va putea fi vizitată zilnic până pe 27 iulie. Publicul va avea acces gratuit între orele 9:00 și 21:00, iar specialiști în istorie vor ghida vizitatorii.

În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, regimul sovietic a deportat zeci de mii de oameni, inclusiv femei, copii și bătrâni, pe care i-a dus în Siberia, în lagăre de concentrare, iar averile le-au fost confiscate. Se estimează că cel puțin 11 mii de familii – în total peste 35 mii de persoane au fost deportate în așa-numita „Operațiune Sud”, scopul căreia a fost deportarea unui număr mare de oameni considerați „dușmani ai poporului” sau „elemente social-periculoase”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:48 // Slider //  Daniela Baranovschi

Două baloane de tip aerostat au traversat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova în dimineața zilei de 7 noiembrie. Unul a fost observat în raionul Drochia, iar celălalt a intrat din direcția Ucrainei și a traversat o parte din raionul Soroca, anunță Ministerul Apărării.

Primul caz a fost înregistrat la ora 09:15, în apropierea localității Moșeni, raionul Drochia. Aerostatul a traversat zona timp de aproximativ șapte minute și a părăsit spațiul aerian al țării în apropierea satului Elizavetovca.

Al doilea obiect a fost detectat la ora 10:35, când a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova din direcția localității Vinița, Ucraina, spre satul Trifăuți, raionul Soroca. Un minut mai târziu, acesta a părăsit teritoriul țării în apropierea localității Ruslanovca, din același raion.

Centrul Operații Aeriene monitorizează în continuare spațiul aerian, în coordonare cu instituțiile responsabile și partenerii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!