Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Doi chinezi, arestați la Kiev pentru că ar fi spionat. Ce informații încercau să transmită Beijingului

09 Iul. 2025, 15:09
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
09 Iul. 2025, 15:09 // În Lume //  Realitatea.md

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a arestat doi cetățeni chinezi, suspectați că spionau în legătură cu producția rachetelor de croazieră anti-navă ucrainene R-360 Neptune, scrie hotnews.ro.

Potrivit unui comunicat oficial, SBU „a arestat la Kiev doi cetățeni ai Republicii Populare Chineze care încercau să scoată ilegal din țară documente secrete referitoare la rachetele R-360 Neptune”.

Unul dintre suspecți este un fost student al unei universități tehnice din Kiev, în vârstă de 24 de ani. Tatăl său locuia permanent în China, dar efectua vizite regulate în Ucraina „pentru a coordona personal activitatea fiului său”, mai precizează serviciile de securitate ucrainene.

SBU susține că l-a „demascat” pe fiu încă de la începutul activităților sale de spionaj și l-a arestat în flagrant delict în timp ce primea documente clasificate. În urma perchezițiilor, au fost confiscate telefoane mobile, iar cei doi riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare.

Racheta ucraineană R-360 Neptune a devenit cunoscută internațional după ce, în aprilie 2022, a fost folosită pentru a scufunda crucișătorul rus „Moskva” în Marea Neagră, considerat cel mai mare succes naval al Ucrainei de la începutul invaziei rusești.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

China, aliat diplomatic și economic al Moscovei, nu a condamnat invazia Rusiei în Ucraina, dar cere în mod constant o încetare a luptelor. Totodată, Beijingul critică țările occidentale pentru sprijinul militar oferit Kievului.

La începutul lunii mai, SBU a anunțat arestarea a doi spioni unguri, ceea ce, potrivit AFP, arată interesul crescut față de complexul militar-industrial ucrainean.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!