Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Aprobat de Parlament! În Moldova va fi creat Centrul Național de Coordonare a Protecției Infrastructurii Critice

10 Iul. 2025, 17:21
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
10 Iul. 2025, 17:21 // Societate //  Cătălina Boico

În Republica Moldova va fi creat Centrul Național de Coordonare a Protecției Infrastructurii Critice (CNCPIC). Inițiativa legislativă, elaborată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), are drept obiectiv transpunerea Directivei UE privind reziliența entităților critice.

Acesta va fi responsabil de transpunerea respectivei Directive și va asigura planificarea strategică, coordonarea, monitorizarea permanentă și controlul asupra stadiului implementării activităților reglementate de lege. De asemenea, instituția va elabora proiecte de acte normative în domeniul protecției infrastructurii critice și documente de planificare strategică specifice, pe care le va supune analizei reprezentanților autorităților publice responsabile.

„Conform inițiativei legislative, coordonarea la nivel național a activităților privind identificarea, desemnarea și protecția ICN va fi realizată de către prim-ministru. La fel, va fi instituit un Grup de lucru interinstituțional pentru protecția infrastructurilor critice.

Acesta va asigura continuitatea procesului de identificare a infrastructurii critice naționale și va informa CNCPIC asupra stadiului realizării obiectivelor, va coordona activitățile autorităților publice responsabile în procesul de identificare și desemnare a infrastructurii critice naționale, va participa la îmbunătățirea cadrului normativ specific domeniului”, se arată în comunicatul emis de legislativ.

Totodată, proiectul stabilește obligații specifice care revin autorităților responsabile pentru a identifica entitățile critice și pentru a asigura protecția informațiilor clasificate sau atribuite la secret de stat. În proiect este specificată lista sectoarelor și subsectoarelor infrastructurii critice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit proiectului, acesta se referă la domeniile energetic; sectorul bancar; infrastructuri ale pieței financiare; sănătate; alimentare cu apă și canalizare; infrastructură digitală; administrație publică; spațiu; servicii poștale și curierat; gestionarea deșeurilor; furnizori digitali; cercetare; fabricarea, producția și distribuția de substanțe chimice; producția, prelucrarea și distribuția de alimente; fabricarea dispozitivelor medicale și a dispozitivelor medicale pentru diagnostic in vitro, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, echipamentelor electrice, autovehiculelor și a altor echipamente de transport; securitate națională etc.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 15:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
22 Oct. 2026, 15:46 // Slider //  Cătălina Boico

O nouă platformă lansată în România le oferă oamenilor posibilitatea de a adopta o oaie, un pom fructifer sau un stup de albine și de a primi periodic acasă produse precum brânză, fructe, gemuri și miere. Prin intermediul platformei Hambar, clienții pot plăti în avans pentru produsele pe care urmează să le primească în lunile următoare, susținând astfel micii producători locali, notează Antena 3 cu referire la Economica.

Proiectul Hambar a fost lansat de Alin Șerban, fost CEO al platformei tazz by eMAG, devenită apoi Wolt România, împreună cu Călin Costinaș, fost deputy CEO al Profi.

Conform surselor citate, platforma funcționează ca un marketplace care conectează direct micii producători locali cu consumatorii din România și din străinătate. Apare posibilitatea ca oamenii să plătească în avans pentru producția unui animal sau a unui pom fructifer, urmând să primească produsele pe parcursul mai multor luni.

„Avem un program de adopții. Și o să vreți să adoptați o oaie și o să primiți brânza de la oaie, respectiv, în timp de șase luni. Adoptați un copac și o să primiți fructele, o să primiți gemuri.  O vacă și multe, multe alte lucruri. Un stup. Și toate lucrurile astea o să le facem relativ repede. Sperăm să avem prima adopție de o oaie cel mai târziu în noiembrie. Se face primul test”, a declarat Alin Șerban.

Cum funcţionează ”adopţia”

Programul testat în această toamnă ar urma să se extindă în anul 2026.

„Vrem să dezvoltăm o chestie pentru anul următor cu multe, multe adopții. Adopția o să funcționeze foarte simplu. De exemplu, un cioban are o mie de oi. Vrem să mergem la el, să-i fotografiem 100 de oi, vrem să le dăm un nume și fiecare să-și adopte oaia respectivă și să plătească în avans producția pentru 15 kg de brânză, sau 6 kg, sau 10 kg, sau 12, cât vrea fiecare”, a mai explicat antreprenorul.

După plată, clientul va primi lunar un colet cu produsele aferente adopției. De asemenea, programul pune la dispoziţie şi opţiunea de a oferi o adopţie drept cadou altcuiva.

Producătorii ar urma să-şi listezele produsele în platformă, stabilesc prețurile și cantitățile disponibile, iar comenzile plasate de consumatori ajung direct la ei.

„E marketplace 100%. Asta înseamnă că noi nu avem stocuri, noi nu controlăm prețurile, clienții dau o comandă, comanda ajunge la producătorul local, producătorul local setează prețurile, el ambalează în ambalajele noastre și cheamă curierul pentru național, curierul pentru străinătate, automat, doar apasă pe un buton și practic de acolo direct se livrează în România sau în străinătate”, a mai spus Șerban.