Condițiile climatice actuale favorizează înmulțirea lăcustelor, iar focarele semnalate în sudul Ucrainei ridică îngrijorări și în Republica Moldova. Autoritățile avertizează populația cu privire la riscurile pentru agricultură și recomandă măsuri de prevenire și combatere.
Lăcustele pot distruge rapid culturi întregi de cereale, legume, pomi fructiferi sau viță-de-vie, deplasându-se în roiuri numeroase și agresive. Astfel, pentru a limita impactul acestora asupra sectorului agricol, populația este îndemnată să anunțe imediat autoritățile publice locale sau reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în cazul în care observă prezența insectelor în câmpuri sau în apropierea localităților.
„Reacția rapidă și comunicarea eficientă contribuie la o intervenție coordonată, reducând riscul de extindere a focarelor și protejând culturile agricole. Este important ca acțiunile de combatere să fie realizate doar în baza recomandărilor specialiștilor, pentru a evita efecte negative asupra mediului și sănătății.
De asemenea, cetățenii sunt rugați să respecte recomandările specialiștilor și să evite utilizarea neautorizată a insecticidelor, care pot avea efecte negative asupra mediului și sănătății. Migrația în masă a lăcustelor reprezintă o consecință a înmulțirii accelerate a acestora, fenomen care se produce în special în anii caracterizați prin primăveri secetoase, urmate de veri calde și lipsite de precipitații. În astfel de condiții climatice, lăcusta migratoare (Locusta migratoria) și/sau Lăcusta Italiană (Calliptamus Italicus L.) își dezvoltă rapid coloniile și formează roiuri capabile să migreze pe distanțe mari, cauzând daune considerabile culturilor agricole”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Combaterea invaziilor de lăcuste, odată ce acestea s-au extins semnificativ, devine extrem de dificilă, motiv pentru care specialiștii recomandă intervenția rapidă imediat ce sunt observate semne timpurii ale prezenței acestui dăunător.
Una dintre cele mai eficiente metode de combatere rămâne aplicarea insecticidelor de contact. Se vor aplica produse de protecție a plantelor omologate, iar tratarea zonelor afectate se va efectua cu respectarea tuturor măsurilor necesare pentru protejarea sănătății oamenilor și animalelor, inclusiv a albinelor și a organismelor acvatice doar sub supravegherea și recomandările personalul de specialitate.

