Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Primul lot de vaccin anti-meningită ar putea ajunge în țară până la sfârșitul anului

05 Aug. 2025, 07:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
05 Aug. 2025, 07:12 // Actualitate //  Realitatea.md

Primul lot de vaccinuri împotriva meningitei ar putea ajunge în Republica Moldova până la sfârșitul acestui an, după ce Ministerul Sănătății a fost nevoit să negocieze direct cu un producător european, în urma eșecului licitației naționale. Autoritățile au convenit ca livrarea să fie făcută în două tranșe, iar costurile vor fi acoperite din fondul de profilaxie al CNAM și bugetul planificat pentru anul viitor.

Directorul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, a declarat pentru IPN că demersurile către producător au fost îngreunate de faptul că procedura nu a fost inițiată la începutul anului, când companiile își planifică stocurile și cantitățile disponibile pentru livrare.

Producătorul contactat a acceptat să livreze vaccinul Republicii Moldova, însă cu condiția achiziționării unei cantități duble față de cea solicitată, ceea ce implică dublarea cheltuielilor. Astfel, Ministerul Sănătății a propus ca livrarea să fie realizată în două tranșe.

„Am identificat o parte din resursele financiare necesare. Acestea provin din fondul de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Din acești bani va fi achiziționată prima tranșă de vaccin, iar a doua tranșă, care va fi livrată la începutul anului viitor, va fi procurată din bugetul stabilit pentru 2026”, a precizat șeful ANSP.

În privința costurilor, Nicolae Furtună a menționat că prețul mediu pe piața Uniunii Europene pentru o doză de vaccin depășește 80 de dolari. Republica Moldova a încercat să obțină un preț preferențial, de aproximativ 50 de dolari pentru o doză, însă solicitarea unei cantități reduse complică procesul de achiziție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Directorul ANSP nu a dezvăluit deocamdată numele producătorului, dar a confirmat că este vorba despre o companie autorizată cu care Republica Moldova a colaborat pentru furnizarea altor vaccinuri.

Potrivit unei hotărâri de Guvern recente, introducerea vaccinului împotriva infecției meningococice va începe treptat în Republica Moldova. Acesta va fi oferit opțional, la solicitarea părinților, copiilor începând cu vârsta de 6 luni.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!