Curs valutar
  • EUR
    20.0216
    -0.2407%
  • USD
    17.3048
    -0.0543%
  • RUB
    0.1993
    -0.1505%
  • RON
    3.8092
    -0.2153%
  • UAH
    0.3875
    -0.4903%

Toate știrile

03 septembrie 2026

Afinele câștigă tot mai mult teren în Moldova, deși prețul unui kilogram ajunge la 180 de lei

09 Aug. 2025, 16:56
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
09 Aug. 2025, 16:56 // Societate //  Realitatea.md

Afinele câștigă tot mai mult teren în Republica Moldova și chiar depășesc consumul de căpșuni, susține președinta Asociației „Pomușoarele Moldovei”, Aneta Ganenco. Totuși, cererea de pe piața internă este mult mai mare decât ceea ce pot oferi, la etapa actuală, producătorii autohtoni, scrie moldova1.

Familia Toma din raionul Ungheni are o afacere în care sunt implicați toți membrii acesteia: cultivă pomușoare bio – afine, aronie și cătină. Acum este în toi sezonul de afine, care sunt foarte solicitate de consumatori, spune Lia Letisia Cucu-Toma.

„Avem afinul american, care este de trei soiuri. Avem de calibru mare Chandler, de calibru micuț Blue Crop și de calibru mediu Duke. Cu părere de bine pentru noi, nu au fost stresate de condițiile meteo, dar sunt stresate de păsări, care sunt și ele flămânde. Dar am zis că trebuie să mănânce și ele, dar să ne lase și nouă. Da, rămân și pentru vânzare. Zilele încep dis-de-dimineață, de la ora ora 05:00. Se termină foarte târziu, la ora 22:00. Se începe cu cules, cu irigare, după care cu speriatul păsărilor. Avem de lucru toată ziua”, ne-a spus Lia Letisia Cucu-Toma.

Chiar dacă numărul agricultorilor care cultivă afine este în creștere, cererea pe piața internă este mult mai mare, ceea ce duce la apariția pomușoarelor de import, susține președinta Asociației, Aneta Ganenco.

„În cazul în care piața este destul de „goală” și pomușoarele moldovenești nu ajung, vin comercianții și aduc de peste hotare. Noi avem hotarul și cu România, și cu Ucraina, țările în care afinul este cultivat. Deci au cu mult mai mult teren convenabil pentru afin, ei produc masiv și dumneavoastră, în piață, puteți să gustați și afin moldovenesc, românesc sau ucrainian. Totodată, vreau să vă menționez că afinul, ca fruct, ca pomușoară, a avansat foarte mult în ultimii ani. Este solicitat foarte mult. În unele statistici, el ajunge la nivelul consumului căpșunelor. În altele, depășește căpșunul. În orice caz, noi vedem că solicitarea consumatorului pentru aceste fructe este mai mare decât oferta”, a declarat Ganenco.

În prezent, un kilogram de afine este vândut cu până la 180 de lei. Prețul destul de mare este explicat prin faptul că arbustul are nevoie de condiții speciale de creștere, a mai spus Aneta Ganenco.

„Afinul este un arbust specific, care necesită niște soluri specifice, cu un pH acid. R. Moldova are foarte puține terenuri de acest gen. În R. Moldova, în mare parte, terenurile sunt cu pH basic. Dar această plantă necesită pH 5. Afinul are prețuri semnificative, între 100 și 180 de lei, astăzi, pe piață. Prețul este foarte atractiv și el determină fermierii să se avânte în această afacere agricolă”, a remarcat Aneta Ganenco.

Potrivit Asociației „Pomușoarele Moldovei”, cea mai mare parte din producția internă de afine este destinată consumului local, însă această cantitate nu acoperă cererea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În Republica Moldova există aproximativ 100 de hectare de plantații de afine.

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
03 Sept. 2026, 10:56
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
03 Sept. 2026, 10:56 // Societate //  Valentina Buza

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii anticorupție (PA), efectuează circa 20 de percheziții în mai multe localități din Republica Moldova, într-o cauză penală pornită pentru finanțarea ilegală a partidelor politice și spălare de bani prin intermediul activelor virtuale, fiind vizate 16 persoane.

Potrivit materialelor cauzei, mecanismul funcționa printr-o schemă etapizată în care activele virtuale provenite din străinătate erau colectate inițial într-un portofel electronic central, controlat direct de trezorierul grupării. Ulterior, criptomonedele erau redirecționate către persoane interpuse responsabile de convertirea acestora în lei moldovenești.

”Sumele obținute în numerar erau fragmentate și distribuite prin intermediul curierilor pentru a ajunge clandestin la beneficiarii finali din cadrul rețelei.”, anunță CNA.

În urma perchezițiilor desfășurate, au fost depistate și ridicate telefoane mobile conectate la aplicații de gestionare a conturilor de active virtuale, dispozitive destinate păstrării cheilor private ale portofelelor cripto, precum și mijloace bănești a căror proveniență legală nu a fost demonstrată.

Potrivit CNA, operațiunea reprezintă o continuare a investigațiilor demarate în toamna anului 2025, în perioada premergătoare alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, când mai mulți factori de decizie, membri și simpatizanți ai unor formațiuni politice afiliate unei grupări criminale au fost reținuți pentru tentative de influențare a scrutinului prin finanțare din surse interzise de lege.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM