Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Moldova ajunge pentru prima dată la festivalul Burning Man, care va avea loc în SUA

19 Aug. 2025, 14:39
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
19 Aug. 2025, 14:39 // Life //  Realitatea.md

Republica Moldova va fi prezentă, în premieră, la Burning Man, considerat unul dintre cele mai mari și nonconformiste festivaluri de artă din lume, care se desfășoară anual în deșertul Black Rock din Nevada, SUA. Ediția din acest an are loc în perioada 25 august – 2 septembrie 2025, reunind zeci de mii de participanți din toate colțurile lumii, transmite moldpres.md.

Țara noastră va fi reprezentată prin instalația interactivă „Flute from the Future – Naiul Viitorului”, o sculptură sonoră ecologică inspirată de naiul moldovenesc și de creația maestrului Constantin Moscovici. Lucrarea reinterpretează un instrument ancestral într-o formă contemporană, unde tehnologia și tradiția se împletesc într-o experiență artistică multisenzorială.

Instalația este concepută ca o punte între patrimoniul cultural și viitor, aducând pe scena internațională identitatea moldovenească într-un mod curajos și inovator. Sunetele generate de sculptură transformă experiența vizitatorilor într-o călătorie sonoră care evocă atât rădăcinile, cât și orizonturile noi ale culturii noastre.

Inițiativa aparține agenției creative TagMe, care gestionează procesul de creație, logistica, promovarea și campania de colectare de fonduri. Proiectul transmite un mesaj puternic: tradițiile pot renaște sub forme noi, dialogând cu prezentul și viitorul, și plasând Moldova într-un context artistic global.

„Flute from the Future este o invitație către lume de a descoperi Moldova nu doar ca spațiu geografic, ci şi ca sursă autentică de inspirație culturală, unde moștenirea muzicală și inovația coexistă”, au declarat autorii inițiativei.

Participarea Moldovei la Burning Man reprezintă un pas important în promovarea țării ca destinație culturală emergentă și vizionară, cu potențial de a atrage atenția comunității internaționale asupra creativității locale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:34 // Slider //  Daniela Baranovschi

Parlamentul European rămâne principalul susținător al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis de europarlamentarul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, cu ocazia împlinirii unui an de la deschiderea Biroului Parlamentului European la Chișinău.

Oficialul a menționat că, prin intermediul biroului, instituția europeană este mai aproape de cetățenii Republicii Moldova și poate explica mai bine beneficiile integrării europene, rolul Parlamentului European în negocierile de aderare și sprijinul acordat autorităților de la Chișinău.

Totodată, Siegfried Mureșan a anunțat că va reveni în Republica Moldova la sfârșitul lunii noiembrie. Vizita va avea drept scop evaluarea progreselor înregistrate de țară în procesul de aderare la Uniunea Europeană și a sprijinului oferit de instituțiile europene.

„Noi, Parlamentul European, rămânem principalul susținător al parcursului vostru către aderarea la Uniunea Europeană”, a transmis eurodeputatul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!