Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

22 august 2026

Trafic intens la vama Sculeni: autoritățile aplică procedura „Revers” pentru fluidizarea circulației

22 Aug. 2025, 13:46
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2025, 13:46 // Actualitate //  Realitatea.md

Poliția de Frontieră anunță un flux sporit de călători și autovehicule la ieșirea din Republica Moldova prin punctul de trecere a frontierei Sculeni.

Pentru reducerea timpilor de așteptare, polițiștii de frontieră, împreună cu reprezentanții Serviciului Vamal, au dispus măsuri suplimentare, inclusiv aplicarea procedurii „Revers”, care permite redirecționarea temporară a fluxurilor pentru decongestionarea traficului.

Autoritățile îndeamnă persoanele aflate în punctul de trecere să manifeste răbdare și înțelegere pe durata intervențiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

22 Aug. 2026, 16:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
22 Aug. 2026, 16:09 // Slider //  Realitatea.md

Un raport al Serviciului de Cercetare al Congresului SUA (CRS) avertizează asupra intensificării amenințărilor hibride rusești în Europa. România este prezentată drept țintă principală a acestor acțiuni.

Documentul se referă la activități de sabotaj, atacuri cibernetice, ingerințe politice și încălcări ale spațiului aerian, informează Antena3. Potrivit raportului, asemenea acțiuni pot afecta nu doar stabilitatea și securitatea țării, ci și infrastructura critică, dezvoltarea resurselor energetice offshore și alte interese comerciale strategice ale României.

Autorii afirmă că asemenea operațiuni s-au intensificat atât ca număr, cât și ca gravitate, în timp ce Rusia folosește aceste tactici pentru a submina sprijinul european pentru Ucraina și pentru a destabiliza sau complica un răspuns european unitar la politicile și acțiunile Moscovei.

În document se mai arată că România și Bulgaria s-au fi confruntat cu o intensificare a amenințărilor hibride rusești începând din 2022. Printre acțiunile atribuite rușilor se numără inclusiv bruiajul GPS în Marea Neagră, dar și campaniile de dezinformare.

Cu referire la sabotaj, se precizează că în 2025, autoritățile române din domeniul informațiilor au anunțat că au dejucat o operațiune de sabotaj care viza infrastructura critică și au făcut conexiunea între suspect și „o rețea extinsă de sabotori care vizează țări europene, controlată prin intermediari de serviciile secrete ruse”. Într-un dosar penal aflat în desfășurare, suspectați sunt doi cetățeni ucraineni, care ar fi fost recrutați și coordonați de serviciile speciale ale Kremlinului.

Analiza indică că Moscova folosește războiul hibrid pentru a testa reacția statelor vizate și pentru a le consuma resursele, în timp ce oficialii NATO, UE și ai SUA consideră că intensificarea acestor acțiuni este legată cel puțin parțial de sprijinul occidental pentru Ucraina și de încercarea Moscovei de a slăbi unitatea transatlantică.

Relatând despre dezinformare, autorii notează că Rusia vrea să creeze un climat de incertitudine și anxietate în societatea românească, să fragmenteze coeziunea societății românești, erodeze încrederea în alianța NATO și instituțiile UE și să slăbească sprijinul pentru Ucraina.