Curs valutar
  • EUR
    19.9719
    -0.0501%
  • USD
    17.2842
    -0.2146%
  • RUB
    0.2055
    -0.7786%
  • RON
    3.8094
    -0.0315%
  • UAH
    0.3864
    -0.3106%

Toate știrile

17 august 2026

Partidele Renaștere și Uniunea Centristă au rămas în afara scrutinului parlamentar din 28 septembrie

01 Sept. 2025, 18:30
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
01 Sept. 2025, 18:30 // Politica //  Realitatea.md

Partidele „Renaștere” și „Uniunea Centristă” nu vor figura pe buletinele de vot la scrutinul din 28 septembrie, după ce Curtea Supremă de Justiție a confirmat hotărârile Comisiei Electorale Centrale. Judecătorii au constatat că ambele formațiuni au încălcat cerințele Codului electoral, ceea ce face imposibilă participarea lor la alegerile parlamentare, transmite IPN.

În cazul Partidului „Renaștere”, condus de Natalia Parasca, instanța a atenționat că formațiunea se afla în perioada de suspendare a activității. Conform legii, acest fapt interzice participarea în campanii electorale și utilizarea resurselor pentru alegeri. CSJ a indicat că aceste restricții au caracter obligatoriu și nu pot fi ignorate la înregistrarea candidaților.

Cât privește „Uniunea Centristă”, condusă de Anatolie Bulgari, aceasta a fost exclusă din cursă din cauza neregulilor depistate în lista de candidați. Potrivit motivării emise de CSJ, formațiunea a inclus persoane incluse anterior pe lista altui partid, după termenul-limită stabilit de lege. În plus, excluderea acestora a dus la încălcarea cotei minime de reprezentare a genurilor – lista a ajuns la 70% bărbați și 30% femei, contrar pragului legal de 60% la 40%.

Conform CSJ, corectarea listei nu intră în atribuțiile CEC, ceea ce a făcut ca integral lista înaintată de formațiune să fie declarată neconformă.

Deciziile Curții Supreme de Justiție sunt definitive și irevocabile, ceea ce înseamnă că partidele „Renaștere” și „Uniunea Centristă” nu vor putea participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Partidul politic „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună, la fel nu va participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie. CSJ a constatat că refuzul Comisiei Electorale Centrale de a înregistra lista candidaților Partidului „Moldova Mare” este temeinic, legal și corespunde scopului constituțional de protejare a integrității procesului electoral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Aug. 2026, 14:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
17 Aug. 2026, 14:42 // Slider //  Cătălina Boico

15 persoane, cu vârste cuprinse între 8 și 69 de ani, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, după ce un autocamion și un microbuz de rută s-au tamponat violent astăzi, 17 august, pe traseul R16, în apropierea satului Petrești din raionul Ungheni.

Potrivit Poliției Naționale, preliminar, șoferul autocamionului, un bărbat de 59 de ani, ar fi pierdut controlul asupra mijlocului de transport după ce a acroșat acostamentul. Vehiculul a ajuns pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu microbuzul condus de un bărbat de 47 de ani, care circula pe ruta Ungheni-Toxobeni.

Niciunul dintre conducătorii auto nu a avut de suferit. Aceștia au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii documentează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Accident grav lângă Ungheni: microbuz cu pasageri, lovit de un camion