Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

De la începutul războiului, peste 4.400 de ucraineni au solicitat cetățenia Republicii Moldova

15 Sept. 2025, 21:34
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
15 Sept. 2025, 21:34 // Actualitate //  Ana Panaguța

De la 24 februarie 2022, peste 4.400 de ucraineni au solicitat cetățenia Republicii Moldova, iar 2.630 au obținut-o până la finele lunii iulie. Datele au fost publicate de Inspectoratul General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit IGM, în total, 2.843 de solicitanți au fost recunoscuți drept cetățeni ai Republicii Moldova.

La 15 septembrie, în sistemul de azil erau înregistrați 432 de cetățeni ucraineni: 240 beneficiau de protecție umanitară, 191 erau solicitanți de azil, iar unul avea statut de refugiat.

Datele mai arată că peste 3,7 mii de cetățeni ucraineni au drept de ședere provizorie în Republica Moldova, iar peste 2,6 mii au obținut ședere permanentă.

Din martie 2023 și până pe 15 septembrie 2024, Inspectoratului General pentru Migrație a eliberat 80.5 mii de documente de identitate beneficiarilor de protecție temporară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

23 Aug. 2026, 19:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Aug. 2026, 19:31 // Slider //  Ana Panaguța

Incendiile devastatoare care au pârjolit Europa în această vară au scos la iveală o nouă amenințare, potențial mortală: muniție neexplodată rămasă din Primul și Al Doilea Război Mondial, transmite antena3.ro.

În ultimele luni, incendiile au mistuit suprafețe uriașe din vestul Europei, în timp ce continentul s-a confruntat cu temperaturi caniculare și secetă, iar pompierii au avut de înfruntat și pericolul proiectilelor care explodează.
Astfel de explozii au fost raportate în Franța, Germania, Belgia și Olanda.

„Schimbările climatice fac acum munca de a scoate la suprafață și de a reactiva ceea ce înainte era stabil”, a declarat Sarah Njeri, specialistă în studii despre pace și conflicte la School of Oriental and African Studies din Londra.

Un incendiu izbucnit în apropierea orașului Bordeaux, din sud-vestul Franței, a scos la iveală un depozit despre care se crede că ar conține muniție din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. În provincia Liège, din estul Belgiei, guvernatorul local Hervé Jamar a declarat că serviciile de urgență își adaptează intervențiile pentru a ține cont de muniția îngropată în zona afectată de incendiu și că „au fost auzite câteva detonări sporadice” în ultimele zile.

Liège a fost afectată de un incendiu deosebit de puternic în zona High Fens, care se întinde peste graniță, în Germania.

Bătălia din Ardeni, una dintre cele mai sângeroase confruntări ale celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a desfășurat în această regiune și în împrejurimile ei. La 16 decembrie 1944, forțele germane au lansat o ofensivă majoră împotriva trupelor aliate, obținând inițial succes, deoarece i-au surprins pe militarii americani. Însă ofensiva și-a pierdut avântul până la sfârșitul lunii, pe măsură ce întăririle aliate au sosit, iar resursele Germaniei s-au epuizat.

Seceta din Europa scoate la iveală și vehicule militare și arme din acea perioadă, pe măsură ce râurile secate dezvăluie nave de război germane, o motocicletă Wehrmacht și o bombă.

Christina Greene, cercetătoare la Universitatea din Arizona, a spus că „moștenirea războiului continuă să iasă la suprafață” din cauza schimbărilor climatice.

„Retrăim moștenirea războiului și a conflictelor într-un mod cu care, în anumite locuri, nu a mai trebuit să ne confruntăm de mult timp”, a declarat Greene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!