Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Încă o operație cu succes realizată de cardio-chirurgi. A fost înlăturată o anevrismă gigantică a aortei descendente

09 Aug. 2021, 16:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
09 Aug. 2021, 16:28 // Societate //  Realitatea.md

O femeie de 60 de ani a fost salvată de cardio-chirurgii IMSP SCR „Timofei Moșneaga”. Pacientei i-a fost înlăturată o anevrismă gigantică a aortei descendente, iar la moment se simte bine și a fost externată la domiciliu.

Medicii spun că bolnava a fost operată pe cord pentru prima dată în copilărie, având o malformație cardiacă congenitală (coartație de aortă). Ulterior, peste zeci de ani s-a dezvoltat o complicație post operatorie, și anume anevrismul aortei, în segmentul aortei operat. Anevrismul de aortă este o dilatare patologică a unui segment al aortei, cu o tendință către extindere și ruptură. Acesta apare atunci când diametrul segmentului dilatat depășește cu 50% diametrul normal al zonei respective.

„Aorta descendentă la o persoană sănătoasă nu depășește diametrul de 2-3 cm, pacienta în cauză având o dilatare de 10 cm. Bolnava a fost mult timp asimptomatică, depistând anevrisma la un control medical de rutină. Operația a durat aproape 7 ore. Medicii au reușit cu succes să efectueze înlocuirea porțiunii anevrismale cu o proteză vasculară sintetică, astfel salvând viața femeiei. Într-un timp foarte scurt pacienta s-a restabilit și acum poate duce din nou un mod de viață obișnuit”.

Mai mult, astfel de operații se efectuează în IMSP SCR „Timofei Moșneaga” de aproape 30 de ani.

„Doctorii noștri au o experiență vastă în acest domeniu și implimentează cele mai moderne metode chirurgicale, utilizând aparataj medical de ultimă generație”.

Potrivit autorităților, toate intervențiile chirurgicale se efectuează în baza poliței medicale de asigurare obligatorie. Astfel, orice persoană poate apela la serviciile instituției noastre pentru a beneficia garantat de un ajutor medical de înaltă performanță.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 18:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 18:14 // Slider //  Daniela Baranovschi

Sindicatele și grupurile studențești franceze au ieșit în stradă pentru o nouă zi de proteste, în timp ce mișcarea Vestele Galbene a organizat un miting separat în centrul Parisului, în ciuda interdicției impuse de autorități. Demonstrațiile vin după săptămâni de tulburări conduse de tineri și de greve la nivel național, la care au participat sute de mii de muncitori care protestau împotriva creșterii costului vieții, relatează France24.

Aproximativ 100 de manifestanți din mișcarea Vestele Galbene s-au adunat în Place de la Concorde din Paris, în ciuda interdicției oficiale, în timp ce unul dintre liderii mișcării a fost arestat în fața Adunării Naționale, a relatat un jurnalist al AFP.

Protestatarii – dintre care majoritatea nu purtau vestele reflectorizante caracteristice mișcării – au fost rapid înconjurați de un cordon de polițiști anti-revoltă, transmite Digi24.

„În prezent, aceștia sunt verificați de către forțele de ordine”, a declarat Prefectura Poliției din Paris într-un comunicat de presă.

„Nu reușesc să-mi acopăr cheltuielile cu un program de lucru de 40 de ore pe săptămână”, a spus Marie, o pariziană în vârstă de 20 de ani care a participat la încercarea de protest.

„Totul se scumpește, exceptând salariile – ei (liderii) mănâncă popcorn în timp ce se uită cum suntem zdrobiți”, a adăugat ea.

În fața Adunării Naționale, situată lângă Place de la Concorde, Benjamin Ball, membru al grupului de coordonare al mișcării Vestele Galbene, și purtătoarea de cuvânt a mișcării, Azelma Sigaux, au fost arestați la începutul după-amiezii.

Prefectura Poliției din Paris a anunțat pe X că, până la ora 11:00, a efectuat 847 de controale în gările din Paris și din suburbiile apropiate, în efortul de a menține ordinea și siguranța publică în contextul unei zile marcate de proteste planificate.

Autoritățile mețin estimarea că între 130.000 și 170.000 de persoane vor participa la proteste în toată țara, dintre care 60.000 la Paris, a relatat sâmbătă AFP, citând surse familiarizate cu situația.

Ministrul de Interne, Laurent Nunez, a declarat că 70.000 de polițiști și membri ai forțelor de securitate vor fi mobilizați pe întreg teritoriul țării.

„Dacă vor apărea revoltători sau jefuitori… vom fi pregătiți și îi vom aștepta”, a spus el.

Manifestațiile s-au desfășurat în mare parte pașnic, dar au existat și ciocniri cu forțele de ordine sau acte de vandalism, inclusiv pe 17 octombrie, când Franța a cunoscut cele mai grave tulburări din ultimii ani.

Joi, sute de mii de muncitori aflați în grevă au ieșit în stradă în toată Franța, în cadrul unor proteste care s-au desfășurat, în mare parte, în condiții de ordine, deși în mai multe orașe au izbucnit ciocniri între manifestanți și forțele de ordine.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!