Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Spionii ruși au absentat de la geografie? Anunță că Europa „va ocupa Moldova”, cât armata a 14-a stă în Transnistria

23 Sept. 2025, 11:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
23 Sept. 2025, 11:37 // Actualitate //  Victoria Laur

Cu armata a 14-a în Transnistria, Moscova susține că „Europa va ocupa Moldova”. Într-un anunț al Serviciului de Informații Externe din Rusia se precizează că s-ar pregăti amplasarea unor detașamente ale NATO în regiunea Odesa. 

Presa rusă notează, cu referire la instituție, că și în România, la hotar cu Republica Moldova, s-ar concentra trupe ale NATO. Precizăm că bazele militare cele mai apropiate de graniță sunt la Fetești și Constanța.

Ofițerii ruși afirmă că militari din Marea Britanie și Franța ar fi ajuns deja în regiunea Odesa. Conform lor, „demnitarii de la Bruxelles se tem că falsificările pe care le pregătesc vor face cetățenii moldoveni disperați să iasă în stradă pentru a-și apăra drepturile”.

„Desfășurarea trupelor este așteptată să aibă loc mai târziu. Pentru a crea pretext, sunt prevăzute provocări armate împotriva Transnistriei și a trupelor ruse staționate în regiune. Perioada din jurul alegerilor pentru Consiliul Suprem al Republicii Moldova din 30 noiembrie anul curent este luată în considerare ca un posibil interval de timp”, susțin oficialii de la Kremlin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

NATO a punctat anterior, într-un răspuns pentru Realitatea, că respectă neutralitatea Moldovei și că parteneriatele Alianței se bazează pe solicitările statelor care au stabilit relațiile cu Alianța Nord-Atlantică.

Rusia este actualmente unicul stat care încalcă neutralitatea Republicii Moldova și își menține ilegal circa 1500 de militari în stânga Nistrului. Aceștia se află în zona separatistă a țării noastre fără acordul autorităților constituționale, astfel fiind încălcate angajamentele internaționale.

Alți circa 430 de militari ruși fac parte din contingentul forțelor mixte de menținere a păcii, conform datelor Biroului Politici Pentru Reintegrare.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 10:25
 // Categoria: Sport // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 10:25 // Sport //  Daniela Baranovschi

Ina Cernei a obținut medalia de argint la Campionatul Mondial de Sambo pentru Nevăzători, desfășurat la Tașkent, în Uzbekistan. Prin această performanță, sportiva a devenit prima reprezentantă a Republicii Moldova care urcă pe podiumul mondial la această competiție.

Cernei a concurat la categoria de greutate de până la 59 de kilograme și a ajuns în finală după ce le-a învins pe Rukayat Taiwo Suleimon din Nigeria și Ainagul Berik din Kazahstan. În ultimul act, moldoveanca a cedat în fața sportivei Alsu Nasyrova din Rusia. Medalia de bronz a revenit reprezentantei Nigeriei.

Pentru Ina Cernei, aceasta este a doua medalie de argint obținută în competițiile internaționale din acest an. Anterior, sportiva a urcat pe treapta a doua a podiumului la Cupa Mondială de Para Sambo, organizată la Erevan, în Armenia.

La competiția din Uzbekistan, Republica Moldova a mai fost reprezentată de Oleg Nemțan și Alexandru Ursul, care nu au reușit de această dată să obțină medalii.

Ediția cu numărul 50 a Campionatului Mondial de Sambo a reunit aproximativ 700 de sportivi din 100 de țări. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!