Curs valutar
  • EUR
    19.9719
    -0.0501%
  • USD
    17.2842
    -0.2146%
  • RUB
    0.2055
    -0.7786%
  • RON
    3.8094
    -0.0315%
  • UAH
    0.3864
    -0.3106%

Toate știrile

17 august 2026

Bulgaria renunță treptat la gazul rusesc. Termenul limită, 2028

24 Sept. 2025, 16:26
 // Categoria: Economie // Autor:  Vlada Ciorici
24 Sept. 2025, 16:26 // Economie //  Vlada Ciorici

Bulgaria intenționează să pună capăt tranzitului gazelor rusești pe teritoriul său, către Serbia și Ungaria, în 2026, a declarat marți premierul bulgar Rosen Jelyazkov, ca răspuns la apelul președintelui american Donald Trump către Europa de a înceta să mai cumpere energie rusească, scrie Agerpres.

Premierul Bulgariei, Rosen Jelyazkov, a anunțat la New York, în cadrul Adunării Generale a ONU, că până în 2028 gazele naturale rusești vor dispărea complet de pe piața energetică din Bulgaria.

El a explicat că, în linie cu decizia Uniunii Europene, până în 2026 toate contractele de utilizare și tranzit al gazelor rusești vor fi reziliate, iar doi ani mai târziu, în 2028, acestea vor fi eliminate definitiv.

Dacă în urmă cu câțiva ani Bulgaria depindea aproape în totalitate de Rusia pentru aprovizionarea cu gaze, acum țara își asigură necesarul prin gaze naturale lichefiate (GNL) importate din SUA, care ajung printr-o conductă din Grecia. Premierul a spus că statul bulgar a obținut condiții foarte avantajoase pentru aceste importuri.

Totodată, Bulgaria găzduiește o parte a conductei Turkish Stream (numită la nivel local „Balkan Stream”), prin care nu primește gaze, ci doar încasează taxe pentru tranzitul către alte țări, precum Serbia și Ungaria. Conducta este folosită aproape în totalitate de compania rusă Gazprom, care transportă anual circa 13 miliarde de metri cubi de gaze.

Construcția secțiunii bulgărești a gazoductului a început în 2017 și a fost finalizată la începutul lui 2021. Aceasta a intrat în funcțiune pe 1 ianuarie 2022, cu puțin timp înainte de invazia Rusiei în Ucraina. Din acel moment și până în martie 2024, Bulgaria a câștigat aproximativ 800 de milioane de euro din taxele de tranzit al gazelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Aug. 2026, 13:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
17 Aug. 2026, 13:57 // Slider //  Vlada Ciorici

Peste o sută de benzinării din țară nu au carburanți, arată datele Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în contextul volatilității de pe piața internațională și regională a produselor petroliere.

Potrivit datelor raportate la 17 august, la nivel național sunt înregistrate 75 de stații fără motorină și 27 de stații fără benzină. Instituția precizează însă că numărul stațiilor afectate este în scădere față de săptămâna precedentă.

„Lipsa temporară a motorinei, care poate fi înregistrată punctual la unele stații de alimentare aparținând anumitor rețele, nu este în măsură să afecteze acoperirea per general a necesităților curente”, transmite ANRE.

Autoritățile susțin că, în ultimele zile, importurile de produse petroliere au depășit consumul mediu zilnic, fapt care contribuie la majorarea stocurilor și la redresarea treptată a situației. Operatorii, precizează ANRE, întreprind măsurile necesare pentru a suplini deficiențele și a restabili aprovizionarea într-un termen cât mai scurt.

Instituția a menționat că, deși pe parcursul zilei unele stații pot înregistra întreruperi temporare la comercializarea anumitor produse, acestea sunt realimentate pe măsura disponibilității stocurilor și a livrărilor.

În același timp, Ministerul Energiei comunică că, la începutul lunii, s-a înregistrat un ușor deficit de motorină pe piață, doar că situația a început să se redreseze după ce România a făcut o excepție la exportul pentru Moldova.

„La începutul lunii s-a înregistrat un ușor deficit de motorină pe piață, dar după ce România a făcut o excepție la exportul pentru Moldova situația începe să se redreseze. Astfel, numărul de stații de alimentare cu carburanți care nu dispun de motorină la data de 17 august a scăzut cu 20 de stații față de 6 august, de la 95 la 75.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Criză de combustibil în sudul țării! Valentin Gaidarji cere Guvernului o ședință de urgență