Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Ce este EES și cum afectează moldovenii care călătoresc în UE

10 Oct. 2025, 13:33
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
10 Oct. 2025, 13:33 // Actualitate //  Realitatea.md

Din 12 octombrie 2025, Uniunea Europeană va pune în aplicare noul sistem digital de control la frontierele externe – EES (Intrare/Ieșire). Acesta vizează cetățenii din afara UE, inclusiv pe cei din Republica Moldova, și are scopul de a moderniza verificarea la frontieră, nu de a limita drepturile de circulație, susțin experții comunității WatchDog, scrie ipn.md.

Potrivit acestora, EES nu este o viză ascunsă, ci o investiție în siguranța frontierelor europene. Sistemul va permite detectarea rapidă a fraudei documentare și a șederilor ilegale, precum și o verificare uniformă pentru toți călătorii non-UE.

„Noul sistem va calcula automat zilele de ședere pe teritoriul țării fără viză, iar cetățenii vor putea să verifice online câte zile pot sta pe teritoriul UE. Prin urmare, cetățenii vor putea evita problemele legale cu privire la depășirea dreptului de ședere”, precizează Eugen Muravschi.

Potrivit expertului, bazele de date vor fi stocate în registrele tuturor statelor membre ale UE, iar implementarea sistemului aduce doar beneficii: cetățenilor nu li se limitează drepturile, nu se colectează informații suplimentare, iar procedura de trecere devine mai rapidă. De asemenea, noul sistem reprezintă un avantaj pentru polițiile de frontieră, care vor avea acces la un registru unic pentru calcularea și verificarea drepturilor de ședere.

„Această schimbare apare într-un context în care securitatea frontierelor europene a devenit parte din războiul hibrid dus de Rusia. Moscova combină atacuri cibernetice, campanii de dezinformare și tentative de subminare a încrederii în instituțiile UE”, menționează un alt expert al comunității WatchDog, Andrei Curăraru.

Expertul în politici publice și securitate precizează că, una dintre temele false deja vizibile este că „Europa va închide granițele pentru moldoveni”. Potrivit lui, aceasta este o narațiune strategică, menită să descurajeze apropierea de spațiul european.

„În realitate, EES este o investiție în siguranța frontierelor. Sistemul permite depistarea rapidă a fraudei documentare și a depășirilor ilegale de ședere, dar și o verificare uniformă pentru toți călătorii non-UE”, a explicat Andrei Curăraru în contextul speculațiilor potrivit cărora implementarea acestui program ar reprezenta un mijloc de control al Uniunii Europene asupra cetățenilor țărilor terțe.

Sistemul de Intrare/Ieșire (EES), care va fi implementat la nivelul Uniunii Europene începând cu 12 octombrie, va deveni operațional inițial la Punctul de trecere a frontierei „Costești-Stânca”, de la granița dintre Republica Moldova și România. Ulterior, în termen de cel mult 170 de zile calendaristice, sistemul va fi extins treptat până la acoperirea completă a frontierei externe a UE.

Ilona Railean, ofițer de presă a Poliției de Frontieră, a declarat pentru IPN că cetățenii moldoveni care nu dețin pașaportul unei țări UE vor trece procedura unică de scanare EES doar la intrarea sau ieșirea din România. EES este un sistem aparte, care va păstra procedura standard de trecere a frontierei, dar o va simplifica.

Noul sistem de trecere a frontierei presupune un proces automatizat de scanarea documentului de călătorie, colectarea datelor biometrice – respectiv imaginea facială și amprentele digitale – și crearea unui dosar electronic individual în sistemul EES. Ilona Railean a precizat că dosarul este creat la prima trecere de frontieră. Prin urmare, cetățenii moldoveni vor beneficia ulterior de o trecere a frontierei mult mai ușoară, fiind exclusă ștampilarea pașapoartelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Oct. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Armata germană a catalogat pentru prima dată amenințarea de sabotaj din partea Rusiei împotriva propriilor trupe și facilități drept „semnificativă”, al doilea nivel, din 4, ca gravitate pe scara internă a amenințărilor, arată o evaluare a Bundeswehr-ului despre care au relatat miercuri postul de televiziune german WDR și ziarul Süddeutsche Zeitung, scrie hotnews.ro.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a confirmat această evaluare, declarând reporterilor: „Constatăm că ne confruntăm cu o amenințare semnificativă de sabotaj la nivel general pentru Bundeswehr.”

Ridicarea nivelului a fost declanșată de descoperirea, la jumătatea lunii septembrie, a unei drone prăbușite care transporta o cutie cu explozibili puternici în apropierea bazei aeriene Wunstorf din Saxonia Inferioară, au relatat cele două instituții de presă, potrivit Reuters.

Pe scara internă a amenințărilor din armata germană (Bundeswehr), utilizată pentru evaluarea riscurilor de terorism sau sabotaj și pentru protecția bazelor militare, există 4 niveluri de gravitate.

Acest al doilea nivel ca gravitate, denumit Charlie, se instituie în momentul în care există informații sigure și clare despre un atac terorist sau un act de sabotaj iminent.

„Linia roșie” depășită

Documentul intern al armatei germane, consultat de WDR și de Sueddeutsche Zeitung, precizează că Rusia a depășit „o linie roșie anticipată anterior, caracterizată de intenții dăunătoare cu efecte cinetice și/sau letale” împotriva Germaniei și a Bundeswehr-ului, prin utilizarea dronelor transformate în arme.

Drona de la Wunstorf seamănă cu una încărcată cu explozibili care a fost folosită în atacul eșuat de pe aeroportul Leipzig/Halle, din luna august. Însă, spre deosebire de incidentul de la Leipzig, despre care autoritățile au afirmat că viza un avion civil de marfă, anchetatorii consideră că drona de la Wunstorf viza aeronavele Bundeswehr, conform documentului.

Autoritățile germane au învinovățit în mod direct Rusia pentru atacul de la Leipzig.

Moscova a negat orice implicare și a respins în mod constant acuzațiile privind desfășurarea de acțiuni de sabotaj sau atacuri hibride în Europa.

Documentul menționează, de asemenea, o serie de acțiuni de recunoaștere suspectate a fi de origine rusă pe teritoriul Germaniei, inclusiv survolarea cu drone a bazei de apărare antirachetă Arrow 3 din Saxonia-Anhalt și descoperirea unei camere camuflate care filma o gară de importanță strategică din Minden, Westfalia.

„Războiul din umbră”

Serviciile de informații se așteaptă ca situația să se agraveze pe termen scurt, fiind probabile noi acțiuni în viitorul apropiat, mai arată documentul, potrivit WDR și Sueddeutsche Zeitung.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a precizat că măsurile preventive sunt adaptate fiecărei baze în parte și pot varia de la intensificarea patrulelor de pază până la măsuri tehnice suplimentare de securitate, precum camere cu infraroșu și sisteme de supraveghere a gardurilor.

Această evaluare vine la puțin peste o săptămână după ce ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a afirmat că Germania se confruntă cu un „război din umbră” și a solicitat extinderea competențelor serviciilor de informații.

„Războiul din umbră la care asistăm astăzi are un obiectiv care depășește cu mult tot ce s-a văzut în timpul Războiului Rece”, a declarat Dobrindt, în cadrul unei conferințe a BfV la Berlin.

„Scopul său clar este să ne destabilizeze – să ne destabilizeze în mod fundamental”, a adăugat Dobrindt.

Ministrul german al Afacerilor Interne nu a numit Rusia, dar declarațiile lui au venit pe fondul avertismentelor lansate în octombrie de șeful serviciului german de informații externe, BND, care vorbise, la rândul său, despre un „război din umbră” și avertizase că Germania riscă să intre într-un conflict violent cu Rusia.

Cancelarul Friedrich Merz a declarat miercuri că dezinformarea rusă și atacurile hibride reprezintă cea mai mare amenințare pentru Germania.

„Părerea mea este că poporul nostru încă subestimează această mare amenințare la adresa societății noastre… Acesta este un atac fundamental împotriva întregii ordini politice pe care am realizat-o după 1990”, a spus Merz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova