Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Peste 150 de pompieri și salvatori voluntari s-au întrecut la Anenii Noi într-o competiție a curajului și rezistenței

19 Oct. 2025, 17:58
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
19 Oct. 2025, 17:58 // Actualitate //  Ana Panaguța

Peste 150 de pompieri și salvatori voluntari din Republica Moldova s-au reunit la cea de-a patra ediție a Festivalului Pompierilor Voluntari în satul Gura Bîcului, raionul Anenii Noi. Evenimentul a fost dedicat eroilor care își riscă viața pentru siguranța comunităților – o zi plină de emoții și energie, cu activități educative, competiții spectaculoase, expoziție de tehnică de intervenție, târguri cu produse locale, distracție pentru copii și multă voie bună.

În cadrul festivalului, echipele de pompieri voluntari și-au demonstrat viteza și spiritul de echipă în două probe captivante: „Desfășurarea de luptă de la autospeciala pentru intervenție”, care le-a testat coordonarea, și „Pista cu obstacole”, o probă individuală de forță și rezistență.

„Voluntariatul înseamnă inițiativă, spirit de echipă și dorința sinceră de a contribui la binele comun. Aceste activități îi formează pe tineri, îi învață să acționeze cu hotărâre și să aibă încredere în propriile forțe”, a punctat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin.

Ambasadoarea Uniunii Europene, Iwona Piórko, a evidențiat importanța implicării comunitare și a cooperării europene în gestionarea situațiilor de urgență.

„Când se produce un dezastru, fiecare minut contează – și adesea pompierii voluntari sunt cei care ajung primii la fața locului. Ei sunt vecini care își ajută vecinii, cetățeni care își protejează comunitățile, oameni care se solidarizează atunci când este cel mai important. Prin acest proiect, UE investește în siguranța cetățenilor moldoveni și în consolidarea capacităților locale de intervenție în situații de urgență”, a subliniat Iwona Piórko, ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova.

Vizitatorii au descoperit standuri cu produse locale și obiecte de artizanat, iar copiii s-au bucurat de o zonă dedicată cu activități educative, ateliere de decupat mașinuțe de pompieri din carton, expoziție de tehnică și echipamente de intervenție, joc de realitate virtuală și un program artistic cu multă muzică și voie bună.

În prezent, în Republica Moldova activează circa 25 de posturi de pompieri și salvatori voluntari, cu peste 300 de voluntari implicați activ. Pentru a atinge un timp mediu de intervenție similar cu cel din statele Uniunii Europene – sub 15 minute – este necesară extinderea rețelei la cel puțin 114 posturi active în zonele rurale.

Proiectul „EU4Moldova Rezilientă: Stat sigur, comunități puternice”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Solidarity Fund PL în Moldova, prevede construcția a zece posturi noi de pompieri și salvatori voluntari, renovarea altor zece, precum și dotarea a 35 de unități cu echipamente moderne. Valoarea totală a investițiilor se ridică la 44 milioane de lei, fonduri oferite de Uniunea Europeană.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 20:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 20:21 // Slider //  Ana Panaguța

Ministra Finanțelor, Victoria Belous, recunoaște că sistemul de acordare a compensațiilor pentru energie poate fi inechitabil, întrucât persoanele care au contribuit mai mult pot ajunge să primească ajutoare mai mici. Totuși, oficiala susține că programul are un scop social și trebuie să îi sprijine în primul rând pe cei care nu își pot achita facturile. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

„Există o doză de inechitate: pe măsură ce contribui mai mult, primești mai puțin. Dar aș vrea să reiterez că acesta este un fond de vulnerabilitate, care are ca scop să ajute persoanele care efectiv nu își pot achita facturile. Nu am putea lăsa o persoană să moară de foame sau să trăiască în frig doar pentru că, într-o anumită perioadă a vieții, nu a contribuit sau nu a avut capacitatea să contribuie”, a declarat ministra.

Oficiala a explicat și cum sunt luate în calcul veniturile persoanelor care solicită compensații, dar nu au venituri declarate oficial. Potrivit acesteia, autoritățile presupun un venit echivalent cu 50% din salariul mediu pe economie pentru fiecare solicitant, pornind de la ideea că orice persoană are anumite surse de existență.

Ministra a menționat însă că, în pofida acestei metode de calcul, sunt identificate în continuare persoane aflate în situații de sărăcie extremă, care au nevoie de sprijin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!