Curs valutar
  • EUR
    19.9819
    0%
  • USD
    17.3213
    0%
  • RUB
    0.2071
    0%
  • RON
    3.8106
    0%
  • UAH
    0.3876
    0%

Toate știrile

15 august 2026

Ce spune Buzu despre un nou mandat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale

21 Oct. 2025, 12:19
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
21 Oct. 2025, 12:19 // Actualitate //  Vlada Ciorici

Alexei Buzu, ministrul în exercițiu al Muncii și Protecției Sociale, nu a confirmat dacă va rămâne în fruntea instituției, dar a subliniat că, indiferent cine va prelua portofoliul, este esențial ca reformele deja începute în domeniu să continue, scrie voceabasarabiei.md.

El a declarat, în cadrul emisiunii FORUM de la Vocea Basarabiei, că viitorul premier al Republicii Moldova are dreptul să-și formeze propria echipă și că în zilele următoare vom afla componența noului Guvern.

„Vor fi oferite clarificări de către persoana care urmează a fi desemnată oficial în calitate de prim-ministru. Această persoană urmează și are tot dreptul să își creeze echipa de miniștri. Și, din câte am înțeles, urmează, în zilele următoare, să fie anunțată noua garnitură de miniștri. De aceea, cred că încă un pic de răbdare, și acest mister legat de cine și ce portofoliu urmează să coordoneze în următorul Guvern va fi clarificat”, a declarat Alexei Buzu la Vocea Basarabiei.

Întrebat dacă ar accepta o eventuală propunere din partea noului premier privind continuarea mandatului în fruntea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, oficialul a menționat că indiferent cine va fi ministru reformele trebuie să continue.

„Noi, la echipa Ministerului Muncii și Protecției Sociale, am pornit mai multe reforme. Și dacă am avansat în ele, efortul acesta trebuie să continue. Indiferent de cine va fi ministru sau ministră în domeniul Muncii și Protecției Sociale, este important ca viteza, turațiile să continue. Și eu nu cred în elementul acesta că nu există persoane care nu pot fi schimbate și așa mai departe. Am văzut când a fost făcută rocada la minister, după ce a plecat ministrul Spătari din funcție, el a rămas în echipă, noi am lucrat împreună. Fiecare persoană, dacă vrea să contribuie, poate să contribuie din diferite poziții. Asta este cel mai important. Este important că la alegerile din 28 septembrie am păstrat parcursul pro-european al țării noastre, iar partea ce ține de cine face parte de Guvern, este mai tehnică și în scurt timp vor fi clarificate aceste aspecte ”, a menționat Alexei Buzu.

Referindu-se la mandatul său, ministrul Muncii și Protecției Sociale a spus că a reușit două obiective importante.

„În primul rând, să ne asigurăm că facem față șocurilor și suntem aproape de cetățenii noștri. (…) Și, în al doilea rând, să ne asigurăm că implementăm reforme structurale în domeniile pe care le gestionăm, pentru că în Republica Moldova, cunoaștem cu toții, există vulnerabilități structurale legate de demografie, munca informală și o rată destul de mare de inactivitate, etc. Noi, la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, a trebuit să ne asigurăm că balansăm aceste două obiective: pe de o parte, să facem față crizelor, care nu au fost puține, iar pe de altă parte, să ne asigurăm că rezolvăm anumite probleme fundamentale. Pentru că, în esență, fiecare criză, atunci când vine într-un sistem mult mai fragil și nepregătit, amplifică acele slăbiciuni, vulnerabilități și riscuri”, a declarat Alexei Buzu.

Menționăm că Alexandru Munteanu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de prim-ministru, a declarat aseară, în cadrul unei emisiuni TV, că lista viitorilor miniștri urmează să fie stabilită în această săptămână, subliniind că vor exista anumite schimbări în structura noului Guvern, fără a oferi deocamdată mai multe detalii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
14 Aug. 2026, 22:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Aug. 2026, 22:29 // Slider //  Ana Panaguța

Pierderile de locuri de muncă în domeniul auto din Germania – cea mai mare economie a Europei – accelerează în prezent mai rapid decât în orice alt sector industrial, numărul de angajați fiind la cel mai scăzut nivel începând din 2005, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică, informează hotnews.ro.

La 30 iunie 2026 erau 691.500 de angajați în principala industrie a țării, o scădere de 5,8% sau cu 42.300 de angajați într-un singur an.

Pierderi de locuri de muncă s-au înregistrat și în alte sectoare industriale, dar într-un ritm mai lent. În industrie, numărul de angajați a scăzut cu 2,7% în primele șase luni din 2026, la 5,29 milioane.

Industria auto rămâne al doilea mare sector industrial al Germaniei, după ingineria mecanică, unde sunt 905.900 de angajați.

Cele mai multe concedieri au avut loc în rândul furnizorilor de componente auto și accesorii pentru autovehicule, unde numărul de angajați a înregistrat un declin de 7,6%.

Pe segmentul care acoperă producția de caroserie, suprastructuri și remorci, numărul de angajați a urcat cu 10%, la 42.800.

În mai, Asociația Industriei Auto din Germania avertiza că până la 225.000 locuri de muncă ar putea fi pierdute până în 2035. Câțiva producători auto și furnizori de componente au anunțat recent măsuri de reducere a costurilor și concedieri.