Curs valutar
  • EUR
    20.1053
    0.0269%
  • USD
    17.9224
    0.3911%
  • RUB
    0.2169
    1.9825%
  • RON
    3.7755
    0.2278%
  • UAH
    0.3980
    0%

Toate știrile

20 octombrie 2026

Asociația Profesioniștilor pentru Dezvoltare Durabilă celebrează succesul proiectului „Podul de cuvinte”

23 Oct. 2025, 11:55
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2025, 11:55 // Societate //  Realitatea.md

Asociația Profesioniștilor pentru Dezvoltare Durabilă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Podul de cuvinte: Povestea limbii române în Basarabia”, finanțat de Departamentul pentru
Relația cu Republica Moldova (D.R.R.M.).

Proiectul a avut ca scop promovarea și consolidarea identității lingvistice românești în Republica Moldova, prin realizarea unui film documentar cu durata de 90 de minute care surprinde evoluția limbii române peste Prut – de la interdicțiile din perioada sovietică, până la recunoașterea sa oficială și utilizarea în societatea contemporană.

Documentarul a reunit mărturii valoroase ale lingviștilor, profesorilor, scriitorilor și tinerilor care contribuie zi de zi la promovarea limbii române în spațiul basarabean.

Filmul a fost difuzat pe două posturi de televiziune – Vocea Basarabiei (Republica Moldova), luni, 13 octombrie 2025, ora 22:30, cu o audiență de peste 20.000 de telespectatori, și Iași TV Life (România), sâmbătă, 18 octombrie 2025, ora 21:00, asigurând o vizibilitate semnificativă de ambele maluri ale Prutului.

Prin acest proiect, Asociația Profesioniștilor pentru Dezvoltare Durabilă a urmărit consolidarea legăturilor culturale dintre România și Republica Moldova și promovarea limbii române ca element fundamental al identității și unității naționale.

„Ne bucurăm că am putut contribui, prin acest film, la o mai bună înțelegere a istoriei și valorii limbii române. Este o poveste despre identitate, continuitate și despre forța unei limbi care unește oamenii de pe ambele maluri ale Prutului”, a declarat Caterina-Nicoleta Cordoneanu, președinta Asociației Profesioniștilor pentru Dezvoltare Durabilă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
20 Oct. 2026, 22:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Oct. 2026, 22:05 // Slider //  Ana Panaguța

Banca centrală a Rusiei a vândut, pentru a zecea lună consecutiv, aur din rezervele sale, pentru acoperirea deficitului bugetar, care a ajuns să fie de două ori mai mare decât prognozele inițiale. Rezerva de aur a Rusiei a scăzut cu aproximativ 6,2 tone – și a ajuns la cea mai scăzută valoare din ultimii 8 ani. Este, de asemenea, cea mai accelerată vânzare de aur înregistrată în Rusia, din 1998 și până în prezent, informează antena3.ro.

Deficitul bugetar al Rusiei, alimentat de cheltuielile pe războiul din Ucraina, a ajuns la 7,3 trilioane de ruble – aproximativ 78,7 miliarde de euro.

Rezerva de aur a băncii naționale ruse a ajuns la circa 2.264 de tone.

Din decembrie 2025 și până în prezent, rezerva de aur a Rusiei a scăzut cu aproape 62 de tone.

Conform statisticilor Fondului Monetar Internațional, o singură dată în istoria modernă, Rusia și-a vândut rezervele de aur într-un ritm mai rapid: în 1998, pe fondul amenințării intrării în incapacitate de plată, a unei crize valutare și a prăbușirii obligațiunilor guvernamentale: atunci, Banca Centrală de la Moscova a vândut 3,8 milioane de uncii troy de aur (118 tone) în decurs de trei luni. Totuși, până la sfârșitul anului 1989, unele lingouri au fost răscumpărate.

Vânzarea de aur, care a început la sfârșitul anului trecut, a făcut din Banca Centrală a Rusiei cel mai mare vânzător de aur dintre toate băncile centrale din lume.

„Ministerul rus al Finanțelor folosește rezervele acumulate (inclusiv în aur) pentru a acoperi deficitul bugetar, în lipsa altor venituri. Deoarece veniturile din petrol și gaze au scăzut în 2026, acest lucru a dus la o creștere a vânzărilor activelor National Wealth Fund (NWF), inclusiv aurul”, a explicat analistul Finam, Alexander Potavin.

În plus, Banca Centrală poate acoperi lipsa lichidității valutare prin vânzarea aurului, iar prețurile ridicate ale aurului la nivel mondial au favorizat probabil decizia Moscovei de a-și intensifica vânzările de aur, a adăugat Potavin.

În plus, guvernul rus a vândut aur inclusiv din rezerva de aur a acestui Fondul Național de Bunăstareal Ministerului de Finanțe- pentru al treilea an consecutiv, pentru acoperirea cheltuielile bugetare și finanțarea războiului din Ucraina și a băncilor de stat. Astfel, în perioada 2022-2025, rezerva de aur din acest fond a scăzut cu 71%, conform datelor publicate de Ministerul rus de Finanțe.